Denzel Washington este un renumit actor si regizor american, nominalizat de mai multe ori la prestigiosul premiu Oscar, pentru versatilitatea sa in actorie. Si-a inceput cariera in actorie jucand in seriale de televiziune populare si a continuat sa-si consolideze reputatia la Hollywood inca din 1981. Washington a fost privit ca om bun protagonist de la mijlocul anilor 1990, cand a facut o serie de roluri extrem de bine primite de critici si public. Actorul si-a asumat si rolul de regizor in 2002, cand a regizat filmul Antwone Fisher. Washington detine recordul de a fi primul actor afro-american care a fost nominalizat la Oscar de cele mai multe ori.
Copilaria si educatia
Denzel Washington s-a nascut la 28 decembrie 1954, in Mount Vernon, in apropiere de New York. Mama sa, Lennis, conducea un salon de frumusete, iar tatal sau, reverend al Bisericii Penticostale, era angajat al Departamentului de Ape. Mutandu-se de la o scoala la alta, Washington a trecut prin Pennington Grimes-Elementary School din Mount Vernon in 1968, cand a avut 14 ani. Mai tarziu, s-a inscris la Academia Militara din Oakland, iar intre 1970-1971 a urmat Liceul Mainland din Daytona Beach, Florida. Denzel Washington a absolvit Universitatea Fordham in 1977, cu o diploma in Teatru si Jurnalism.
Cariera
Denzel Washington si-a ales meseria de actor si si-a facut debutul pe micul ecran in 1977, in serialul de televiziune „Wilma". Debutul la Hollywood s-a produs cu un rol in filmul „Carbon Copy" in 1981. Intre 1982 – 1988 a aparut in alt serial popular „St. Elsewhere", care i-a adus apreciere si recunoastere. In 1987, Washington a jucat in „Cry Freedom", rol pentru care a fost nominalizat la premiul Academiei. Filmul „Glory" din 1989 i-a adus primul sau premiu Oscar. Ulterior, a facut cateva roluri notabile, pentru care a primit aclamarea publicului si a criticilor.
Denzel Washington si Morgan Freeman in Glory
Unul dintre cele mai apreciate roluri ale lui Denzel a fost acela al unui lider nationalist de culoare in blockbusterul "Malcolm X" (1992), pentru care a primit inca o nominalizare la Oscar. Acest film s-a dovedit a fi punctul de cotitura in cariera lui Washington, deoarece a ajuns sa fie recunoscut ca unul dintre actorii veterani de la Hollywood atat la inceputul anilor 1990, cat si la sfarsitul lor. Dupa ce si-a facut un nume in industria filmului, a decis sa-si aleaga rolurile cu intelepciune si sa evite tipologizarea. Prin urmare, a ales roluri variate din diferite genuri, printre care, cele mai de succes au fost cele din "The Pelican Brief" (1993), „Crimson Tide" (1995) si „The Preacher\'s Wife" (1996).
Denzel Washington in The Hurricane
In zorii noului mileniu, Denzel Washington si-a impresionat fanii cu rolul din blockbusterul „Remember the Titans"(2000), iar pentru urmatorul sau film, thriller-ul „Training Day" (2001), a castigat Oscarul pentru Cel mai bun actor. Filmele care au urmat au fost in cea mai mare parte thrillere, care au dat rezultate bune la box-office. Prima sa aventura regizorala a fost „Antwone Fisher", lansat in 2002, bine primit de critici. Din 2003 pana in 2004, a jucat in thrillere precum "Out of Time" si „Man on Fire". Al doilea film pe care l-a regizat a fost „The Great Debaters", care a aparut in 2007.
Denzel Washington in Training Day
Viata personala Denzel Washington este casatorit cu Pauletta Pearson din 1983. Si-au reinnoit juramintele in 1995, printr-o ceremonie care a avut loc in Africa de Sud si a fost oficiata de catre Arhiepiscopul Desmond Tutu. Cuplul are 4 copii - John David, Katia si gemenii Olivia si Malcolm.
Premii
1990: Premiul Oscar pentru cel mai bun actor in rol secundar (Glory)
1990: Globul de Aur pentru cel mai bun actor in rol secundar (Glory)
1993: Ursul de argint pentru cel mai bun actor (Malcolm X)
1993: MTV Award pentru cea mai buna interpretare (Malcolm X)
1996: Cel mai sexy barbat in viata – revista People
2001: BET Award pentru cel mai bun actor (Remember the Titans)
2000: Globul de Aur pentru cel mai bun actor intr-o drama (The Hurricane)
2000: Ursul de argint pentru cel mai bun actor (The Hurricane)
2002: Premiul Oscar pentru cel mai bun actor (Training Day)
2002: MTV Award pentru cel mai bun rol negativ (Training Day)