La inceputul Evului Mediu, cultul trupului era interzis, nu era permis să se pună nimic pe piele. Cu toate acestea, ca întotdeauna, au existat rebeli în societate, care au folosit și continuă să folosească produse precum, uleiul de migdale sau mierea, pentru a-și hidrata pielea și a arăta mai bine.
Secole mai târziu au început investigațiile ample, privind utilizarea substanțelor care hidratează și regenerează pielea. În secolul al XIX-lea a început să se folosească lanolină, o substanță ceroasă produsă de oi. Iar mai târziu s-a descoperit vaselina și uleiurile minerale, acestea fiind vândute ca atare pentru uzul întregului corp și ca bază pentru realizarea cremelor de corp.
În anul 1900, la începutul secolului, Hinds a lansat prima cremă de față pe bază de ulei de migdale. Însă, la abia treizeci de ani mai târziu, această cremă a atins apogeul, fiind folosită în industria cosmetică. Evoluția cremelor faciale vine, însă, în urma unui grav accident suferit de chimistul Max Huber în 1960. O parte din pielea feței și a corpului au fost grav afectate de arsuri.
După 12 ani de cercetare creează o cremă cu efect de hidratare și cu rol de regernerare a țetutului pielii, o cremă căreia îi dă denumirea: La Créme de la Mer. Noile ingrediente pe care le încorpora erau vitaminele E și C, precum și uleiurile de eucalipt, citrice, germeni de grâu, lucernă și floarea soarelui. Această rețetă și procesele lui Huber, au devenit, ulterior, baza pentru crearea de noi creme de față și a unor creme de corp, așa cum le cunoaștem astăzi.
Cremele de față și cremele de corp au fost folosite din timpuri preistorice până în zilele noastre pentru a menține pielea fină, catifelată, sănătoasă și radiantă. Multe dintre ingredientele timpurii, cum ar fi uleiul de măsline și grăsimea animală, proveneau de la plante și animale, în timp ce formulele ulterioare au profitat de petrol și uleiul mineral. Astăzi, multe creme combină utilizarea materialelor antice cu adaosuri de înaltă tehnologie perfecționate de știința modernă.
În ultimii 50 de ani, au fost dezvoltate sute de mii de tipuri de cremă de corp. Iar astăzi, unele studii spun că, în Statele Unite, aproximativ 80% dintre femeile folosesc, în mod regulat, o loțiune pentru mâini sau cremă de corp. În prezent, există avantajul de a avea o gamă largă de creme ușor de ales, atât pentru diferite tipuri de ten, cât și pentru cazuri specifice precum micile riduri care încep să se formeze, pentru deshidratare, pentru estomparea unor pete sau cicatrici, pentru elasticitate și luminozitate, etc.. Evolutia cremelor hidratante s-a perfecționat, adaptându-se la contextele în care sunt create.
Multe creme se îndepărtează de la utilizarea materialelor de origine animală și se îndreaptă către ingrediente pe bază de plante, cum ar fi uleiul de cocos și uleiul de sâmburi de palmier. Cu toate acestea, folosirea vaselinei este încă populară, la fel ca și utilizarea uleiurilor minerale și a uleiurilor siliconice. Multe formule folosesc acum și retinol, alfa hidroxi acizi și beta hidroxi acizi, vitamine și minerale, toate cu rolul de a ajuta la beneficiile cremelor de corp, la reducerea ridurilor, la îmbunătățirea tonusului și care îndeplinesc o varietate de alte sarcini în afară de pur și simplu hidratare. În general, cremele de corp sunt cele mai diverse dintre toate, deoarece, pe lângă faptul că se adaptează tipului de piele, acoperă și nevoi specifice: reafirmă, exfoliază, reduce petele, tonifică, tratează.
Când ne gândim la rutina noastră zilnică de frumusețe, înțelegem că trebuie să folosim o cremă pentru fiecare zonă a corpului: cremă de față, cremă de mâini, cremă de corp, cremă de picioare... Dar de ce? Pentru că fiecare zonă a corpului are nevoi specifice. Din păcate, însă, ritmul vieții pe care-l trăim ne determină să reducem timpul pe care ar trebui să-l investim în îngrijirea corpului. Asta nu înseamnă că nu știm cât de important este să avem grijă de pielea noastră și cât de necesar este să investim timp de calitate în îngrijirea corpuului.
Dar, avem mereu grijă de toate zonele? De multe ori ne concentrăm atât de mult pe părțile cele mai vizibile, încât le uităm pe cele care nu se văd atât de mult, sau care se văd doar vara. Acest lucru este destul de normal și se întâmplă multor oameni. Vezi ceva ce vrei să îmbunătățești la corpul tău și investești timp și dăruire doar pentru acea zonă. De regulă, se acordă atenție mai mare feței și se neglijează folosirea unor creme de corp pentru picioare sau pentru mâini.
Ceea ce se uită, uneori, este că îngrijirea corpului devine aliatul perfect pentru a te bucura de un moment unic, care combină frumusețea cu relaxarea. Există astăzi o multitudine de opțiuni de tratamente corporale, bazate pe creme de corp, uleiuri de corp, cu multiple beneficii, care acționează nu doar asupra pielii corpului, ci și asupra minții, pentru relaxare și o stare de bine. Elasticitatea, fermitatea și sănătatea pielii se poate menține grație produselor care conțin ingrediente active organice certificate pentru creme de corp și creme de față. O piele mătăsoasă și suplă are nevoie de produse organice, naturale si vegane. O piele mai moale și hidratată, are nevoie de cremele reconfortante pentru corp.
Mărcile franțuzești au fost mereu un reper în industria cosmetică, datorită produselor create din ingrediente naturale și cu o gamă largă de beneficii pentru toate tipurile de ten. Mărci precum: Comme Avant, NA&T Story, Fées en Provence, Mademoiselle Provence, sunt doar câteva dintre celen mai apreciate, datorită produselor cosmetice organice și naturale pe care le dezvoltă.
Comme Avant este o companie specializată în producerea cosmeticelor artizanale cu 0 waste (fără risipă) și a hainelor de calitate, toate făcute manual. Obiectivul echipei Comme Avant este de a face tranziția către folosirea de produse ecologice în viața de zi cu zi. Cosmeticele lor conțin ingrediente esențiale naturale. Reducând expunerea și folosirea de substanțe și ambalaje inutile, produsele sunt mai apropiate de natură și prietenoase cu mediul înconjurător chiar și după folosire.
Tratamentele Na&T Story se disting prin concentrația lor extremă de ingrediente active. Marea majoritate a formulelor fiind dezvoltate fără apă, de aceea sucul de aloe vera a fost selectat pentru bogăția sa excepțională în substanțe nutritive fiind baza fiecărui produs. Fées en Provence oferă tratamente de înfrumusețare formate dintr-o cantitate excepțională de ingrediente active naturale de înaltă calitate. Mademoiselle Provence are o gamă de produse naturale de îngrijire a corpului și a mâinilor.
Datorită ingredientelor organice bio și naturale, produsele actuale se adresează tuturor acelora care își doresc o piele sănătoasă și catifelată, având posibilitatea să aleagă dintr-o gamă variată, în funcție de necesități.