Festival International de Tango Argentinian in Timisoara

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriBelgrad, Tango Argentinian, Timisoara
Ultima actualizareMarti 13 noiembrie 2018
Vizualizari1203

Voteaza & Distribuie

Descriere

Timişoara va avea parte de un weekend de tango argentinian, plin de pasiune şi sensibilitate


Vă invităm la mult așteptatul eveniment de acest gen din vestul ţării, Festivalul Internaţional de Tango Argentinian din Timişoara, este la a VI-a ediţie, unde timp de patru zile, peste 400 dansatori din peste 10 ţări, campioni mondiali și europeni la tango argentinian, dansatori profesionişti sau amatori, participă la Timişoara Tango Festival, ce va avea loc între 16 şi 18 noiembrie 2018.

Evenimentul organizat de Şcoala de Tango Argentinian „Tango Embrace”, din cadrul Asociaţiei Art Embrace, este unul de anvergură, cu o puternică rezonanţă atât în ţară, cât şi în plan internaţional. Vizibilitatea europeană a evenimentului este facilitată de cooptarea artiştilor Germán Ballejo și Magdalena Gutierrez (Argentina) – campioni mondiali la Tango Salon în 2015 și 2017 (locul 1), Andrés Molina și Natacha Lockwood (Franța), Endre Szeghalmi (campion european 2018) și Andrea Serbán (Ungaria), dar şi a DJ Andrés Molina (Paris), DJ Gabriela Manea (București), DJ Dark-Oh (Belgrad), DJ Goran Nikšić (Zagreb), DJ Lalla (Timișoara), DJ Endre Szeghalmi (Budapesta), DJ Pepe (Belgrad).

Agenda acestor zile de festival cuprinde atât seminarii, cât şi Milongas (petreceri de zi şi de seară), în două spații cunoscute din oraș - Ambasada (str. Anton Seiller nr.2) şi Club Park Place (str.Victor Babeş nr.1), precum şi spectacole ale marilor artişti internaţionali.

Având convingerea absolută că dansul este o artă vie, cu permanentă nevoie de dialog între forme, mentalităţi, şcoli şi abordări, în programul festivalului vor fi incluse şi alte evenimente conexe: spectacole ale marilor artişti prezenţi, workshop-uri, conferinţe, întâlniri cu artiştii care au ceva de spus în tango-ul argentinian. Noi, organizatorii, ne dorim ca, dincolo de o concentrare estetică dată de spectacolele selecţionate, să deschidem prin Festivalul Internaţional de Tango Argentinian – Timişoara Tango Festival poarta către înţelegerea acestei arte, atât de speciale, din interiorul ei. De asemenea, urmărim să aducem dansul pasional, sensibil şi sentimental în Cetate, astfel ca prin spectacole şi evenimente să-l facem parte din viaţa obişnuită a oraşului nostru, nou desemnată Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.


Programul evenimentului:

Joi, 15 noiembrie 2018
22:00 – 03:00 First Grand Milonga cu DJ Lalla (Timișoara), Ambasada;

Vineri, 16 noiembrie 2018
14:00 – 19:00 Daily Milonga - întâlnire dansantă cu DJ Endre Szeghalmi (Budapesta), Ambasada;
22:00 – 06:00 Friday Grand Milonga cu demonstraţii de Tango Argentinian oferite de Andrés Molina și Natacha Lockwood (Franța), DJ Dark-Oh (Belgrad), Club Park Place;

Sâmbătă, 17 noiembrie 2018

14:00 – 19:00 Daily Milonga cu DJ Gabriela Manea (București), Ambasada;
22:00 – 06:00 Saturday Grand Milonga cu demonstraţii de Tango Argentinian oferite de Germán Ballejo și Magdalena Gutierrez (Argentina), DJ Andrés Molina (Paris), Club Park Place;

Duminică, 18 noiembrie 2018

14:00 – 19:00 Daily Milonga - întâlnire dansantă cu DJ Goran Nikšić (Zagreb), Ambasada;
22:00 – 06:00 Sunday Grand Milonga cu demonstraţii de Tango Argentinian oferite de Endre Szeghalmi și Andrea Serbán (Ungaria), DJ Pepe (Belgrad), Ambasada.


Vă aşteptăm, aşadar, la FITA – TTF-6, 2018 by Tango Embrace!
https://www.timisoaratangofestival.com/