Gala Premiilor Anuale ale Revistei Actualitatea Muzicală 2022

Detalii

CategoriiCultura
TaguriBucuresti
Ultima actualizareMarti 19 iulie 2022
Vizualizari438

Voteaza & Distribuie

Descriere

Joi, 21 iulie 2021, ora 12.00, la Gala de decernare a Premiilor anuale ale Revistei „ACTUALITATEA MUZICALĂ”, pentru anii 2019, 2020 și 2021.

Ajuns la cea de-a XXIX-a ediţie, evenimentul va avea loc la Opera Națională Bucuresti, în Foaierul Galben (etaj I). Această recunoaștere a valorilor din partea breslei muzicale face ca Premiile să aibă un prestigiu deosebit, mai ales că, de-a lungul anilor (începând din 1991) au fost acordate celor mai importante personalități din țară și din străinătate.

În acest an, premiile sunt mai numeroase decât de obicei, pentru că marchează și recompensează performanțele în domeniu pe parcurusul celor trei ani. Ultimul eveniment din seria galelor devenite deja tradiție a avut loc în anul 2018, pandemia anulând apoi ceremoniile de premiere anunțate și programate. Reprezentanţi ai conducerii UCMR, numeroase personalități ale lumii muzicale, ale culturii, artei sau show-biz-ului au confirmat prezența la acest eveniment ai cărui amfitrioni vor fi Prof.Univ.Dr. Mihai Cosma şi Octavian Ursulescu.

Iată care sunt categoriile și PREMIILE Revistei „ACTUALITATEA MUZICALĂ” ce vor fi acordate:
• Premiul de excelență – dirijorul Christian Badea
• Premiul pentru debut componistic – Andrei Petrache
• Premiul pentru dirijat – Daniel Jinga
• Premiul Valori ale tinerei generaţii – soprana Daniela Bucșan (Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian”)
• Premiul pentru management artistic – Vasile Muraru (manager al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”)
• Premiul pentru Creație – compozitorul Mircea Drăgan
• Premiul pentru Performanță vocală – Monica Anghel
• Premiul ”Vedete” – Aurelian Temișan
• Premiul de popularitate – Loredana Groza
• Campionul șlagărelor pentru copii – compozitorul Mihai Alexandru
• Premiul muzicii folk – Mircea Vintilă
• Premiul ”Maeştrii din Diaspora” – compozitorul Eugen Doga
• Diploma de onoare ”O viață dedicată muzicii ușoare românești” – Horia Moculescu.


Revista „ACTUALITATEA MUZICALĂ” aparține Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România - UCMR (Președinte – compozitorul Dan Dediu, Vicepreședinte – muzicologul Nicolae Gheorghiță). Prof. Univ. Dr. Mihai Cosma este redactor-șef, avându-i alături pe Octavian Ursulescu și Norela-Liviana Costea (redactori) și pe Costin Aslam – secretar de redacție.

La ultimele două ediții desfășurate în 2017 și 2018, laureați au fost Marina Voica, la 80 de ani de viaţă şi 60 de carieră muzicală exemplară (Premiul ”O viață dedicată cântecului”), Corina Chiriac (Premiul „Opriţi timpul - Respect pentru valori”), Andra (Premiul ”Vedeta Anului”), Alina Mavrodin, directoare artistică a Festivalului Internaţional ”Crizantema de aur” de la Târgovişte (”Premiul pentru Perseverenţă în cultivarea tradiţiilor româneşti”), Octavian Lazăr Cosma, pentru seria de volume dedicate istoriei Operei Naţionale București (”Premiul pentru istoriografie”), Alexandru Badea (Premiul ”Evenimentul cultural al anului” - Festivalul Oradea Music Open), dirijorii Gabriel Bebeșelea și Cristian Brâncuşi, tenorul George Ionuţ Vîrban (“Interpretare vocală”), Ioan Garboni, managerul Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara”, Casa de Discuri „Eurostar”, big-band-ul „Ionel Tudor" („Orchestra Anului"), formaţiile „Talisman" și ”Viţa de vie” (Premiul pentru ”Muzică rock”), trompetistul Sebastian Burneci (”Premiul muzicii de Jazz”).

La ediţia din 2016, Anca Vlad, Președinta Fundației ”FILDAS Art” a donat Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România un bust din bronz al marelui compozitor George Enescu. Lucrarea aparține sculptorului Ion Dimitriu Bârlad și datează din anul 1919, fiind semnată în masa materialului. Celebrul artist este bunicul îndrăgitei interprete Margareta Pâslaru.

Printre personalitățile din lumea muzicii pop, rock, jazz sau ale muzicii clasice, ale culturii, artei sau show-biz-ului laureate până în prezent, se numără Gabriel Dorobanțu, Alexandru Arșinel, Stela Enache, Ştefan Bănică Jr, Paul Surugiu FUEGO, Elena Gheorghe, Paula Seling, Luminița Dobrescu, compozitorii Horia Moculescu, Ionel Tudor, Dumitru Lupu, Andrei Tudor, George Natsis, Marcel Dragomir, Remus Georgescu și Roman Vlad, RAOUL, balerina Simona Șomăcescu, Adrian Nour, clarinetistul Emil Vișenescu, soprana Irina Ioana Baianț, muzicologul Viorel Cosma, compozitoarea Camelia Dăscălescu, muzicianul Mircea Tiberian, scriitorul Teodor Vasiliu, formațiile Vunk, Holograf, Sarmalele Reci, Antract și Byron, echipa musicalului „Romeo și Julieta”, pianistelor Kazuko Shimada (Japonia) şi Mădălina Florescu ș.a.

Parteneri: Opera Naţională Bucureşti, CATENA, Editura LITERA, TONICA Group, Senso TV