Lansare Dresoarea și Antidepresiv

Detalii

CategoriiCultura
TaguriTimisoara
Ultima actualizareMiercuri 9 mai 2018
Vizualizari1080

Voteaza & Distribuie

Descriere

Vineri, 11 mai, Editura Herg Benet și Librăria La Două Bufnițe vă invită la o dublă lansare de carte, în care scriitoarele Cristina Nemerovschi și Ioana Duda vor vorbi cu publicul timișorean despre cele mai recente apariții ale lor: romanul Dresoarea, respectiv volumul Antidepresiv.

Lansarea va avea loc de la ora 19:00, la Două Bufnițe - Piaţa Unirii nr. 11 (intrare de pe Matei Corvin). Moderatorul evenimentului va fi scriitorul și editorul Alexandru Voicescu.

Dresoarea, de Cristina Nemerovschi, este un thriller psihologic despre împăcarea cu propriul trecut, despre iertare, despre curajul de a o lua de la capăt.
„Vă recomand să citiți Dresoarea; este o carte extrem de profundă din care veți avea ce învăța.” (http://twistinmysobriety-alexa.blogspot.ro/2018/03/recenzie-dresoarea-de-cristina.html)

„Dintre cărțile Cristinei Nemerovschi, Dresoarea mi-a plăcut cel mai mult.” http://cutiadecarton.com/cristina-nemerovschi-dresoarea
„Dacă ar fi să fac un top al cărților scrise de Cristina Nemerovschi, cred că Dresoarea s-ar afla pe primul loc. Da, recomand această carte din tot sufletul”
http://thefictionaluniverse.blogspot.ro/2018/02/dresoarea-de-cristina-nemerovschi-sau.html
„Mi-a lăsat o mare senzație de bine la final, un sentiment care îmbrățișează, genul acela de sentiment care îți șoptește la ureche „Mai există speranță”. Încercați-l fără teamă!” (https://coltulcultural.wordpress.com/2017/12/11/dresoarea-un-exercitiu-de-auto-imbratisare-a-ranilor)
„Întreg volumul a fost o capodoperă. Dresoarea se trăiește. Nu se devorează, se trăiește.” (http://danaotet.blogspot.ro/2017/12/recenzie-dresoarea-de-cristina.html?m=1)
„O disecare nemiloasă a sufletului omului și a mecanismelor prin care se apără creierul pentru a nu fi distrus complet în urma unor traume psihice îngrozitoare.” (https://fansf.wordpress.com/2018/01/15/lecturi-135-cristina-nemerovschi-dresoarea/)
„Un thriller psihologic care nu ar trebui să îți lipsească din bibliotecă.” (http://pierduta-printre-cuvinte.blogspot.ro/2018/01/recenzie-dresoarea-cristina-nemerovschi.html )

Antidepresiv, de Ioana Duda, este o carte de o sinceritate dezarmantă despre bucurie, teamă, viață, depresie, iubire, acceptare, iertare, fericire.

"Judecăm ușor, iertăm greu și iubim tot mai puțin. Nu. Nu suntem singuri. Ne-am însingurat. Ce ar fi dacă tu, tu, sau tu, ori tu ai face primul pas? Hai, rupe lanțurile. Sparge zidurile. Nu îți mai fie teamă. Spune te iubesc mi-e dor de tine ia-mă în brațe, ține-mă strâns, îmi e teamă, ajută-mă, iartă-mă, hai să bem o cafea. Hai, îmbrățișează. Pupă. Sărută. Pleacă. Fii bun. Ai compasiune. Așteaptă. Ce mai faci? Ești bine? Spune, ești bine? Ce te doare? Sunt aici, nu te teme. Ce îți dorești? Întreabă și spune toate astea. Spune ce simți. Spune mereu adevărul.

Privește-te în oglindă și spune-ți adevărul, oricât ar durea. Vei fi liber. Adevărul e frumos, limpede, te eliberează. Timpul nostru, aici, e scurt. Nimeni nu ne garantează că apoi mai există ceva. Asta, viața asta, de acum, e tot ce știm și avem. Nu irosi timpul. Trăiește. Bea vin. Mănâncă prăjitură, ciocolată și vată pe băț. Fă sport. Ia un copil în brațe și dansează cu el. Sau ia-te în brațe și dansează cu tine. Dar dansează. Cântă. Cumpără-ți rochia, ori blugii, ori tenișii pe care îi dorești atât de mult. Privește munții și înoată în mare, până hăăăăt, departe, în larg.

Sau stai la mal și fă castele de nisip. Fă dragoste. Simte viața cum curge prin tine. Taci mai mult. Ascultă mai mult. În tăcere te vei auzi cel mai bine. Nu mai lupta. Abandonează-te. și, cel mai important, visează. Niciodată, orice s-ar întâmpla, nu uita să visezi." (Ioana Duda)
„Ioana Duda este unul dintre cei mai vii oameni pe care i-am cunoscut vreodată” (Cristina Nemerovschi)