Mariah Carey

Mariah Carey

Detalii

CategoriiCultura
TaguriMuzica
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari5345

Voteaza & Distribuie

Descriere

Mariah Carey este, din punct de vedere al vocii, al prezentei in industria muzicala si al albumelor lansate pana acum, una dintre cele mai bune, mai talentate si mai de succes cantarete din lume. A debutat la 20 de ani cu albumul Mariah Carey primul ei cantec fiind Vision of Love. Dupa aproape un sfert de secol de la debut, Mariah Carey este in continuare o artista de succes, multipremiata si apreciata, un idol pentru tinerii artisti care aspira la statutul si faima acesteia.




Mariah Carey


Mariah Carey




Mariah Carey s-a nascut in Huntington, Long Island, New York pe 27 martie 1970. Mama sa, de origine irlandeza, este o fost cantareata de opera, iar tatal ei, inginer aeronautic, este descendent afro-venezuelean si afro-american.


Vocea sa se intinde pe 5 octave si poate canta cu usurinta in registrul flajeolet, cel mai inalt registru al vocii umane. Intinderea sa vocala, de la note joase pana la cele mai inalte, i-a permis sa faca ornamente melodice deosebite in cantecele sale si sa realizeze coloraturi de dificultate deosebita. Posibilitatea de a canta in registrul flajeolet, cunoscut si sub numele de Whistle Note pentru ca seamana cu un sunetul unui fluier, este o caracteristica a ei si foarte multe piese ale sale includ inflorituri melodice cu note foarte inalte.


Inceputul carierei si influenta lui Tommy Mottola
Cariera ei este strans legata de Tommy Mottola, directorul casei de productie Columbia Records, pe care l-a cunoscut in 1988, la o petrecere. Mariah Carey i-a dat lui Mottola o caseta demo pe care acesta a ascultat-o si de care a fost foarte impresionat. Doi ani mai tarziu, Mariah isi lansa primul album ce ii poarta numele. Materialul a primit critici pozitive si a fost cel mai bine vandut album al acelui an in Statele Unite iar Mariah a fost premiata cu doua Grammy-uri la categoria Cel mai bun artist si pentru single-ul de debut, Vision of Love.


Mariah Carey Tommy Mottola


Mariah Carey si Tommy Mottola





Urmatorul material lansat este Emotions, insa impactul la public si aprecierile critice au fost mai slabe decat albumul de debut. Teama de scena a impiedicat-o pe Mariah Carey sa realizeze turnee mari de promovare. Prima sa aparitie majora a fost in 1992, in cadrul show-ului MTV Unplugged , prestatie care nu numai ca a dovedit faptul ca vocea sa este reala si nu editata in studio, ci si ca Mariah a facut un pas maret in maturizarea sa ca artista.





Anul 1993 a fost unul prolific din mai multe puncte de vedere pentru cantareata. In iunie s-a casatorit cu Tommy Mottola iar, cateva luni mai tarziu, albumul cu numarul trei era lansat. Materialul purta numele Music Box si cuprindea piese ce aveau sa devina hit-uri mondiale, precum cover-ul Without You, Dreamlover si Hero.


Hero este o piesa cu o insemnatate speciala pentru Mariah. In timp ce lucra la album, artista era implicata si in realizarea coloanei sonore a filmului Hero, cu Dustin Hoffman si Geena Davis. Dupa numai doua ore, produsul era finalizat iar Tommy Mottola a fost atat de impresionat de perfectiunea materialului, incat a decis sa-l includa in album si sa-l lanseze ulterior, considerand ca este un cantec mult prea bun pentru a aparea in coloana sonora a unui film.


Mariah Carey Hero


Mariah Carey interpretand piesa Hero





Albumele de inceput ale lui Carey sunt considerate complexe din cauza dificultatii compozitionale. Interpretarea cantecelor necesita un control perfect al vocii pentru a da senzatia de redare fara efort, de plutire a notelor.



In 1994, Mariah Carey a lansat albumul de Craciun Merry Christmas, devenit un clasic. Cantecul All I Want for Christmas Is You a urcat rapid in topurile din multe tari si este difuzat la radiourim fara exceptie, in fiecare an in sezonul sarbatorilor de iarna.
Duete
Mariah Carey a realizat de-a lungul carierei duete cu diversi artisti. Primul sau duet a fost cel cu Trey Lorentz la I'll Be There, un cover dupa piesa celor de la Jackson Five,
in cadrul show-ului MTV Unplugged.


In 1994, Carey si Luther Vandross s-au reunit pentru a realiza un cover al piesei Endless Love ce apartine lui Lionel Richie si Dianei Ross.



Boyz II Men a fost trupa care a cantat alaturi de Mariah cantecul One Sweet Day.



Odata cu albumul Daydream in 1995 au venit si colaborarile cu rapperi, fapt ce mai tarziu va deveni un obicei al artistei. Artisti hip hop precum Ol' Dirty Bastard, Snoop Dogg si Ne-Yo sunt cativa dintre cei cu care Mariah a cantat in duet.
Perioada de dupa albumul Butterfly si prezent
Mariah Carey si Tommy Mottola s-au despartit in 1997 si acest lucru s-a vazut si in materialele scoase ulterior de artista. Butterfly are un sound nou, versuri cu tenta pronuntat erotica iar Mariah afiseaza o imagine mult mai sexuala decat intrecut. Butterfly a fost punctul de cotitura in cariera ei, care a lasat genul pop in umbra si a imbratisat R&B-ul si rap- ul.




Mariah Carey Honey


Mariah Carey cu piesa Honey, hit-ul albumului Butterfly






Urmatoarele albume au fost Rainbow, lansat in 1999, Glitter, Charmbracelet, The Emancipation of Mimi (2005), promovat prim turneul The Adventures of Mimi, E=MC2, Memoirs of an Imperfect Angel si Merry Christmas II You (2010).




Mariah Carey este implicata si in proiecte cinematografice. Filmul sau autobiografic Glitter, lansat in 2001 aduce in lumina eforturile depuse de personajul interpretat de Mariah pentru a iesi din anonimat si pentru a se lansa intr-o cariera muzicala de succes. Pelicula, din pacate, a fost un esec atat din punct de vedere al incasarilor, cat si in ceea ce priveste criticile primite.



A mai jucat in The Bachelor, Wise Girls, State Property, Tennessee si Precious. A avut cateva aparitii in Death of a Dinastry, You Don't Mess with the Zohan, Ally McBeal si The Proud Family.



In prezent, Mariah Carey este casatorita cu Nick Cannon si au impreuna doi copii, gemenii Monroe si Maroccan Scott.



Mariah Carey Nick Cannon


Mariah Carey si sotul ei, Nick Cannon, impreuna cu gemenii recent nascuti