Fiti optimisti ? veti trai mai mult !

Detalii

CategoriiSanatate
Taguri
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari1517

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fiti optimisti – veti trai mai mult !

Daca vreti sa traiti o viata mai lunga si mai sanatoasa , trebuie nu doar sa mancati sanatos si sa faceti mai mult exercitiu fizic.

Trebuie,totodata, sa aveti o atitudine pozitiva fata de viata.

Aceasta este concluzia unei cercetari stiintifice anuntate recent de Universitatea din Texas. Cercetarea s-a desfasurat pe un grup de 1558 de persoane in varsta, timp de 7 ani, toti participantii fiind intr-o stare de sanatate buna la inceputul studiului. Pe parcursul cercetarii, a fost urmarita evolutia imbatranirii prin masuratori asupra scaderii in greutate, vitezei de mers, rezistentei la oboseala.

Cercetarea a demonstrat ca persoanele cu o atitudine pozitiva fata de viata au prezentat mult mai putine semne de imbatranire si imbolnavire. Emotiile pozitive au un impact direct asupra sanatatii noastre, afectand echilibrul chimic al corpului.

Interesant… Deoarece emotiile noastre sunt consecinta a ceea ce credem – corect sau gresit – iar credintele noastre sunt consecinta a ceea ce gandim , inseamna ca , schimbandu-ne felul de a gandi, ne putem schimba emotiile si putem trai o viata mai lunga si mai sanatoasa.

Mai mult chiar. Cercetatorii considera ca persoanele cu o atitudine pozitiva au o sanatate mai buna deoarece ele au mai multe sanse de a reusi in viata. Asadar, o atitudine pozitiva te ajuta nu numai sa ai o viata mai lunga , dar si o viata incununata de succes !

Stiind toate acestea, ma intreb – de ce atat de putini oameni practica o atitudine pozitiva ?

Exista, probabil, doua cauze. Prima – nu stiu cum sa dezvolte o atitudine pozitiva A doua – nu au perseverenta de a pastra o atitudine pozitiva.

Ce inseamna o atitudine pozitiva ? Multi cred ca inseamna a-ti spune "Stiu ca lucrurile vor merge mai bine.". Nu este suficient. O atitudine pozitiva inseamna sa fii constienta ca lucrurile deja merg mai bine. E paradoxal ?

Sa facem un prim exercitiu. Arunca o privire asupra vietii tale in momentul actual. Fa o lista cu toate lucrurile de care esti multumita in viata. Nu ai gasit nimic ? Faptul ca esti in viata este pozitiv. Faptul ca esti capabila sa gandesti si sa scrii este un alt lucru pozitiv. Faptul ca ai o locuinta si un loc de munca este un lucru pozitiv. Faptul ca ai un frigider, un televizor, o masina de spalat este un lucru pozitiv (trei sferturi din populatia globului nu le are).

Ai inteles ideea ? Obisnuinta de a privi si ne concentra pe lucrurile bune din viata este temelia unei atitudini pozitive.

Al doilea exercitiu : cand simti ca lucrurile merg prost , cum procedezi ? Te copleseste ideea ca vor merge din ce in ce mai prost sau incerci imediat sa gasesti solutii de a iesi din impas ?

Daca te gandesti deseori la lucrurile neplacute din viata si la modul cum ele devin, progresiv, tot mai neplacute, atunci cu siguranta vei avea parte de ele in continuare.De ce ? Pentru ca mintea ta este focalizata pe ele si va atrage , conform unei legi numite Legea atractiei, persoane, situatii, intamplari aflate in rezonanta cu gandul focalizat. Focalizare inseamna a te gandi insistent la un lucru si a crea imagini mentale ale acestuia.Te focalizezi pe necazuri, atragi in viata ta necazuri.

Cum iesi din acest cerc vicios ? Trebuie sa abandonezi obiceiul gresit de a-ti contempla necazurile, de a te vaieta si de a-ti plange de mila. Creaza-ti , prin indelungata repetitie, obiceiul de a gandi doar la ceea ce vrei, si nu la ceea ce nu vrei. Cauta solutiile pentru a obtine ceea ce vrei, cu dorinta puternica de a-l obtine. De exemplu, daca nu te ajungi cu banii, concentreaza-te asupra posibilitatii unor noi surse de venit, asupra unei folosiri mai rationale a banilor existenti ec. Daca esti in cautarea unei slujbe, in loc sa te gandesti de ce nu esti angajata dupa atatea incercari, gandeste-te cum sa-ti imbunatatesti imaginea personala ca atunci cand te prezinti la interviu sa fii apreciata si angajata.

Un alt factor important ce determina daca ai sau nu o atitudine pozitiva este sistemul personal de credinte. Daca tu crezi ca viata este grea – viata ta va fi mereu grea. Daca tu crezi ca oamenii sunt rai – vei intalni cu precadere oameni rai. Ca sa progresezi, trebuie sa iti schimbi sistemul de credinte.Nu e usor, dar merita. Trebuie sa elimini permanent din mintea ta gandurile negative si sa o alimentezi doar cu acele ganduri ce corespund cu scopul propus.

In concluzie, incepe sa iti creezi o atitudine pozitiva ! Cat mai repede. De ce sa risipesti sansa de a trai 5, 6 sau 9 ani in plus ?


Dr.Silviu Popa


www.StiintaSuccesului.ro

Despre Autor

Silviu Popa este doctor in stiinte al universitatii Paris XI, antreprenor de succes si trainer. A creat de la zero in numai 2 ani, impreuna cu fiul sau, o afacere de succes, ce a devenit franciza nationala.Organizeaza cursuri de dezvoltare personala si seminarii EFT sub brandul Stiinta succesului. Promotor al folosirii EFT in consultanta pentru relatii personale, sport, afaceri si cariera. Speaker motivational la evenimente corporatiste