Concert extraordinar AG Weinberger Band

Detalii

CategoriiDivertisment
Taguriconcerte
Ultima actualizareMiercuri 9 mai 2018
Vizualizari907

Voteaza & Distribuie

Descriere

Împătimiţii de blues şi jazz au ocazia să participe la un concert de excepție, alături de un artist de cea mai înalta clasă, care va împărtăşi cu publicul o experienţă muzicală de o forţă şi expresivitate greu de egalat. AG Weinberger în noua formulă de band oferă o nouă dimensiune componistică şi stilistică repertoriului său, reunind într-un concert de colecţie piese de jazz, blues, soul, blues-rock, mai rar auzite.

Noua formulă de band recreează, în stil propriu, un univers muzical de înaltă ţinută, cuprinzând piese din repertoriul lui Lionel Hampton, T-Bone Walker, The Fabulous Thunderbirds, Benny Golson și Charlie Parker. Compozițiile proprii sunt redimensionate şi filtrate muzical de către AG Weinberger în cel mai firesc spirit al libertăţii de creaţie, muzica sa emanând aceeaşi sensibilitate şi aceeaşi amprentă solară universului muzical abordat.

Considerat de către critici „Mr. Blues al României”, și de către legendarul B.B. King „un chitarist carismatic de cea mai înaltă clasă”, AG Weinberger este singurul artist de blues şi jazz din România selectat pentru nominalizare la 7 categorii la Premiile Grammy, decorat în 2011 cu Ordinul Cultural în grad de Cavaler. El îşi continuă misiunea cu acelaşi zel, cu aceeaşi pasiune şi credință pentru a impune muzica bună în viaţa culturală din România.

AG Weinberger Band va susţine un concert extraordinar sâmbătă, 19 mai 2018, începând cu ora 21:00 la Timișoara, în club Reflektor. Biletele in PRESALE se găsesc exclusiv pe iabilet.ro la prețul de 30 lei. În ziua concertului biletele se pot achiziționa și la intrarea în club la prețul de 45 lei.