Cum poți câștiga bani frumoși și fără studii superioare!

Detalii

CategoriiRegional
Taguribani, job, Locuri de munca
Ultima actualizareJoi 2 septembrie 2021
Vizualizari609

Voteaza & Distribuie

Descriere

Știm cu toții cum se prezintă piața muncii de la noi din țară, așa că nu mai este nevoie să detaliem prea mult subiectul. Din păcate, nici la capitolul remunerație nu stăm prea bine, în special atunci când vine vorba despre persoanele care nu au studii superioare. Cu toate acestea, nu trebuie să disperi, pentru că există câteva posibilități de a câștiga bani frumoși, chiar dacă, din varii motive, nu ai putut să îți continui studiile. Ba chiar dimpotrivă, dacă ai ambiție și faci o treabă bună, poți ajunge să câștigi pe lună mult mai mulți bani decât cei care au făcut o facultate sau au urmat și alte studii postuniversitare.

Make-up Artist sau Hairstylist


Cu siguranță domeniul frumuseții este unul în care se câștigă bine în România zilelor noastre și pentru a face bani frumoși nu este nevoie să fii absolventul unei instituții de învățământ superior. Toate doamnele sau domnișoarele, ba chiar mai nou și unii bărbați, vor apela măcar o dată pe lună la serviciile din acest vast domeniu, așa că nu te vei plânge niciodată de lipsa clientelei. Și, dacă mai ești și talentat, lucrezi bine și îngrijit, iar calitatea execuției este una superioară, deja lucrurile sunt mai mult decât. Poți câștiga pe lună sume care trec lejer de 5.000 de lei, iar acesta este un venit bun pentru țara noastră. În unele cazuri, sumele sunt mult mai mari. Vei fi nevoit/ă, evident, să faci unele cursuri de formare, iar pe parcurs mai sunt necesare și unele de perfecționare, dacă dorești să fii la curent cu noutățile în domeniu. Nimic complicat, fără prea multe bătăi de cap, dar cu multe satisfacții profesionale și materiale de care te poți bucura ulterior. Sună chiar bine, nu?

Cosmetician sau esthetician

Din nou, o calificare pentru care nu ai nevoie de facultate, și care îți poate oferi o remunerație lunară destul de consistentă. Da, industria frumuseții este foarte ofertantă din acest punct de vedere, și este și normal să fie așa. Evident, la început nu vei avea parte de câștiguri fabuloase, dar pe măsură ce capeți experiență, respecți măsurile de igienă și clienții sunt mulțumiți de serviciile tale, nu vor ezita să te recomande și altor persoane. Și iată cum, în doar câțiva ani – cel mult, vei reuși să câștigi bani frumoși, cu care să reușești să îți îndeplinești visul de a avea propria casă, o mașină bună sau ce mai dorești tu.

Model


Dacă arăți bine și adori să ”te joci” cu aparatul de fotografiat sau camera video, atunci ai putea fi model. Se plătește bine, poți călători mult, și dacă totul merge ca pe roate, în doar câțiva ani vei reuși să strângi bani frumoși. Sau, de ce nu, poți continua într-un domeniu oarecum asemănător, iar mai multe amănunte poți afla și pe money-studio.ro. Este foarte ușor, iar banii pe care îi vei câștiga în fiecare lună te vor face să îți faci multe dintre vechile dorințe o frumoasă realitate.

Antrenor personal sau instructor de fitness

Românii încep să înțeleagă, în sfârșit, ce înseamnă un stil de viață sănătos, din care mișcarea și exercițiile fizice nu au cum să lipsească. Din varii motive însă, nu toți pot ajunge la sală pentru a avea parte de îndrumare de specialitate, dar asta nu înseamnă să renunți. Există posibilitatea să apeleze la un antrenor personal doar pentru ei. Este perfect, chiar și pentru tine, cel care alegi să faci această meserie pentru care chiar nu ai nevoie de facultate. Urmează-ți pasiunea pentru sport și mișcare și fă din asta job-ul tău de succes. Vei găsi destui doritori să facă sport, dar care nu au cum să meargă la sală pentru asta. Nici câștigurile nu sunt de lepădat, ba chiar dimpotrivă.
De asemenea, poți fi instructor de fitness. Vei ”scoate untul” cum se spune din cursanți, vei câștiga bine și, în plus, vei avea grijă și de condiția ta fizică. Poate fi ceva mai bun decât acest job?

Șofer sau taximetrist


Este un job care pare mai degrabă rezervat bărbaților, deși mai sunt și excepții. Chiar dacă nu ai mers la facultate, dar stăpânești perfect arta condusului, ai carnet de conducere – de preferat pentru mai multe categorii, poți încerca să fii șofer pe tir sau taximetrist. Chiar și cei fără prea multă experiență pot câștiga bine, cu condiția să se țină de treabă și să respecte condițiile legale. În afară de remunerația – una destul de consistentă, există și alte avantaje, printre care și abonamente pentru anumite servicii medicale sau unele asigurări.

Muncitor în construcții sau instalații

În România există o cerință ridicată de buni profesioniști în domeniul construcțiilor sau al instalațiilor. Într-adevăr, este mult de muncă, una deloc ușoară, dar unde dacă ești talentat și muncitor, poți câștiga bani frumoși încă de la început. Așa că, de ce să nu profiți de această șansă care ți se oferă?

Tatoo artist

În ultima vreme, și în România a început să fie din ce în ce mai căutată meseria de tattoo artist. Este una care cere talent, migală, răbdare și… mână ușoară, iar banii pe care îi poți obține în acest fel nu sunt deloc puțini. Mulți dintre tine – chiar majoritatea am putea spune, sunt atrași de tatuaje, iar corpurile lor sunt asemenea pânzei unui pictor pe care tu, ca artist, o poți folosi pentru adevărate opere de artă realizate din vârful acului.
După cum vezi, chiar dacă nu ai studii superioare, poți câștiga sume importante. Sunt doar câteva sugestii pentru tine, din care te poți inspira sau, dimpotrivă, poți găsi și altceva. Decizia îți aparține!

Sursa foto: thedx.org