Jazz la The Ark – „Pân’ la Rai”, cu Adrian Naidin Quartet

Detalii

CategoriiDivertisment
Taguriconcerte
Ultima actualizareMarti 6 martie 2018
Vizualizari1176

Voteaza & Distribuie

Descriere

Teme tradiționale în ritm de jazz, într-un spațiu deschis la experiențe

După o vreme de liniște, The Ark Bucuresti își redeschide porțile. Vineri, 16 martie, Adrian Naidin Quartet va susține concertul „Pân la rai”, un experiment acustic inedit, găzduit de The Ark – Depozit de viitor, un spațiu care îmbină tradiția în muzică, design și gastronomie. Accesul se va face începând cu ora 19:30.

Concertul „Pân’ la Rai" aduce contururile delicate ale cântecelor Mariei Tănase în 2018, rafinându-le prin jazz și oferindu-le, astfel, o viață nouă. Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-o impresionantă armonie acustică, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere deosebite: pianistul Sorin Zlat, percuționistul Gabriel Bălașa și de Eugen Amarandei la contrabas. Repertoriul este alcătuit din piesele: Pân’ la Rai, Am iubit și-am să iubesc, Ciuleandra, Până când nu te iubeam, De-ar ști omul ce e viața, Aruncă-m-aș pan’ la stele, Ai huri huratul.

„Am ales să deschidem seria de evenimente culturale din 2018 cu un band de jazz care urmărește aceeași filosofie ca și noi: reinterpretarea tradiției într-o manieră actuală, creativă, care poate să ofere noi valențe elementelor de patrimoniu cultural”, a declarat Teodor Frolu, Managing partner la DC Communication.
Atmosfera va fi întregită de ambientul și oferta restaurantului Ivan Pescar & Scrumbia Bar, care va fi accesibil pe toată durata evenimentului.

Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma Eventim.ro, începând de astăzi. Prețul unui bilet variază între 40 și 60 de lei.

***
Despre Adrian Naidin

Violoncelistul Adrian Naidin este revelația ultimilor ani în spațiul cultural românesc, după o serie de succese care l-au purtat pe cele mai prestigioase scene, începând cu Teatrul Național din București și continuând cu teatrele și filarmonicile importante din țară. Și-a consolidat locul privilegiat în seria muzicienilor de elită prin recitalurile oferite la reuniuni culturale exclusiviste, printre care Gala UNITER, statut confirmat apoi în colaborări cu artiști de prim rang, printre care Horațiu Mălăele, Ion Caramitru sau Daniela Nane