„Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”

„Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?”

Detalii

CategoriiCultura
TaguriSibiu
Ultima actualizareSambata 3 octombrie 2020
Vizualizari148

Voteaza & Distribuie

Descriere

După un proiect inițiat înainte de perioada izolării sociale, spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” este o poveste inspirată din realitate, creată de șase personaje aflate într-un dialog permanent cu sine, cu celălalt, cu propriile emoții și fragilități, într-un joc al oglinzilor preluate din contextul actual.

Șase muzicieni și actori au făcut schimb de roluri pe cuprinsul unui amplu laborator de creație coordonat de mentorii Adrian Sitaru, Ioana Flora și Luiza Zan. A rezultat un spectacol modular, adaptat realității fiecărui mediu de joc, îmbogățit cu noi sensuri după fiecare reprezentație. Producția se bucură de un succes neașteptat prin prospețimea discursului autentic, generând o poveste în care muzica nu este coloană sonoră, ci rostește lucruri ce nu au mai putut fi exprimate altfel.

Pe cuprinsul unui turneu național început în luna iunie, spectacolul a făcut furori în cadrul festivalelor în aer liber prin formatul inovator. Va mai avea două reprezentații sezonul acesta: în București, duminică, 5 octombrie, de la ora 12:00, în grădina Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi (locuri epuizate) și la Sibiu: luni, 6 octombrie, de la ora 18:00, la Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, cu intrare liberă prin rezervarea locurilor la adresa rezervări.ucimr@gmail.com

Neavând scenariu, spectacolul și-a propus să urmeze un itinerariu prin imaginarul colectiv și personal al fiecăruia, în căutarea celor mai autentice emoții capabile să răspundă la întrebarea care a adus numeroase provocări. Pe cuprinsul celor opt spectacole jucate în diferite spații, și în urma unui laborator de cercetare care a funcționat în paralel, piesele de puzzle întâlnite pe acest drum vor duce proiectul către un discurs finalist prin cele două reprezentații menționate.

Distribuția a fost formată printr-un casting online care a solicitat abilități improvizatorice, câștigătorii fiind Ana Turos, Andrei Mărcuță și Alexandru Arcuș – saxofon, Iulian Ochescu – pian, José Almar – voice & more, Laura Benedek - chitară bas. De-a lungul timpului, au ajuns să se cunoască, să capete încredere și să-și expună poveștile personale care au ajuns parte integrantă din spectacol.