Ce teste se fac pentru alergii

Ce teste se fac pentru alergii

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriAlergologie, sanatate
Ultima actualizareVineri 26 noiembrie 2021
Vizualizari138

Voteaza & Distribuie

Descriere

Daca stranuti in continuu, ai secretii nazale apoase si o senzatie constanta de mancarime in nas, este cazul sa-ti faci niste teste de alergii. Aceste simptome indica, cel mai probabil, faptul ca sistemul tau imunitar reactioneaza exagerat atunci cand intra in contact cu anumiti alergeni. Pentru a identifica exact ce tipuri de alergeni iti provoaca reactiile alergice, este important sa te testezi. Afla care sunt principalele teste de alergii si ce trebuie sa faci dupa ce ai aflat la ce esti alergic!

Rolul testelor alergologice Exista o multime de substante (alergeni) care pot provoca alergii, printre care cele mai frecvente sunt: praf, polen, mucegai, anumite insecte sau medicamente. Testele de alergie sunt utilizate pentru a afla care sunt alergenii care determina declansarea reactiilor alergice la unele persoane.

Principalele teste de alergie

Principalele teste de alergie sunt: cutanate (de piele) si serologice (de sange). Testele cutanate sunt de obicei utilizate pentru depistarea alergiilor la polen, mucegai, matreata animalelor de companie, acarienii de praf si alergenii alimentari. Aceste teste se efectueaza fie prin zgarierea pielii si aplicarea in zona respectiva a unei solutii ce contine un anumit alergen (prick test), fie prin injectarea sub piele a solutiei respective (test intradermic). De asemenea, exista posibilitatea de a aplica plasturi incarcati cu alergeni si plasarea acestora pe piele (patch-test). Daca pacientul este alergic la substantele testate, intr-o perioada scurta de timp vor aparea pe piele reactii usoare, precum inflamatii, roseata sau mancarime.

Testele de sange sunt recomandate in cazul in care testarea pielii nu poate fi efectuata din anumite motive.
Teste cutanate vs serologice: care sunt mai bune? Nu exista un singur test de alergie bun pentru toata lumea. Medicul alergolog va recomanda testul potrivit fiecarui pacient in parte, in functie de istoricul sau medical, dar si de avantajele si limitarile fiecarui tip de test.

Avantajele testului cutanat

Testul alergologic cutanat este mai susceptibil de a detecta anumite alergii care nu pot fi depistate de un test de sange. De asemenea, rezultatele unui test de piele sunt de obicei furnizate intr-un timp mai scurt decat in cazul testelor de sange. In plus, testarea pielii permite medicilor sa selecteze o gama mai larga de alergeni, spre deosebire de analizele de sange. In cele din urma, testul cutanat este mult mai putin costisitor decat cel de sange.

Avantajele testului serologic

In unele cazuri, testarea pielii nu poate fi efectuata. Acest lucru este valabil daca pacientul a avut pana acum o reactie alergica severa, daca ia medicamente care pot interfera cu rezultatele testelor cutanate (antihistaminice, antidepresive, medicamente pentru arsuri la stomac) sau are anumite afectiuni ale pielii. In aceste situatii, se recomanda efectuarea de analize de sange.

Complicatiile testelor alergologice In majoritatea cazurilor, reactiile la testele de alergie sunt usoare. Cu toate acestea, pot aparea si complicatii grave, precum socul anafilactic. Acesta reprezinta o reactie alergica severa in tot corpul, care poate pune viata pacientului in pericol. Din acest motiv, este important ca testele alergice sa fie efectuate de catre un medic specialist, care poate anticipa si trata orice simptome grave.

Tratarea alergiilor

Nu exista un tratament care sa vindece complet alergiile. Evitarea alergenilor este esentiala, insa acest lucru nu este posibil in totalitate. De aceea, medicul iti va prescrie medicamentele adecvate pentru ameliorarea simptomelor. Pe langa tratament medicamentos, poti apela, de asemenea, la anumite suplimente naturale (pe baza de vitamina C, quercetina, urzica si altele) care au efecte antiinflamatoare si reduc gradul de severitate al simptomelor. Totusi, este important sa discuti cu un specialist pentru a stabili care este tratamentul cel mai potrivit pentru tine.