Mirosurile rascolesc amintirile

Mirosul rascoleste amintirile

Un miros familiar poate desfereca o amintire din copilarie, adanc ingropata in minte, fara sa stim cum s-a intamplat acest lucru. O adiere a unui iz oarecare poate trezi un noian intreg de amintiri foarte precise, ca si cum ar fi asteptat indelung aceasta asociere olfactiva.

Neurologia opereaza, adesea, ca un detectiv, pornit in cautarea unor indicii pentru a descoperi criminalul. In acest caz, „criminalul" nu este uitarea, ci mecanismul care dezgroapa, atat de eficient, amintiri. Intelegerea lui i-ar putea ajuta pe unii amnezici, odata ce se stie cam ce mirosuri le-ar putea redestepta amintirile.

Simtul olfactiv este cel mai vechi, avand originea in simturile rudimentare dezvoltate pentru analizarea substantelor din mediu si apei, simturi posedate chiar si de bacterii. Mirosul a existat inaintea auzului, ori a vazului, chiar si inaintea simtului tactil, creaturile evoluand pentru a putea interpreta caracteristicile mediului inconjurator.

Vazul se bazeaza pe patru senzori fotosensibili, aflati in ochiul omenesc, numiti receptori. Acestia convertesc lumina intr-un limbaj electrochimic, inteles de creier. Simtul tactil depinde de mai multi receptori pentru presiune, caldura, frig si durere. Toate acestea palesc in comparatie cu ce este necesar pentru functionarea stravechiului simt olfactiv.

Pentru detectarea mirosului, exista cel putin 1000 de tipuri diferite de receptori, care se regenereaza pe parcursul vietii individului, modificandu-se in functie de ceea ce obisnuim sa mirosim. Ca rezultat al acestei caracteristici delicate a simtului olfactiv, oamenii sunt capabili sa distinga numeroase nuante ale mirosului. Oricum, nu exista suficienti termeni pentru a defini toate mirosurile diferentiate de om.

Vechea securitate est-germana, faimoasa STASI, dispunea de o „banca de mirosuri" cu esantioane prelevate de la sute de mii de persoane, adesea fara stirea lor. Borcanele etichetate purtau nume de oameni, probele fiind folosite pentru luarea urmei respectivilor, cu ajutorul cainilor, daca era necesar.

Simtul olfactiv este, poate, cel mai putin discutat. Se pot descrie lucruri, peisaje, oameni, plante, animale, insa mirosurile apar in discutie aproape numai in asociere cu altceva: miros de fan proaspat cosit, mirosul rece al iernii, miros de caine plouat, de ciorapi murdari etc. Este usor de discutat despre culori, pomenindu-le pe nume, dar mai greu despre mirosuri, daca nu le asociezi cu o substanta anume, sau condimente.

Acea parte a creierului responsabila de procesarea mirosurilor, „bulbul olfactiv" din neurocortex, se afla langa hipocamp (ceea ce inseamna „cal de mare"), un component de baza in creierul oamenilor si tuturor vertebratelor, existand cate unul pe fiecare emisfera cerebrala. Joaca un rol important in consolidarea informatiei din memoria de scurta durata, tranzitorie, in cea de lunga durata, precum si in orientarea in spatiu.

Neurologii au identificat rolul hipocampului drept crucial in crearea de noi amintiri ale evenimentelor. Cei al caror hipocamp este afectat de leziuni, au probleme in a interpreta ce li se intampla. Simtul olfactiv este unic in felul sau, pentru ca patrunde in adancimea creierului. Mirosul, procesat in bulbul olfactiv, poate trezi o reactie imediata si foarte puternica din partea acestui „creier emotional". Dar stimulii olfactivi, oricat de rapid si direct ar fi procesati, nu pot declansa amintirile daca nu ar exista conditionarea. Contactul cu un nou miros este asociat, imediat, cu un nou eveniment, cu persoane, lucruri sau chiar anumite secvente de timp.

Companiile publicitare sunt nerabdatoare sa faca bani si din aceasta caracteristica omeneasca, legatura dintre miros, amintiri si stari emotionale. Agentii din industria imobiliara folosesc de mult vreme marketingul mirosurilor pentru a induce clientilor lor o anumita stare de liniste si calm sufletesc.

Astfel, ei plaseaza odorizante cu arome de placinta proaspat coapta prin casele pe care se pregatesc sa le vanda. Clientii lor vor gasi, astfel, un miros care le aminteste ca casa bunicilor, de propria lor copilarie, si se vor simti mai „acasa" intr-o vila in care nu mai calcasera niciodata. Unele companii se straduiesc sa dezvolte un „miros de firma", pentru ca onorata lor clientela sa-l asocieze cu firma, la fel de imediat si persistent ca un logo. Amintirile declansate de miros nu sunt atinse de limbaj, nu se combina cu altele, dar sunt suficiente pentru retrairea unui eveniment.