Dezgust: o notiune in continua schimbare

expresie faciala dezgust

La origine, „dezgust" definea o aversiune fata de mancarea stricata sau fata de mizerie. O definitie oferita de DEX suna cam asa: DEZGÚST s.n. Scarba, lipsa de gust pentru mancare; (p. ext.) scarba, sila (fata de cineva, de ceva). [Cf. it. disgusto, fr. dégoût]. Astazi, notiunea pare sa fie in plina evolutie si exprima dezacordul celor care o folosesc fata de raufacatori, „cocalari", „pitipoance", „taranoii" si alte specimene ale faunei stradale.

A fost adoptat in limbajul curent la o data relativ recenta. Jupanul Andronache Tuzluc nu era „dezgustat", nici Dinicu Golescu, dar nici Shakespeare. El relata ca

„mi se rascoala intreaga fire impotriva astui lucru nemernic".

Frazeologia shakesperiana ar putea fi rezumata prin modernul

„imi vine sa borasc cand il vad pe asta",

insa pe la serate personajul nesuferit va starni „dezgustul" asistentei.

Cuvantul este destul de nou si Darwin (da, acelasi care a scris „Originea speciilor") constata ca dezgustul este

„expresia emotiei la om si la animale" (1872) si „ceva revoltator, in primul rand in relatie cu simtul gustului, asa cum a fost el perceput si imaginat, si, in al doilea rand, ceva care cauzeaza un sentiment similar, prin simtul mirosului, al atingerii sau vazului."

In romana (dar si in engleza) cuvantul a fost importat din franceza, prin intermediul lui „dégoût", cu referire la gustul rau provocat de ceva stricat. Notiunii i-au trebuit aproape 200 de ani de calatorie lingvistica pana sa se impuna in limbajul modern. El exprima mult mai multe decat greata sau aversiunea initiala pentru ceva prost gatit sau stricat. Oamenii si atitudinile lor pot dezgusta, astazi, la fel de mult ca gustul si mirosul de putreziciune.

Pentru a afla ce anume ii dezgusta cel mai mult pe englezi, BBC-ul a desfasurat un asa numit „test de moralitate", reactii privitoare la diferite scenarii. Cercetatorii participanti la acest experiment au incercat sa determine cum este afectata societatea de notiunea de bine si rau, acceptata de oameni. Simtamantul de dezgust cu conotatii pur morale pare sa fi evoluat pentru protejarea comunitatilor de cei care amenintau capacitatea membrilor comunitatii de a lucra in comun. Aceasta este opinia specialistului in studiul comportamentului, Val Curtis, de la Institutul de Igiena si Medicina Tropicala din Londra.

„Cuvantul folosit de noi acum, s-a schimbat, insa simtamantul din spatele lui, nu. Dezgustul este un impuls cerebral care ne ajuta sa evitam boala si contaminarea, dar si parazitii umani",

cosidera dr. Curtis. Nu este o reactie a omului modern.

„Aveam, deja, un simtamant folositor in izgonirea celor cu probleme mari de igiena, asa ca am inceput sa ne folosim de acelasi mecanism pentru a-i exclude din grup pe vinovati",

continua el. O masuratoare a prezentei si intensitatii dezgustului (cel putin in societatea anglo-saxona) masurata de omnipotentul Google prin sistemul Ngram, cuantifica prezenta cuvantului „disgust" in carti si periodice si astfel s-a remarcat un varf de utilizare pe la 1800, cand Revolutia Industriala luase cel mai mare avant. Daca nu noxele au fost de vina pentru dezgustul general britanic, atunci in mod sigur schimbarea ritmului de viata in mediul urban.

Autorul unui studiu dedicat istoriei presei engleze, Bob Clarke, noteaza ca in scrisorile trimise redactiilor ziarelor de catre cititorii din anii secolului XIX, dar si mai devreme, abundau in folosirea cuvintelor „dezgust", „dezgustat" sau „dezgustator" pentru descrierea unor situatii cu care nu erau de acord. Clarke culege un exemplu edificator:

„Lordul Bute a triumfat asupra tuturor, spre dezgustul general al oamenilor revoltati"

- scrisoare datata 19 noiembrie 1774. Asadar, „dezgust" nu este o inventie a secolului XX, insa, pe fondul evolutiilor vietii sociale, a ajuns sa exprime lucruri foarte diferite fata de sensul sau initial. Astazi, „dezgustul" poate fi reactia fata de comportamentul unora, obiceiuri, atitudini, crime, revelatii, insulte, lacomie, talmes-balmes, insa cel fata de clasa politica (de pretutindeni) nu este deloc ceva nou. O demonstreaza dezgustul starnit in cazul lordului Bute, in veacul al XVIII-lea.