Cum ai grijă de pielea ta vara?

Detalii

CategoriiSanatate
Taguripiele
Ultima actualizareMiercuri 26 august 2020
Vizualizari561

Voteaza & Distribuie

Descriere

Când spui „vară", mintea își imaginează, deja, șezlongul pe plajă, valurile mării și razele de soare. Vara este anotimpul căldurii și al bunei dispoziții, însă, în ciuda aparențelor, este posibil ca pielea să nu se bucure atât de mult de influxul de căldură și lumină. Află factorii care-ți pot cauza neplăceri dar și impactul pe care vremea din sezonul estival o are asupra pielii și cum o poți proteja.

Expunerea la soare

Pielea este cel mai mare organ din corp și are rolul de a te proteja de acțiunea factorilor de mediu, menținând, în același timp, echilibrul organismului. Unul dintre cei mai importanți factori care afectează pielea este expunerea la soare. Radiațiile ultraviolete au un efect distructiv asupra pielii, determinând creșterea stresului oxidativ, îmbătrânirea și moartea celulară, în unele cazuri favorizând chiar apariția unor tipuri de cancer de piele.

Bronzul atât de dorit în timpul verii nu reprezintă decât modalitatea de apărare a pielii împotriva agresiunii radiațiilor UV. Din acest motiv, pentru a-ți menține pielea tânără, elastică și sănătoasă, dar și pentru a micșora riscul unei patologii canceroase cutanate, limitează-ți expunerea la soare și utilizează, zilnic, produse de protecție solară.

Pielea și vitaminele

Vitaminele sunt substanțe pe care corpul nostru nu le poate sintetiza ca atare, însă de care are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Vitaminele au roluri diverse în organismul uman, de la metabolismul principiilor nutritive din alimentație și până la menținerea elasticității pielii. Asigurarea aportului recomandat de vitamine poate fi realizată printr-o dietă cât mai variate și echilibrate sau, atunci când acest lucru nu este posibil, prin administrarea de vitamine efervescente sau comprimate.

Vitamina A


Vitamina A (sau retinolul) este implicată în sinteza de colagen și elastină, molecule care dau fermitate și elasticitate pielii. De asemenea, intervine în procesul de cheratinizare și stimulează diviziunea celulară la nivelul pielii. Vitamina A intervine și în procesele biochimice având rol antioxidant. Cele mai bogate surse alimentare de vitamina A sunt ficatul și legumele colorate (morcovii, roșiile, cartoful dulce, ardeiul).

Vitamina C


Vitamina C sau acidul ascorbic se găsește în concentrație mare la nivelul pielii, acolo unde intervine în sinteza colagenului și a elastinei, și luptă împotriva radicalilor liberi responsabili de îmbătrânirea celulară. Prin efectul său antioxidant, vitamina C protejează pielea de acțiunea nocivă a radiațiilor UV și a poluării, întârzie îmbătrânirea sa și apariția ridurilor. Datorită implicării sale în sinteza colagenului, vitamina C favorizează închiderea rănilor, grăbind procesul de vindecare. Cele mai bogate surse alimentare de vitamina C sunt fructele (citricele, ananasul, kiwi) și legumele (broccoli, ardeiul, varza).

Vitamina D


Vitamina D sau colecalciferolul este sintetizată la nivelul pielii sub acțiunea radiațiilor UV. Pentru a sintetiza întreaga cantitate necesară de vitamina D este suficientă expunerea la soare, pe timp de vară, pentru 15 minute. La nivelul pielii, vitamina D intervine în diferențierea celulară și determină răspunsul imun la contactul cu diferiți agenți patogeni. În plus, are efecte fotoprotectoare, reglează secreția de sebum și favorizează vindecarea rănilor. Cele mai bogate surse alimentare de vitamina D sunt peștele și produsele lactate.

În concluzie, vara reprezintă momentul prielnic pentru a ne bucura de soare și căldură, însă, este esențial să-i oferim pielii noastre cea mai bună îngrijire prin protejarea sa de radiațiile ultraviolete și prin asigurarea unui aport adecvat de vitamine.

Surse informative
Shapiro, Stanley S., and Claude Saliou. “Role of Vitamins in Skin Care.” Nutrition, vol. 17, no. 10, 2001, pp. 839–844., doi:10.1016/s0899-9007(01)00660-8.
Pullar, Julliet, et al. “The Roles of Vitamin C in Skin Health.” Nutrients, vol. 9, no. 8, 2017, p. 866., doi:10.3390/nu9080866.
Mostafa, Wedad Z., and Rehab A. Hegazy. “Vitamin D and the Skin: Focus on a Complex Relationship: A Review.” Journal of Advanced Research, vol. 6, no. 6, 2015, pp. 793–804., doi:10.1016/j.jare.2014.01.011.


Sursa foto: kerstinflorian.com/blog/3-tips-for-natural-summer-skin-protection