Blestemul lui Tutankhamon

Detalii

CategoriiEducatie
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari4991

Voteaza & Distribuie

Descriere

Din echipa initiala ce a fost prezenta la deschiderea mormantului baiatului faraon Tutankhamon, numai o singura persoana a murit la o varsta inaintata. Coincidenta sau consecinta unui blestem vechi de secole, un blestem sinistru, misterios si letal?

Ultimul perete de la camera faraonului a fost inlaturat pentru prima data in 3,000 de ani pe 17 februarie 1923. Arheologul Howard Carter a ramas fara suflare si a zis ca poate vedea "lucruri, lucruri minunate" in timp ce se uita la comorile lui Tutankhamon. In timp ce Carter, impreuna cu fanaticul egiptolog Lord Carnavon, se uitau la comorile de aur, pietrele pretioase si alte relicve nepretuite, ei au ignorat avertismentul scris cu secole inainte menit sa alunge hotii de morminte. In hieroglife antice, deasupra capetelor lor, scria:

"Moartea ii va secera pe cei care vor tulbura linistea faraonilor". Intr-un final, excavatoarele au adus la suprafata Blestemul Faraonilor. Lordului Carnavon ii era frica de amenintarile marilor preoti din Egiptul Antic. In Anglia, inaintea inceperii expeditiei, el a consultat un faimos mistic, pe Contele Hamon, care l-a avertizat: "Lordul Carnavon nu trebuie sa intre in mormant. Desconsiderarea poate aduce pericol. Daca ignora, va suferi de o boala. Nu se va recupera. Moartea il va ajunge in Egipt." Dupa doua alte vizite la alti clarvazatori din Anglia, i s-a profetit aceeasi soarta. Dar Carter si Lord Carnavon, caree a finantat aceasta expeditie, ce a dus la una din cele mai mari descoperiri arheologice, nu s-au mai gandit la blesteme o data cu marea descoperire. Sit-ul de la Luxor a scapat de atentia talharilor si hotilor de morminte de-a lungul secolelor, iar descoperirea mormantului a fost remarcabila. Mai marii academiilor din intreaga lume au inceput sa ii asalteze. Carnavon s-a bucurat foarte putin de faima dobandita. Pe 5 aprilie 1923, la numai 47 de zile de la intrarea in camera mortuara a lui Tutankhamon, Lord Carnavon a murit in agonie, victima, aparent, a unei infectii rezultate in urma unei muscaturi de tantar.

La momentul mortii, in Hotel Continental din Cairo, toate luminile s-au stins in acelasi timp si au stat stinse pentru cateva minute. Si, ca si cum era nevoie de mai mult mister, la mii de kilometri departare, in Anglia, in casa lordului de la tara, cainele lui a inceput sa urle si sa latre, o agonie nefireasca ce a socat personalul intern in mijlocul noptii. Cainele s-a vaitat intr-una pana cand, intr-un final, a murit. Ziarele din acele zile au inceput imediat sa speculeze ca aceste intamplari aveau ca si cauza blestemul, o sursa a raului fiind dezlantuita de catre Carter si Carnavon. Concluzia senzationala a fost intarita cand, la doua zile dupa moartea lui Carnavon, corpul mumificat al faraonului a fost examinat si o pata, ca o muscatura de tantar a fost dezvaluita pe obrazul stang al mumiei, deoarece muscatura de tantar ce a cauzat moartea lui Carnavon se afla in aceeasi pozitie. Poate ca toate acestea ar fi fost considerate doar coincidente daca un lant bizar de morti nu ar fi urmat.

Imediat dupa moartea lui Carnavon, un alt arheolog, Arthur Mace, membru conducator al expeditiei, a intrat in coma la Hotelul Continental, dupa ce s-a plans de oboseala. A murit la scurt timp, lasandu-i socati atat pe doctorul expeditiei cat si pe ceilalti doctori locali. Mortile au continuat. Un prieten apropiat al lui Carnavon, George Could, a calatorit in Egipt, dupa ce a aflat de soarta prietenului sau. Inainte sa plece spre Cairo, el s-a uitat la mormant. In ziua urmatoare a cazut la pat cu o febra foarte mare. Douasprezece ore mai tarziu, era mort. Radiologul Archibald Reid, cel ce a folosit ultimele tehnici cu raze X pentru a determina varsta si posibila moarte a lui Tutankhamon, a fost trimis in Anglia dupa ce s-a plans de o stare de epuizare. A murit la scurt timp dupa sosire. Secretarul personal al lui Carnavon, Richard Bethell, a fost gasit mort in patul sau din cauza unei insuficiente cardiace, la patru luni de la descoperirea mormantului. Numarul de morti a inceput sa urce. Joel Wool, un industrias britanic, foarte cunoscut in acele zile, a vizitat sit-ul si a murit dupa cateva luni din cauza unei febre a carei cauza doctorii nu au inteles-o.

La sase ani dupa celebra descoperire, 12 dintre cei prezenti la deschiderea mormantului au murit, iar dupa sapte ani numai doua persoane din echipa initiala de excavatori mai erau in viata. Fratele vitreg al lui Lord Carnavon si-a luat viata, aparent din cauza unei nebunii temporare, si alte 21 de persoane conectate intr-un fel sau altul cu sapaturile au murit de asemenea. Din primii participanti ai expeditiei, numai Howard Carter a trait pana la o varsta inaintata, murind in 1939 din cauze naturale. Ceilalti nu au fost la fel de norocosi. Multi dintre egiptologi si academicieni au incercat sa demonstreze ca blestemul este doar un mit.

Mohammed Ibrahim, directorul muzeului de antichitati din Egipt, a pledat in 1966, impotriva hotararii guvernului, de a accepta mutarea comorilor din mormant in Paris, pentru o expozitie. El a cerut autoritatilor sa permita relicvelor sa ramana in Cairo, deoarece avea cosmare cu ceea ce i se va intampla daca acestea vor parasi tara. Ibrahim a parasit sedinta cu oficialii guvernului, a pasit in ceea ce parea o strada goala intr-o zi senina, si a fost lovit de o masina. A murit instantaneu. Chiar si mai ciudat a fost cazul lui Richard Adamson care, pana in 1969 a fost singurul membru supravietuitor al expeditiei din 1923. Adamson si-a pierdut nevasta la 24 de ore dupa ce a vorbit despre blestem ca fiind doar un mit. Fiul sau si-a rupt spatele intr-un accident aviatic atunci cand a vorbit din nou impotriva blestemului. Inca sceptic, Adamson, ce a lucrat ca si garda de securitate pentru Lord Carnavon, a sfidat blestemul intr-un interviu la televiziunea britanica, in care a spus ca nu crede in blestem. Mai tarziu, in aceea seara, dupa ce a parasit studiourile televiziunii, taxi-ul in care s-a aruncat a avut un accident, in care Adamson a fost aruncat afara din masina.

A ajuns in spital plin de fracturi si contuzii. Numai atunci, Adamson, la varsta de 70 de ani, a fost fortat sa admita: "Pana acum am refuzat sa cred ca ghinionul familiei mele ar avea legatura cu acel blestem. Dar acum sunt sigur." Probabil, cea mai uimitoare manifestare a blestemului a avut loc in 1972, atunci cand comorile mormantului au fost transportate la Londra pentru o mare expeditie in cadrul Muzeului Britanic. Prima victima a fost Gamal Mehrez, succesorul lui Ibrahim in Cairo ca director al muzeului. El s-a amuzat pe seama legendei, spunand ca si-a petrecut intreaga lui viata ca egiptolog si ca toate acele morti si ghinioane de-a lungul decadelor au fost rezultatul unei "pure coincidente". A murit in acea noapte dupa ce a supravegheat transportul pachetelor cu relicve intr-un avion ce urma sa le duca in Anglia. Membrii echipajului acelui zbor au murit sau au avut parte de ghinion intreaga lor viata dupa acel zbor. Locotenentul de zbor, Rick Laurie a murit in 1976 de un atac de cord. Sotia sa a declarata: "Este blestemul lui Tutankhamon - blestemul l-a omorat." Ken Parkinson, un inginer de zbor, a suferit un atac de cord in fiecare an, pe data la care a avut loc zborul, pana in 1978, cand atacul de cord i-a fost fatal. Inainte de misiunea din Egipt, nici un om din echipaj nu a avut probleme cu inima si au fost declarati sanatosi de catre medicii militari. In timpul zborului, seful echipei tehnice a lovit cutia in care se afla masca mortuara a baiatului rege. "Tocmai ce am lovit unul dintre cele mai scumpe lucruri din lume", a spus el.

Mai tarziu, la coborarea din avion, dintr-o alta misiune, o scara s-a rupt si i-a cazut exact pe piciorul cu care a lovit cutia. A stat cu piciorul in ghips mai bine de sase luni. Locotenentul de zbor, Jim Webb, ce era in avion in momentul transportului, a pierdut tot ce detinea intr-un foc devastator ce i-a distrus casa. Un steward, Brian Rounsfall, a spus ca a jucat carti pe sarcofagul lui Tutankhamon in timpul zborului. El a avut doua atacuri de cord. O femeie ofiteri a trebuit sa paraseasca RAF in urma unei operatii foarte serioase. Misterul ramane. Toate acele morti de-a lungul anilor au fost doar un set bizar de coincidente sau marii preoti ai mormantului aveau cunostiinte privitoare la fortele supranaturale, ce au adus atata suferinta celor care au invadat mormantul? Cea mai intriganta teorie ce explica legenda blestemului a fost avansata de catre omul de stiinta Bulgarini, in 1949. El a scris: "Este posibil ca vechii egitepteni sa fi folosit radiatii atomice pentru a-si proteja locurile de odihna sfinte. Podeaua mormintelor putea sa fie acoperita cu uraniu. Sau mormintele puteau contine piatra radioactiva. Piatra ce contine aur si uraniu a fost minerita in Egipt. Aceasta radiatie poate omori un om in ziua de azi."