Imaginatia si Jocul la copilul cu autism

Detalii

CategoriiDivertisment
Taguriautism, Familie si copii
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari10746

Voteaza & Distribuie

Descriere

Tulburari la nivelul imaginatiei, repertoriu restrins de interese si comportamente

La copiii cu autism jocul imaginativ, jocul simbolic cu obiecte sau cu oameni nu se dezvolta in mod spontan ca la copiii obisnuiti. Jocul acestora este repetitiv, stereotip, luind forme mai simple sau mai complexe. Copiii mai inalt functionali au stereotipii mai complexe.

Forme mai simple: invirtirea jucariilor sau a unor parti ale acestora, lovirea a doua jucarii intre ele, etc, scopul fiind autostimularea. Alte activitati stereotipe pot fi: miscarea degetelor, agitarea obiectelor, rotirea sau privirea obiectelor care se rotesc; zgirierea unor suprafete, umblatul de-a lungul unor linii, unghiuri, pipairea unor texturi speciale, leganatul, saritul ca mingea sau de pe un picior pe altul, lovirea capului, scrasnitul dintilor, mormaitul repetitiv sau producerea altor sunete, etc.

Forme mai complexe pot fi: atasarea de obiecte neobisnuite, bizare, interese si preocupari speciale pentru anumite obiecte (ex. masini de spalat) sau teme, subiecte (ex. astronomie, pasari, fluturi, dinozauri, mersul trenurilor, cifre etc.), fara vreun scop anume, care devin preocuparea de baza si singurul subiect despre care este persoana este interesata sa vorbeascã, in multe cazuri punind aceeasi serie de intrebari si asteptind aceleasi raspunsuri (cei care au limbaj); aliniatul sau aranjarea obiectelor in anumite feluri, colectionarea, fara vreun scop anume, a unor obiecte (ex. capace de suc, sticle de plastic).

Lipsa imaginatiei duce si la tipare comportamentale rigide de tipul rezistentei la schimbare si a insistentei pe rutina zilnica, de exemplu, insistenta in a urma exact acelasi drum spre anumite locuri; acelasi aranjament al mobilierului acasa sau la scoala, acelasi ritual inainte de culcare; repetarea unei fractiuni ciudate de miscare corporala. Adesea orice minima schimbare intr-o anumita rutina este deosebit de frustranta pentru persoana cu autism, producindu-i o intensa suferinta.

Manifestarile clinice ale tulburarii la nivelul imaginatiei sint foarte variate de la un individ la altul, dar pot varia si de la o etapa de dezvoltare a aceluiasi individ la alta. Unele manifestari pot fi mult mai accentuate la o virsta (ex. la virsta copilariei cea mai vizibila manifestare a afectarii imaginatiei este lipsa jocului de rol, desi unii copii pot copia acte de joc simbolic), dar acestea pot suferi modificari de natura si intensitate la o alta virsta (ex. la virsta adulta este mai vizibila incapacitatea de a intelege intentiile si emotiile celorlalti), conducind la un alt profil clinic al persoanei, dar care ramine totusi in cadrul manifestarilor specifice sindromului autismului.

Lorna Wing (1996) scria: "Intreaga valoare a imaginatiei si creativitatii este data de asocierea experientelor trecute si a celor prezente si realizarea planurilor pentru viitor, pornind de la banalul ce voi face miine, pina la planurile marete pentru intreaga viata." Persoanele cu autism, indiferent de nivelul lor intelectual, au probleme la acest nivel, nu numai in copilarie, ci de-a lungul vietii. Aceste probleme pot fi insa diminuate considerabil daca exista interventie timpurie si educatie permanenta pentru formarea sau sporirea abilitatilor sociale si de comunicare ale persoanelor cu autism.

Problemele legate de capacitatea de simbolizare

Ce este jocul?

Jocul este un comportament divers si complex care este vazut ca avand un rol central in dezvoltarea copilului (Jordan si Lobby, 1997). Este difícil de a da o definitie concisa a ceea ce se intelege prin notiunea de "joc". Dictionarele ofera o multime de definitii distincte. Cele mai multe dintre acestea par sa implice ideea de amuzament, o modalitate de distractie.

Garvey (1977), plecand de aici, prezinta urmatoarele caracteristici ale jocului:

• jocul este placut si ofera bucurie.

• jocul nu are un scop impus din afara.

• jocul este spontan si voluntar.

• jocul presupune o implicare activa din partea jucatorului.

• jocul poate prezenta anumite relatii cu ceea ce este non-joc, poate fi pus in contrast cu ceea ce nu este jocul

In mod normal, jocul permite copiilor sa invete si sa practice abilitati noi intr-un mediu sigur si suportiv.
Jocul senzorial motor ii invata pe copiii mici sa-si exploreze corpul si obiectele din proximitate.
Jocul manipulativ si explorator il invata pe copilul mai mare despre obiecte si proprietatile acestora si despre infuenta lumii din jur.
Jocul fizic, cu multa miscare ii invata pe prescolari abilitatile motorii grosiere si ofera experienta interactiunii cu intreg corpul, cu alti copii si cu obiectele din mediu.
Jocul social, incepand de la interactiunile timpurii dintre mama si copil pana la interactiunea complexa dintre scolari (ex: jocul de-a doctorul) ii invata despre relatiile sociale si cum sa le initieze, precum si despre normele din societatea in care cresc.

In copilaria timpurie, atunci cand se manifesta primele simptome ale tulburarilor de spectru autist, jocul reprezinta o modalitate de selectie sociala, iar un copil cu autism va avea o sansa in minus de integrare sociala din mai multe motive.

In primul rand este vorba despre tendinta binecunoscuta a copiilor cu autism de a se retrage si de a nu se implica in jocul copiilor de aceeasi varsta. Un astfel de copil va fi foarte fericit daca este lasat in pace sa se joace in camera lui cu jucariile sale sau, daca este la gradinita, sa se retraga singur intr-un colt cu o jucarie. De aceea, un copil cu autism este adesea perceput ca un copil care se joaca.

In al doilea rand, daca acest impediment este depasit, fie prin tendinta naturala a copilului de a se apropia, fie prin efortul adultilor de a media contactul, intalnim comportamente de joc diferite de cele ale celorlalti copii. Obiectele si jucariile sunt folosite in modalitati rigide de joc. De exemplu, un copil cu autism va fi mai preocupat de a invarti repetitiv rotita unei masini decat de a se juca cu ea adecvat (masina merge pe strada). De obicei lipseste curiozitatea specifica copiilor de varsta lui, jocul lui se limiteaza adesea la manipulari simple de obiecte, iar jocul simbolic spontan este adesea absent. De exemplu, un copil cu autism nu va intelege ca, intr-un joc, o constructie din cuburi este o casa sau ca un creion poate deveni pentru cateva momente o racheta. Daca totusi apare, este adesea imitat de la televizor sau de la altceva asemanator.

Apoi este repetitivitatea jocului. Copilul cu autism este acela care, daca a deprins o modalitate de joc va tinde sa o repete la nesfarsit, pana este corectat de cineva din jur.

La acestea se adauga capacitatea sever afectata de a imita. In timp ce majoritatea copiilor isi dezvolta abilitatile de joc prin imitarea unor actiuni din mediu si prin simbolizarea acestora, copiii cu autism nu imita actiunile din mediu si nu le simbolizeaza in actiuni proprii. Un copil cu autism nu va avea tendinta de a modela plastilina ca si colegul sau de banca, iar cand copiii din clasa arunca mingea de la unii la altii intr-o activitate de grup, copilul cu autism va incepe sa invarta mingea privind in sus (doar unul din multele scenarii posibile). La toate acestea adaugandu-se si capacitatea foarte redusa de a-si comunica gandurile celor din jur, rezulta o lipsa crescanda de motivatie datorata esecului in joc.

In al treilea rand, este vorba despre izolarea la care sunt supusi din cauza atitudinii adultilor. Majoritatea parintilor sau bunicilor isi vor retrage copiii din jocul in care este implicat si un copil care manifesta simptome autiste (de ex: miscari stereotipe si comportamente repetitive). De cealalta parte, parintii copilului cu autism sunt sensibili la astfel de comportamente si reactioneaza prin izolare. Astfel se inchide cercul vicios prin care jocul copilului cu autism are din ce in ce mai putine sanse de structurare.

Ca orice comportament complex, jocul se invata. Incepand de la primele achizitii (jocul adecvat cu jucarii) si pana la formele sale complexe (jocul de rol, de ex: la magazin), totul poate fi predat intr-o maniera sistematica. Cel mai important lucru este atitudinea adultului care il atrage pe copil in joc. Aceasta trebuie sa fie neconditionat pozitiva, iar comportamentul sau trebuie adecvat capacitatilor de moment ale copilului. Pe de alta parte, in jocul liber, pentru ghidare, adultul trebuie sa stimuleze mereu initiativa copilului si sa se straduiasca sa nu o schimbe, ci intotdeauna sa o prelungeasca. Aceasta va oferi copilului siguranta ca ceea ce face el este adecvat, iar initiativa sa legata de joc va fi incurajata. Studiile de specialitate atesta aparitia jocului simbolic si creativ pentru copilul normal in jurul varstei de un an si jumatate, doi ani. Se pune intrebarea cat de tipica pentru autism este absenta acestui tip de joc simbolic, imaginativ. Daca ne referim la cercetarile epidemiologice intreprinse de L. Wing (1981), putem aminti faptul ca si copiii deficienti mintali non-autisti, avand o varsta de comprehensiune lingvistica sub 20 luni au demonstrat lipsa initiativei pentru jocul simbolic reprezentativ, flexibil si cu tematica variata. Este vorba aici de un "palier" intelectual, la nivelul caruia nici jocul simbolic, nici limbajul nu prezinta o dezvoltare corespunzatoare, indiferent de diagnostic. In momentul in care cercetatoarea s-a axat pe indivizi cu o varsta mintala non-verbala de peste 20 luni (si, se presupune, cu un anume potential cognitiv pentru jocul imaginativ si cu un limbaj mai elaborat), cei care au esuat in a demonstra achizitia jocului simbolic, au manifestat si comportamente de tip autist.
Observatii similare pot fi extrase si dintr-o serie de cercetari experimentale. De exemplu, un studiu efectuat de C. Rignet si colaboratorii, cu copii autisti avand un nivel scazut al dezvoltarii abilitatilor, cu copii suferind de sindrom Down si cu copii normali, a confirmat discrepantele existente intre copiii autisti si celelalte grupe in privinta nivelului jocului simbolic, performantele nefiind legate de abilitatea lingvistica; de notat este ca aceste performante s-au imbunatatit in foarte mica masura cand copiii au urmarit jocul mimat de catre experimentator.

O problema care suscita interes este caracterul stadiilor timpurii ale jocului la copiii mici autisti. Subiectii selectionati pentru un studiu efectuat de M. Sigman si J. Ungerer (1987) aveau varste cuprinse intre 2 ani si jumatate si 6 ani si au fost comparati cu copii non-autisti cu deficienta mintala si cu copii normali, situandu-se la niveluri similare de functionare intelectuala (cu varste mintale cuprinse intre 16 luni si 3 ani). Copiilor le-a fost prezentat un set de jucarii, incluzand trei papusi de marimi diferite, mobilier pentru papusi, un serviciu de ceai, un camion, un garaj, un telefon, o perie si o oglinda. Experimentul a inceput prin efectuarea de catre experimentator a unor actiuni simbolice cu jucariile, in timp ce copilul era asezat pe genunchii mamei. Experimentatorul si mama s-au plasat apoi in colturi opuse ale incaperii, copilului permitandu-i-se sa se joace singur cu jucariile timp de 16 minute, comportamentul sau fiind inregistrat prin intermediul unui check-list sistematic. In primul rand s-a pus accentul pe prezenta si pe frecventa jocului functional si simbolic. Au fost notate patru tipuri diferite de actiuni adecvate pentru jocul functional: directionate catre obiect (impingerea camionului in garaj), auto-directionate (perierea parului), directionate catre papusa (hranirea cu lingurita) si directionate catre altii (tinerea receptorului telefonic la urechea mamei). De asemenea, s-au inregistrat trei categorii de actiuni incadrate ca joc simbolic: jocul prin substitutie, adica utilizarea unui obiect ca si cum ar fi un altul (folosirea unei cesti de ceai ca receptor telefonic); jocul tip agent, adica folosirea unei papusi ca agent actional independent; jocul imaginar, crearea de obiecte sau persoane fara vreo reprezentare fizica in mediul inconjurator imediat. Diversitatea jocurilor a fost masurata prin numarul inregistrat pentru fiecare categorie.

Rezultatele obtinute au scos in evidenta o angajare mai variata, mai frecventa a copiilor non-autisti in cele trei categorii de jocuri, decat cea a copiilor autisti care s-au angajat in doar cateva acte de tip functional si in cateva jocuri simbolice. O alta observatie este legata de faptul ca autistii folosesc rareori papusa ca agent in cadrul unui joc structurat si directioneaza de asemenea rar jocul catre alte persoane.De ce oare atat de putini copii autisti par sa savureze cu adevarat jocul? Asa cum afirma S. Wulff (1985), un copil autist care este lasat singur in camera de joaca, plina cu jucarii, deseori le ignora, continuandu-si leganarea sau bataia din palme. Acest fapt ridica desigur probleme nu numai legate de functiile cognitive (simbolice, reprezentative) necesare in jocul simbolic normal, dar si de semnificatia pe care jocul insusi o are pentru copilul normal. Parafrazandu-l pe L.S. Vigotski (1962), fiecare act de simbolizare creativa contine o atitudine de transfer afectiv catre aspectul relationarii interpersonale din care deriva. Acesta pare a nu fi cazul pentru copiii autisti, chiar si pentru aceia dintre ei care au ajuns (oarecum) la o intelegere a lucrurilor si a lumii.

Mersul la scoala constituie un alt prag pe care copiii cu autism trebuie sa il depaseasca. De aceea, ei au nevoie de un cadru foarte bine ales, in care sa se poata desfasura conform rutinei pe care au invatat-o. Parintii care au copii cu autism pot opta fie pentru o scoala speciala pentru problema lor, fie pentru o scoala privata care are un program bine stabilit pentru elevii cu autism, sau pot indrazni chiar la o scoala normala din cartier, care e destul de aproape de casa.