Cum să alegi cel mai bun laptop pentru gaming

Detalii

CategoriiIT
Tagurilaptop
Ultima actualizareLuni 11 mai 2020
Vizualizari719

Voteaza & Distribuie

Descriere

Cred că a venit momentul să recunoști… vechea ta unitate nu mai suportă presiunea multitudinii de jocuri instalate. Nu mai răspunde cu aceeași acuratețe și nici rata de refresh a framerate-ului nu e genială. Simți uneori că rămâi prins în ceață și, deși reacțiile tale sunt fulgerătoare, cumva tot ai reușit să pierzi partida din cauza lagului. Unde mai pui că unitatea și desktopul rămân țintuite de birou, n-ai cum să te joci în tren, în pat, sau în camera de hotel, când pleci în vacanță. Știu, nu vrei să te desparți de calculatorul tău, servitor credincios la bine și la rău, dar orice gamer adevărat are nevoie de un upgrade. Dacă ce ai citit mai sus îți sună cunoscut, ei bine poate că a venit vremea să investești într-un laptop de gaming. Ia în calcul următoarele aspecte, ca să nu simți la finalul zilei că ai aruncat banii pe fereastră.

Placa video

Prioritatea 0 este placa video, poate chiar mai importantă decât procesorul. Nu trebuie să aibă mai puțin de 6GB, iar viteza de citire trebuie să fie cel puțin acceptabilă. Degeaba ai o cantitate mare de RAMi, dacă sunt citiți greu și jocul sacadează. Dacă vrei ca jocurile tale să ruleze fără probleme, investește în această componentă. Ai grijă ca placa pe care o alegi să facă parte din “noua generație”.

Procesorul

După cum am menționat și mai sus, procesorul este aproape la fel de important ca placa video. Nu ai nevoie de cel mai bun procesor de pe piață dacă nu ai de gând să faci editare video sau audio. Pentru jocuri, un procesor i5 de generație nouă este bunicel, dar dacă vrei performanță, te sfătuim să te orientezi către un i7 sau un i9. Poate te va costa mai mult, dar te scutește de bătăile de cap ulterioare și de frica următorului upgrade. “Extratereștrii” au câteva Dell xps în ofertă, merită să arunci o privire.

Memoria RAM și capacitatea de stocare

Fără îndoială, vei avea avea nevoie de un hard drive solid pentru a-ți încărca și reda jocurile mult mai repede și mai bine. Cantitatea minimă este undeva la 8GB, însă cu cât ai mai multă memorie RAM, cu atât jocurile vor rula mai fin. În ce privește capacitatea de stocare, un SSD de 256GB și un hard disk de 750GB sunt un început bun, dar merită să investești într-un hard extern cu o capacitate mai mare. Asta dacă vrei să ai mai mult de câteva jocuri instalate simultan.

Ecranul

Vei dori să-ți iei un laptop cu o viteză de reîmprospătare de cel puțin 100 - 120 FPS, dacă nu vrei să simți că visezi sau orbecăi prin ceață. Desigur, exagerăm, dar dacă tot ai ales un hardware performant, de ce să nu te bucuri și de o imagine de calitate? Ideal ar fi să ai o diagonală de 17 inchi cu o rezoluție minimă de 1600 x 1900 pixeli. Dacă ai un laptop super performant și o placă video de ultimă generație, poți tinde și spre o rezoluție de 3840 x 2160 de pixeli.

Mouse și tastatură

Nu în cele din urmă, merită să investești și în aceste elemente. O tastatură de calitate cu un design interesant va transforma orice sesiune de gaming într-o plăcere, iar orice gamer care se respectă știe cât de important este un mouse personalizat. Un mouse normal își va face treaba, dar unul cu butoane în plus pe care le poți programa după bunul gust îți va aduce un avantaj nesperat împotriva competiției.

În încheiere, ținem să-ți reamintim că, deși toate aceste componente sunt importante, vital este echilibrul atins prin combinarea lor. Clar te poți orienta și singur, dar nu ezita să te adresezi specialiștilor pentru a afla care este configurația de top pentru tine. Game on!

Sursa photo: pexels.com/photo/close-up-photo-of-keyboard-220357/