Gradina, sursa naturala pentru frumusete

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriEstetica
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari4195

Voteaza & Distribuie

Descriere

Din dorinta de a arata cat mai bine suntem dispuse sa alocam sume colosale pentru ingrijirea pielii noastre. Insa cand rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor noastre intervine dezamagirea si suntem gata sa renuntam. Nu lasa loc disperarii caci solutia se afla chiar in gradina bunicii. Apeleaza cu incredere la roadele naturii!

Masca de prune pentru ten uscat

Prunele au beneficiul de a indeparta impuritatile din organism, avand rol laxativ si diuretic. Pe langa acestea, aceste fructe abunda in substante nutritive: vitaminele A, B1, B2, C si E, minerale si glucoza. Mai mult, prunele potolesc setea, lucru excelent mai ales pe vreme caniculara.

Daca te gandesti la continutul caloric al prunelor, afla ca 100g din acest fruct contine doar 53 de calorii. Un remediu excelent pentru scaderea febrei este apa fiarta cu scoarta de prun. Prin zdrobirea prunelor coapte se obtine o masca excelenta pentru ten uscat. Cum actioneaza aceasta masca? Vitaminele din prune patrund prin pori si inmoaie pielea, netezind-o! Te vei bucura astfel de un ten de invidiat!

Decoctul de iedera pentru celulita

In lupta cu celulita, iedera e un produs renumit datorita proprietatilor curative, antiseptice si antiiritante. Totodata, aceasta planta favorizeaza eliminarea apei din tesuturi. Iedera se foloseste pentru a scapa de celulita sub forma de comprese caldute, inmuiate in decoct, aplicate pe zonele afectate si mentinute acolo 3-4 ore, timp in care compresele se schimba la fiecare 30 de minute. Efectul este maxim daca tratamentul se repeta la 2-3 zile.

Cum se prepara decoctul de iedera? Intr-un vas emailat se fierbe jumatate de kg de planta cu doi litri de apa timp de 30 de minute, la foc mic. Dupa oprirea focului, se asteapta inca o jumatate de ora, dupa care se trece la aplicarea propriu-zisa. La fel de eficienta se dovedeste iedera si sub forma de tinctura. In acest caz tratamentul anticelulitic presupune amestecarea a 10 ml tinctura si 250 ml apa si aplicarea pe zonele afectate a unor comprese caldute inmuiate in acest amestec.

Tinctura de musetel pentru celulita

Recunoscut ca si remediu universal, musetelul are efecte miraculoase si in combaterea coajei de portocala. Aceasta planta are atat proprietati antiinflamatorii si curative cat si de activare a circulatiei sanguine. E benefica si pentru a elimina toxinele din piele.

Cum se prepara tinctura de musetel? Se lasa la macerat 40 g flori in patru linguri de alcool timp de 6-8 ore. Se imparte compozitia obtinuta in doua parti egale. Una se toarna intr-o sticluta inchisa la culoare, iar in cealalta se adauga 100 ml ulei de masline. Acesta parte se fierbe la bain-marie timp de doua-trei ore, se filtreaza prin presare, dupa care se depoziteaza intr-o sticla de culoare inchisa.

Se maseaza in fiecare seara partile corpului afectate de celulita cu 60 ml de ulei de musetel amestecat cu 20 ml de tinctura, timp de 15-20 minute. Vei constata ca urmele de celulita dispar, putandu-te lauda cu o piele impecabila.