Emma Stone

Emma Stone

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriEmma Stone
Ultima actualizareMiercuri 6 august 2014
Vizualizari932

Voteaza & Distribuie

Descriere

Nascut(a): 6 noiembrie 1988 in Arizona, SUA
Inaltime: 168 cm

Emma Stone s-a nascut pe 6 noiembrie 1988 in Statele Unite ale Americii. Este o tanara actrita extrem de cunoscuta si apreciata de fani, aparand si printre cei mai cautati actori de la Hollywood pe internet. A debutat in 2007 in Superbad, apoi a aparut in The House Bunny, Zombieland, Marmaduke, Crazy, Stupid, Love si The Help.

Cariera

Emma Stone si-a inceput cariera in televiziune in 2004, in urma aparitiei din reality-show-ul In Search of the New Partridge Family. A fost distribuita in serialele Medium, Malcolm in the Middle si Lucky Louie, apoi in Drive, in rolul lui Violet Trimble. Primul sau proiect cinematografic in care a fost implicata este Superbad, in rolul lui Jules.

Au urmat The House Bunny, alaturi de Katharine McPhee, Kat Dennings, Rumer Willis si Colin Hanks, apoi Ghosts of Girlfriends Past, impreuna cu Matthew McConaughey si Jennifer Garner, comedia horror Zombieland, unde i-a avut ca parteneri pe Woody Harrelson si Jesse Eisenberg.

In 2009 a aparut in Paper Man, impreuna cu Jeff Daniels, Ryan Reynolds si Lisa Kudrow. Un an mai tarziu, Emma Stone isi imprumuta vocea in Marmaduke. Vine si primul rol principal al actritei, in comedia Easy A, avand rolul unei adolescente care si-a scandalizat prietenii si profesorii in urma zvonurilor nu tocmai ortodoxe care circulau in legatura cu ea. Rolul i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur in 2011 la categoria cea mai buna actrita intr-o comedie sau musical.

A aparut apoi in Friends with Benefits, alaturi de Justin Timberlake si Mila Kunis, in Crazy, Stupid, Love, impreuna cu Julianne Moore, Ryan Gosling si Marisa Tomei. Tot in 2011, Emma Stone apare in The Help, o adaptare a romanului omonim scris de Kathryn Stockett.

Urmatoarele sale proiecte programate pentru perioada 2012-2013 includ Movie 43 (Hugh Jackman, Gerard Butler, Kate Winslet), The Amazing Spider-Man (Sally Field, Stan Lee, Andrew Garfield), Gangster Squad (Ryan Gosling, Sean Penn, Josh brolin) si The Croods (Ryan Reynolds, Nicolas Cage).

Viata personala

Emily Jean Stone s-a nascut pe 6 noiembrie 1988 in Arizona, SUA. A jucat pe scena teatrului local Valley Youth Theatre din Phoenix in piese precum The Princess and the Pea, Cinderella, Titanic, The Little Mermaid etc.

A urmat cursurile unui liceu catolic de fete, apoi a renuntat la scoala pentru a se dedica actoriei si s-a mutat la Los Angeles la varsta de 15 ani. Pentru a nu ramane in urma cu scoala, a primit lectii particulare acasa.

S-a inregistrat la sindicatul actorilor cu numele de Emma Stone, intrucat Emily Stone era deja luat.