Fado, muzica de inima neagra

Detalii

CategoriiCultura
TaguriMuzica
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari9440

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cea mai recunoscuta muzica a Portugaliei este fara indoiala fado de mai bine de doua secole. Fado este o muzica asemanatoare cu blues-ul, care a inceput sa castige popularitate in randul saracilor din Lisabona, in secolul al 19-lea. Influentele braziliene si ale Africii de Nord au dat slefuit acordurile fado-ului, la fel ca si poezia portugheza si baladele „modinha". Radacinile acestei muzici sunt frecvent puse pe seama imigrantilor brazilieni, care au adus in Portugalia, la inceputul anilor 1800, muzica lor „lundu". Asemanator cu tangoul, initial, fado a fost perceput de catre burghezie ca muzica rau famata a clasei de jos.

guitarra_portugesaInstrumentul esential al fado-ului, „guitarra Portuguesa", este o chitara cu 12 coarde derivata dintr-o lauta specifica regiunii Congo din Africa. Aceasta lauta a fost adusa de catre africani in colonia portugheza a Braziliei in secolul al 15-lea, in timpul primilor ani ai comertului cu sclavi. Instrumentul, care au suferit unele modificari semnificative in timp, in cele din urma si-a croit drumul spre Portugalia. Desi africanii si afro-brazilienii si-au favorizat lauta ca acompaniament al dansului, in Portugalia, muzicieni au inceput sa foloseasca versiunea modificata a instrumentului pentru a-i acompania pe cantaretii de balade. Si acesta a fost mediul caracteristic in care s-a nascut fado.

Prin urmare, radacinile instrumentale ale fado-ului pot fi inregistrate inca din secolul 15. Fado ramane in primul rand, muzica pentru voce si chitara. Bassul, vioara, viola, si/sau violoncelul isi aduc frecvent contributia in fado-ul modern, iar percutia este folosita destul de eficient de catre unii compozitori. In ceea ce priveste componenta literara, sau lirica, a fado-ului, din nou, vom gasi sufletul tematic al muzicii reprezentat in poezia ce dateaza din secolul al 15-lea si in scrierile lui Luís Vaz de Camões.

Esenta acestei poezii este calitatea sa de „saudade" - un cuvant care nu are traducere in alte limbi. Dificultatea provine din faptul ca acest cuvant exprima o serie de emotii - singuratatea, melancolia, dorul, chiar si o viziune fatalista asupra lipsei. Saudade evoca iubirea sfarsita sau o nostalgie amaruie dupa persoane sau evenimente din trecut. Fado este o muzica sumbra, uneori jeluitoare, si la fel ca si bluesul american, ea da glas durerii si dezamagirii. Cand este interpretata bine, poate fi excelent de emotiva si miscatoare.

In timp ce atributele instrumentale si literare ale fado-ului pot fi urmarite inca din epoca moderna timpurie, aparitia lui ca gen modern a fost mai evaziva. Se poate sa se fi intamplat in Brazilia, la inceputul secolului al 19-lea, iar daca a fost asa, fado-ul si-a croit drumul pana in districtele clasei muncitoare din Lisabona, cu precadere in cartierele Alfama si Alcantara, destul de rapid.

Stim cu certitudine ca legendara Maria Severa canta fado in taverna mamei sale din cartierul Alfama in 1836. Severa, adesea citata ca mama fado-ului, l-a impresionat cu cantecul ei pe aristocratul Conde di Vimioso, iar rezultatul a fost o aventura ilicita, care a intrecut barierele clasei sociale intr-o maniera inacceptabila. Severa a murit in 1846, la varsta de 26 de ani, fie din cauza unei tuberculoze, fie s-a sinucis, in functie de sursa, dar, in mod clar, cu inima zdrobita din cauza aventurii ei turbulente cu Vimioso. Viata ei amoroasa a fost esenta fado-ului. Severa a inceput traditia cantaretelor de fado si se remarca prin purtarea unui sal negru atunci cand canta. Cele mai multe „fadistas" moderne continua sa poarte un sal negru ca un omagiu adus Mariei Severa.

Fado apartine in mod clar portughezilor si, chiar mai specific, este mostenirea muzicala a Lisabonei si a Coimbrei. Coimbra, situata la nord-est de coasta Lisabonei, este un oras universitar venerabil, cunoscut pentru climatul sau intelectual si rafinamentul artistic. Fado-ul Coimbrei a atras o audienta mai slabuta decat fado-ul Lisabonei, unde muzica si-a gasit intotdeauna sprijinul cel mai mare in randul clasei muncitoare. O distinctie utila ar fi sa comparam adeptii muzicii fado din Lisabona cu fanii blues-ului, si adeptii fado-ului din Coimbra cu fanii muzicii folk.

Fado-ul din Coimbra este, cu siguranta, mult mai stilizat decat cel din Lisabona, si componenta poetica a muzicii - care este chiar excelenta - este, de obicei mai putin fatalista decat omoloaga sa de la Lisabona. Interesant, cel din Coimbra este in principal produsul artistilor de de sex masculin, cum ar fi Artur Paredes, Carlos Paredes, José „Zeca" Afonso, José Mário Branco, Júlio Pereira, Adriano Correia de Oliveira, Jose Joaoquim Cavalheiro, Lucos Junot si Edmundo de Bettancourt.
Pe de alta parte, cei mai respectati artisti fado de la Lisabona sunt Maria Severa si Amalia Rodrigues, iar mostenirea lor a fost transmis in principal altor fadistas.

marizaVocea pioniera a fado-ului modern este fara nici o indoiala cea a Amáliei Rodrigues (1920-99).
Artisti de valoare sunt si Ermelinda Vitoria, Lucilia do Carmo, Bévinda, Carlos do Carmo, Margarida Bessa, Misia, Teresa Silva Carvalho, Esmerelda Amoedo, Erícilia Costa, Joana Amendoeira, Cristina Branco, Dulce Pontes, Ana Moura, Madredeus, si Mariza, iar compozitori contemporani insemnati: Jorge Fernando, Maria Manuel Cid si Manuel D'Andrade.

Desi, cantaretii de fado au avut un impact dramatic si placut asupra publicului din intreaga lume, muzica, spre deosebire de jazz sau rock, nu a inspirat imitatori din afara Portugaliei.
Cea mai asemanatoare cu fado este muzica morna, care este practic muzica natioanla a Capului Verde (o fosta colonie portugheza). Cantareata Cesaria Evora a facut din morna o muzica recunoscuta international, iar Maria de Barros i-a calcat pe urme Cesarei Évora.