Cum îți alegi pantofii sport pentru alergare

Detalii

CategoriiSport
Taguriadidasi, echipament sportiv, Incaltaminte
Ultima actualizareMiercuri 6 mai 2020
Vizualizari639

Voteaza & Distribuie

Descriere

Dintre toate formele de mișcare, alergarea poate fi practicată indiferent de vârstă, pentru că permite diferite trepte de intensitate, funcție de condiția fizică a fiecăruia. Mai mult, alergarea aduce numeroase beneficii pentru sănătate fără să fie nevoie de echipamente costisitoare. Pentru un antrenament pe măsură, ai nevoie de pantofi de alergare confortabili și de calitate, care trebuie să primeze în fața brandului sau a culorii. Vrei să știi cum îți alegi pantofii de alergare potriviți? Ține cont de sfaturile noastre!

Alege pantofi de alergare confortabili

Confortul este principalul criteriu atunci când îți cumperi încălțăminte pentru alergat, dacă nu vrei dureri de picioare. Pentru a alege pantofii confortabili pentru alergare, ia în calcul atât designul, cât și modul în care arată căptușeala și felul în care aceștia îmbracă glezna.

Ține cont de gradul de amortizare

Când îți cumperi pantofi pentru alergat ai grijă și la modul în care talpa aterizează pe sol. Dacă în alergare, picioarele ți se rotesc către interior, pantofii de calitate trebuie să-ți aducă un plus de stabilitate. În schimb, dacă tu calci spre exteriorul tălpii, pantofii trebuie să aibă amortizare suplimentară. Așa că, ia în considerare modul în care calci. În cazul în care calci către exterior, pantofii tăi trebuie să aibă boltă înaltă. Îți descoperi stilul de alergare dacă analizezi cu atenția talpa pantofului, verificând partea cea mai tocită. Alergatul este o activitate cu impact major asupra picioarelor, deci pantofii trebuie să-ți ofere cea mai bună stabilitate. O variantă ar fi adidașii sport Adidas pentru femei, care absorb șocurile impactului cu solul și susțin mișcarea naturală a gleznei.

Ia în calcul suprafața de alergare

Pentru a face cea mai bună alegere, ține cont și unde alergi. Pe teren plat, vei avea nevoie de pantofi sport cu talpă mai subțire, iar pentru suprafețe accidentate, încălțări cu talpă mai groasă, care oferă o bună aderență. Alergi pe bandă? Orientează-te către modelele pentru sala de fitness, disponibile pe site-uri de profil sau în magazinele fizice.

Alege materiale de calitate

La fel de important este și materialul pantofilor de alergare. Sunt recomandate materialele cât mai ușoare, care favorizează ventilația picioarelor și previn transpirația în exces. Nu ții cont de vreme atunci când vrei să alergi? Alege pantofii de alergare impermeabili, care te feresc de umiditate și îți oferă confortul de care ai nevoie.

Nu uita de sistemul de închidere

Un alt detaliu important este sistemul de închidere al pantofilor de alergare. Acesta va determina și stabilitatea pe care o ai în timp ce alergi, alături de rapiditatea cu care te vei încălța și te vei descălța. Poți opta pentru pantofi de alergare cu șiret, care îți permit să ajustezi încălțămintea, în așa fel încât să te simți confortabil. Încălțămintea cu elastic nu este recomandată pentru alergare, deoarece nu permite fixarea picioarelor.

Acestea sunt cele mai bune recomandări despre cum să-ți alegi pantofii sport pentru alergare, astfel încât să te bucuri de sesiuni sportive eficiente!

Sursa foto: pexels.com/photo/selective-focus-photo-of-woman-wearing-yellow-shirt-2083500/