Festivalul de arte vechi 2021

Festivalul de arte vechi 2021

Detalii

CategoriiCultura
TaguriBistrita
Ultima actualizareJoi 22 iulie 2021
Vizualizari75

Voteaza & Distribuie

Descriere

Festivalul de arte vechi Bistrița, 6-8 August 2021 Ediția I

Dacă vă era dor de atmosfera de acum sute de ani a burgului Bistrița aveți un motiv de bucurie. Vă încântă, în curând, concerte de muzică veche, expoziții de pictură de inspirație săsească, ateliere și târg de meșteșuguri vii, dansuri din perioada de glorie a cetății.

Festivalul de arte vechi este un proiect inițiat de Asociația Culturală Bistrița Medievală și finanțat din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general de către Primăria Municipiului Bistrița. Proiectul își propune să valorifice, în mod inteligent, resursele culturale materiale și imateriale ale cetății Bistriței, contribuind la dezvoltarea ei sustenabilă.

În perioada 6-8 august 2021 publicul larg se va putea delecta cu 3 concerte de muzică veche avându-i ca protagoniști pe Nicolae Szekely la lăuta renascentistă, archlute și chitara barocă, Norbert Töttösy în cadrul concertului de inaugurare al sistemului pneumatic proaspăt renovate și extinse al orgii Bisericii Romano-Catolice Sfânta Treime Bistrița, recitalul grupului Huniai Cantores ce va avea loc la foișorul din Parcul Municipal, iar grupul de dansuri Nosa va anima centrul vechi al Bistriței.

Cu sprijinul partenerului Asociația "Produs în Bistrița-Năsăud", artistul plastic Silvia Țogorean va vernisa, în data de 6 august, o expoziție personală de pictură tradițională săsească la Casa Argintarului și vă invită la ateliere de creație, iar pe toată perioada festivalului, 6-8 august, pe Pietonalul Liviu Rebreanu se va desfășura târgul de meșteșuguri vii.

Programul festivalului poate fi accesat on-line pe bistritamedievala.ro, caietul de program al fiecărui recital în parte urmând a fi disponibil la aceeași adresă începând cu data de 2 august. Evenimentele vor putea fi urmărite live sau înregistrate și pe pagina de Facebook al evenimentului facebook.com/artevechibistritamedievala
Pentru recitalurile Nicolae Szekely și Norbert Töttösy, pentru vernisajul expoziției și atelierele de pictură ale Silviei Țogorean, numărul de locuri este limitat. Prin urmare, vă rugăm să aveți amabilitatea de a vă înscrie, până la data de 3 august, prin e-mail bistritamedievala@gmail.com sau numărul de WhatsApp 0775168321

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Bistrița pe anul 2021.
Organizator: Asociația Culturală Bistrița Medievală
Parteneri: Asociația Produs în Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Parohia Romano-Catolică, Asociația POV21
Sponsori: Show Division, Atelierul de print, Bella Design, XSU iBusiness Design


Festivalul de arte vechi Bistrița 6-8 august 2021 Ediția I

Program

Vineri, 6 august

Casa Argintarului - Centrul German Bistrița
Str. Dornei nr. 5
Ora 17.00
Vernisaj pictură tradițională săsească – Silvia Țogorean
Ora 19.00
Recital Nicolae Szekely – lăută renascentistă, arhilăută, chitară barocă

Sâmbătă, 7 august

Casa Argintarului - Centrul German Bistrița
Str. Dornei nr. 5
Ora 10.00
Ateliere de creație

Pietonalul Liviu Rebreanu
Ora 16.00
Dansuri medievale cu grupul Nosa

Biserica Romano-Catolică
Str. Gheorghe Șinchai nr. 26
Ora 17.00
Norbert Töttösy – recital de orgă, inaugurarea orgii proaspăt renovate și extinse

Duminică, 8 august
Parcul central – Foișor
Ora 16.00
Dansuri medievale cu grupul Nosa
Ora 17.00
Recital Huniadi Cantores – muzică medievală, renascentistă și tradițională

Pe toată perioada festivalului, 6-8 august, pe pietonalul Liviu Rebreanu se va desfășura Târgul de meșteșuguri Produs în Bistrița-Năsăud.