Cel mai bine cotat fotbalist al planetei este fan NBA

Cel mai bine cotat fotbalist al planetei este fan NBA

Detalii

CategoriiSport
Taguribaschet, Fotbal
Ultima actualizareMiercuri 25 ianuarie 2023
Vizualizari73

Voteaza & Distribuie

Descriere

Kylian Mbappe, cel mai bine cotat fotbalist al planetei (180 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.com), și-a petrecut în Statele Unite ale Americii o parte a vacanței de după Cupa Mondială 2022. Golgheterul turneului final din Qatar a mers peste ocean cu prietenul său de la Paris Saint-Germain, Achraf Hakimi.

Cei doi au fost fotografiați pe străzile din New York purtând cagule, în încercarea de a nu fi recunoscuți. Ei au renunțat la deghizare atunci când au mers să vadă meciul de baschet Brooklyn Nets vs San Antonio Spurs (139-103). Mbappe a fost reperat imediat de camerele de filmat în tribunele „Barclays Center”, imaginea sa fiind proiectată pe tabela de marcaj. În acel moment, toți spectatorii au început să aplaude, acordându-i onorurile cuvenite celui care a marcat trei goluri în finala Cupei Mondiale.

Merge și la draft-uri

De altfel, francezul în vârstă de 23 de ani este mare fac al campionatului nord-american de baschet, el fiind în permanență la curent cu linia de clasament NBA. El nu a ratat ocazia și s-a fotografiat cu Kevin Durant de la Nets, unul dintre starurile Dream Team-ului american. A pus imediat poza pe Instagram, cu titlul „O noapte specială”, postarea adunând peste 8 milioane de like-uri în numai câteva ore.

Nu a fost prima oară când Kylian Mbappe s-a afișat într-o arenă de baschet. Pasiunea sa pentru acest sport este atât de mare, încât în iunie 2022 el a mers să vadă „pe viu” draft-ul făcut de Brooklyn Nets. Fotbalistul a urmărit cu mult interes evenimentul în care cei mai talentați jucători de la nivel de colegiu au fost selectați să joace în NBA. Prezența sa a fost apreciată de vedetele din baschet, însuși Lebron James asigurându-i o primire de gală.

A făcut topul jucătorilor de baschet

Presa americană a postat un videoclip în care Kylian Mbappe arunca la coș și nu o făcea deloc rău, cele mai multe mingi intrând în inel. Eric Ebimbe, unul dintre coechipierii de la Paris Saint-Germain, a glumit, spunând că Mbappe ar trebui să fie prima opțiune pentru cluburile din National Basketball Association. Intervievat de NBA Franța, starul lui Paris Saint-Germain și al naționalei „cocoșului galic” a făcut un Top 5 al celor mai buni jucători de baschet: LeBron James (Los Angeles Lakers); Kevin Durant (Brooklyn Nets); Giannis Antetokounmpo (Milwaukee Bucks); Luka Doncic (Dallas Mavericks) și Jayson Tatum (Boston Celtics).

Record personal stabilit în Cupa Franței

Kylian Mbappe a revenit din vacanță cu poftă de gol. Cel mai scump jucător din lume a strălucit în meciul Pays de Cassel vs PSG 0-7, din Cupa Franței, marcând de cinci ori și furnizând un asist. În ultimele zile, s-a vorbit din nou despre un transfer al atacantului la Real Madrid, după ce s-a descoperit că el nu și-a prelungit contractul cu Paris Saint-Germain până în 2025, ci doar până în 2024, cu opțiune de extindere pe încă un an.

Mbappe este cel mai bine cotat fotbalist pentru al cincilea an consecutiv. Nici măcar Lionel Messi nu se poate lăuda cu o asemenea performanță. Argentinianul a avut acest statut în anii 2010, 2011, 2012 și 2013, seria fiind întreruptă de cine altul decât Cristiano Ronaldo, rivalul portughez.