Edificii din Moldova ce merita vizitate

Detalii

CategoriiStiinta
TaguriConstructii, Iasi, Suceava
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari8935

Voteaza & Distribuie

Descriere

Moldova este o regiune bogata din punct de vedere al obiectivelor turistice. Edificiile cuprinse pe teritoriul acestei regiuni a Romaniei trebuie sa faca parte din itinerariul de vacanta al oricarui turist, in paralel cu manastirile din Moldova.

Casa memoriala Ciprian Porumbescu, judetul Suceava

Casa memoriala Ciprian Porumbescu

Casa memoriala Ciprian Porumbescu

Casa memoriala Ciprian Porumbescu se afla inca din 2004 pe lista monumentelor istorice din judetul Suceava. Este un muzeu memorial gazduit de casa parohiala in care a locuit familia Porumbescu intre anii 1865-1884.

Casa era construita din lemn si avea patru incaperi, in fata carora exista un cerdac. Pe langa casa memoriala, mai exista o constructie cu doua camere, una in care se afla bucataria, iar in cealalta fiind cancelaria parohiala. Cipriam Porumbescu nu mai locuia cu familia in momentul in care tatal sau, Preotul Iraclie, a fost transferat in satul Stupca, insa in vacante venea acasa la parintii sai.

Din pacate, casa parohiala nu mai exista, ci doar constructia in care se afla bucataria si cancelaria. Aceasta este, astazi, Casa memoriala Ciprian Porumbescu, amenajat in 1953 cu o mica expozitie cu exponate autentice, intre care pianul surorii lui Ciprian Porumbescu.



Palatul de Justitite din Suceava{title}

Palatul de Justitie din Suceava

Palatul de Justitie din Suceava

Palatul de Justitie din Suceava

Un alt edificiu-monument istoric si obiectiv turistic din Romania, Palatul de Justitie din Suceava a fost construit la sfarsitul secolului al XIX-lea pentru a adaposti Tribunalul si Judecatoria orasului pe locul fostei cazarme militare. Cladirea a fost proiectata de arhitectul austriac Ferdinand Fellner cu demisol, parter si doua etaje.

Cladirea in forma dreptunghiulara are o curte interioara cu suprafata construita de peste 2500 de metri patrati. Aspectul caracterizat prin simplitate si impozanta reflecta, de altfel, institutiile pentru care serveste rolul de sediu. Palatul de Justitie este realizat in stil baroc tarziu.



Muzeul de Stiintele Naturii din Suceava{title}

Muzeul de Stiintele Naturii din Suceava

Muzeul de Stiintele Naturii din Suceava

Muzeul de Stiintele Naturii din Suceava

Cladirea ce gazduieste Muzeul de Stiintele Naturii din Suceava este construita in secolul al XIX-lea in Parcul Central al orasului. Initial, a servit ca sediu al scolii populare, dupa care a gazduit diverse alte institutii de invatamant.

Incepand cu anul 1976, in cladire a fost amenajat Muzeul de Stiintele Naturii, ce cuprinde colectii de botanica, entomologie, malacologie, mamalogie, mineralogie, ornitologie, paleobotanica si paleozoologie. Colectiile cuprind exponate rare precum gandacii de scoarta, viespile aurii, flori de mina etc.



Mausoleul de la Marasesti{title}

Mausoleul de la Marasesti, judetul Vrancea

Mausoleul de la Marasesti

Mausoleul de la Marasesti

Mausoleul de la Marasesti a fost construit intre anii 1923-1938 in memoria eroilor Primului Razboi Mondial. Edificiul a fost ridicat in locul in care s-au desfasurat luptele de la Marasesti unde, desi armata romana a iesit invingatoare, a pierdut totusi pe campul de lupta peste 21 000 de soldati. Monumentul a fost construit dupa planurile arhitectilor George Cristinel si Constantin Pomponiu, lucrarile fiind supravegheate de Regina Maria.

Cupola este decorata cu basoreliefuri semnate de artistii Cornel Medrea si Ion Jalea ce ilustreaza scene din batalia de la Marasesti. In prezent, mausoleul adaposteste mormintele a 5073 soldati si ofiteri.



Monumentul Eroilor din Targu Neamt{title}

Monumentul Eroilor din Targu Neamt

Monumentul Eroilor din Targu Neamt

Monumentul Eroilor din Targu Neamt

Monumentul Eroilor din Targu Neamt a fost ridicat in cinstea corpului de vanatori de munte ai Armatei Romane si a eroilor din Primul Razboi Mondial. Edificiul se afla in partea de nord-est a orasului si nu intamplator aici. Targu Neamt este orasul in care a fost format primul corp de vanatori de munte de catre regele Carol al II-lea.

Edificiul a fost inaugurat in 1939 printr-o ceremonie solemna la care au participat cele mai importante figuri politice ale vremii precum insusi regele Carol al II-lea si premiul de atunci, Armand Calinescu.



Palatul Culturii din Iasi{title}

Palatul Culturii din Iasi

Palatul Culturii din Iasi

Palatul Culturii din Iasi

Palatul Culturii, un alt monument istoric al Moldovei, a fost construit intre anii 1906-1925 pe locul fostului Palat Domnesc. In prezent, serveste ca sediu pentru Complexul Muzeal National "Moldova". Mai exact, Palatul Culturii adaposteste Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii, Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural, iar in aripa nord-estica a cladirii gasim sediul Bibliotecii Judetene "Gheorghe Asachi".

Edificiul este realizat in stil neogotic, dupa planurile arhitectului Ion. D. Berindey, in colaborare cu A. D. Xenopol si Grigore Cerchez. Exteriorul este decorat cu elemente heraldice, cu statui si turnuri. Turistii nu trebuie sa rateze Sala gotica, Sala Voievozilor si Sala Henri Coanda.



Bojdeuca lui Ion Creanga{title}

Bojdeuca lui Ion Creanga

Bojdeuca lui Ion Creanga

Bojdeuca lui Ion Creanga

Bojdeuca lui Ion Creanga este amplasata in cartierul Ticau din Iasi. In edificiul care acum este casa memoriala a locuit sciitorul Ion Creanga in perioada 1872-1889. Cladirea cu doua camere si un antreu a fost restaurata si transformata in muzeu in 1918, devenind astfel prima casa memoriala din Romania. Muzeograful care a luat-o in primire imediat dupa inaugurare a avut dreptul de a locui in bucataria casei, impreuna cu familia sa.



Palatul Domnesc de la Ruginoasa{title}

Palatul Domnesc de la Ruginoasa

Palatul Domnesc de la Ruginoasa

Palatul Domnesc de la Ruginoasa

Palatul Domnesc de la Ruginoasa face parte din Ansamblul Palatului lui Alexandru Ioan Cuza, alaturi de Biserica "Adormirea Maicii Domnului", parcul, zidul de incinta, turnurile si mormantul destinat lui Alexandru Ioan Cuza.

Palatul a apartinut initial familiei Sturdza. A fost construit la indemnul lui Sandulache Sturdza de catre arhitectul austriac Johann Freiwald in stil neogotic, extrem de folosit la acea vreme in Moldova. Edificiul a fost mostenit de fiul lui Sandulache, Costache Sturdza. Dupa o furtunoasa relatie cu sotia sa, Marghiolita, care era indragostita de un alt barbat, Costache moare, iar palatul ramane o vreme in paragina. Alexandru Sturdza, celalalt fiu al lui Costache Sturdza, pierde palatul dupa ce l-a ipotecat pentru un imprumut bancar si nu a platit ratele. Banca a scos Palatul la licitatie si a fost cumparat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Grav avariat in urma celui de-al Doilea Razboi Mondial, Palatul Domnesc de la Ruginoasa a fost reconstituit si transformat in muzeu. Astazi, Palatul gazduieste Muzeul Memorial "Al. I. Cuza", cu o sectie de istorie si una de etnografie.



Castelul Sturdza de la Miclauseni{title}

Castelul Sturdza de la Miclauseni

Castelul Sturdza de la Miclauseni

Castelul Sturdza de la Miclauseni

Castelul Sturdza de la Miclauseni se afla la o distanta de 65 de kilometri de Iasi si la doar 20 de kilometri de Roman. A fost construit de Gheorghe Sturdza si sotia sa, Maria, intre anii 1880-1904. Astazi, Castelul face parte din Ansamblul Manastirea Miclauseni si se afla in proprietatea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.

Edificiul a fost construit in stil neogotic tarziu dupa planurile arhitectilor Iulius Reinecke si I. Grigsberg. Exteriorul a fost decorat cu elemente ale blazonului familiei Sturdza, dar si cu alte ornamente tipicie stilului arhitectural. Castelul a ramas in mostenirea Ecaterinei Cantacuzino, fiica lui George Sturdza. Dupa ce s-a calugarit spre sfarsitul vietii, Ecaterina a donat cladirea Episcopiei Romanului.

In perioada comunista, castelul a fost grav avariat. Dupa ce a servit ca sediu pentru un depozit de armament si ca scoala pentru copii cu dizabilitati, cladirea a trecut si printr-un incendiu care i-a ars acoperisul si mansarda. Abia in 2004, in urma unei finantari obtinute de la Banca Mondiala, Castelul Sturdza de la Miclauseni a fost complet restaurat.