Cum prelungești durata de viață a bateriei pentru laptop

Detalii

CategoriiIT
Tagurilaptop
Ultima actualizareLuni 14 februarie 2022
Vizualizari459

Voteaza & Distribuie

Descriere

Bateriile sunt o componentă consumabilă a laptopurilor, care se degradează în timp, în funcție de frecvența și de modul în care utilizezi dispozitivul. Fiecare laptop are o anumită autonomie a bateriei, iar modul în care aceasta se deteriorează depinde doar de stilul tău de lucru. Dacă vrei să știi cum prelungești durata de viață a bateriei unui laptop, atunci nu mai sta pe gânduri și descoperă din timp cum să ai grijă de autonomia dispozitivului tău!

Metoda 80/20

Metoda 80/20 te va ajuta cu siguranță să păstrezi o autonomie de durată a bateriei pentru o perioadă lungă de timp. De exemplu, ASUS este un brand de top în rândul dispozitivelor digitale, așa că și bateria ar trebui să fie pe măsură. Cu toate acestea, se recomandă să nu lași niciodată să se descarce bateria de laptop ASUS la sub 20% din capacitate, dar nici să o încarci pe aceasta la peste 80%. Bineînțeles, exemplul se aplică și pentru celelalte branduri și modele de dispozitive portabile.

Depozitarea bateriei


Bateria trebuie depozitată la o anumită temperatură și într-o zonă lipsită de umiditate ridicată. Atunci când nu folosești bateria este indicat să fie amplasată într-un loc ce nu depășește maximul de 25 de grade Celsius, iar componenta să fie încărcată la cel puțin 40%.

Nu scoate bateria cu laptopul pornit

Dacă vrei să scoți bateria laptopului, atunci asigură-te că acesta este închis, nu pe „Sleep” sau „Stand-By”. Dacă vei scoate bateria în timp ce laptopul este deschis, atunci riști să o deteriorezi mult mai repede din cauza șocului accentuat și brusc al lipsei de curent.

Folosește aplicații pentru baterie

Bateriile externe ale laptopurilor sunt ușor de înlocuit, însă cele interne necesită mai multă cunoștință în domeniu. Astfel, pentru a preveni și întârzia cât mai mult momentul în care trebuie să schimbi bateria, este indicat să folosești aplicațiile dedicate pentru setările optime ale componentei. Fiecare dispozitiv dispune de la sine de astfel de programe, precum: Lenovo Energy Management, Sony Battery Care sau Toshiba Eco Utility.

Nu lasă laptopul întotdeauna în priză


Dacă lucrezi de la birou, atunci poți prelungi viața bateriei fie prin conectarea întreruptă la o sursă de curent, fie prin nefolosirea bateriei atunci când lucrezi dintr-un singur loc. Autonomia bateriei poate să scadă din acest motiv deoarece laptopul se află permanent la o temperatură crescută, iar bateria este alimentată non-stop, fără să elimine și să recicleze curentul.

Investește într-un SSD

Dacă laptopul permite, atunci înlocuiește clasicul HDD cu o spațiu intern de stocare de tip SSD. Acesta necesită mai puțină energie, fiind mai bine optimizat, astfel încât bateria ta va avea o autonomie îndelungată de viață, iar programele vor putea fi accesate și utilizate mai ușor.

Nu folosi programe mai puternice decât specificațiile laptopului

Nu doar că autonomia bateriei va scădea brusc, ci întreg laptopul va avea de suferit dacă îl suprasoliciți cu programe, aplicații și jocuri video care necesită resurse mai puternice decât pot oferi componentele tehnice ale acestuia. Astfel, există numeroase aplicații și platforme online care depistează componentele dispozitivului tău și te îndrumă către programele și jocurile pe care le poți utiliza.

Oprește Bluetooth și Wi-Fi

În cazul în care nu folosești pe moment cele două aplicații ale laptopului: Bluetooth și Wi-Fi, atunci este recomandat să le închizi deoarece ele continuă să caute surse la care să se conecteze, lucru care duce la un consum masiv de energie.

În funcție de laptop și de arhitectura acestuia, bateria poate fi externă sau internă, însă în ambele cazuri aceasta își poate pierde rapid autonomia dacă nu folosești laptopul corespunzător, așa că ține minte sfaturile oferite și bucură-te de un laptop independent de o sursă de curent pentru o perioadă îndelungată de timp!

Sursa foto: freepik.com