România
Roportal.ro
Divertisment Advertorial

Ce poți face într-o așteptare lungă la aeroport

1.679 vizualizări
Distribuie:
Ce poți face într-o așteptare lungă la aeroport
Ce poți face într-o așteptare lungă la aeroport
Fie că este vorba despre un zbor cu escală sau despre întârzierea unui zbor, momentele în care petreci ore în șir în aeroporturi pot să apară oricând, iar în astfel de situații cu siguranță că te gândești cu ce să umpli timpul respectiv și cum să-l faci să treacă mai repede. Prin intermediul articolului de față vreau să vin în ajutorul tău oferindu-ți câteva idei de activități pe care le poți face în aeroport astfel încât așteptarea zborului tău să fie una mai ușoară.


Citește o carte


Dacă ai fost suficient de inspirat încât să-ți iei o carte în bagajul de mână, atunci ți-ai oferit din start o variantă foarte bună de a-ți petrece timpul în aeroport. Citind o carte pe placul tău nu doar că timpul va trece mult mai ușor, dar te vei și relaxa și vei fi complet pregătit de vacanța ce urmează. Dacă totuși n-ai o carte la tine, atunci cu siguranță găsești acum în orice aeroport fie cărți, fie reviste pe diverse tematici pe care le poți cumpăra și care se pot dovedi extrem de utile chiar și pe timpul zborului în cazul în care te vei plictisi.

Ascultă un podcast


Dacă în zilele noastre cărțile fizice parcă și-au pierdut din farmec și popularitate, podcasturile online sunt în schimb în mare vogă. De regulă un podcast durează cel puțin 30 de minute, cu toate că multe dintre aceste emisiuni chiar depășesc o oră. Poți alege dintr-o gamă extrem de variată de podcasturi, astfel încât poți fi sigur că vei găsi măcar unul pe placul tău.

Poate fi chiar un podcast despre călătorii sau despre orice alt subiect care te interesează, cum ar fi politica, dezvoltarea personală, noutățile IT și orice altceva. Dacă ai inpirație și dai peste un podcast bun, atunci cu siguranță acesta te va ține conectat la informații pentru o bună perioadă de timp, iar pe lângă trecerea timpului ai inclusiv șansa de a învăța noi lucruri interesante sau de a te perfecționa într-o anumită direcție.

Distrează-te la jocuri video pe telefon


Dacă ești o persoană mai activă și care se plictisește destul de ușor, atunci s-ar putea ca modalitatea ideală pentru tine de a petrece timpul în aeroport să fie reprezentată de jocurile video pe telefon. Acestea se găsesc acum într-un număr absolut impresionant în magazinele de aplicații pentru Android și iOS și cu siguranță și tu vei găsi o mulțime de titluri pe placul tău. De exemplu te poți juca jocuri de strategie, de acțiune, jocuri cu tematică sportivă și nu în ultimul rând poți chiar să testezi și jocuri cu păcănele gratis dacă îți plac jocurile de noroc, dar nu vrei să riști bani din buzunarul propriu.

Planifică în detaliu vacanța ta


Poate că până în momentul în care ai ajuns la aeroport n-ai avut suficient timp astfel încât să planifici toate detaliile vacanței tale, astfel că acum este un moment excelent pentru a face asta. Zborul este deja cumpărat, cazarea foarte probabil și ea, astfel că tot ce mai poți face este să stabilești un itinerariu cu obiectivele turistice și activitățile pe care le poți face.

Pentru asta există o mulțime de site-uri de călătorii care te pot ajuta, acolo de unde poți lua atât informații despre cele mai frumoase locuri de vizitat, cât și programe zilnice pe care să le respecți întocmai. Tot în acest sens poți să urmărești de exemplu și vlog-uri de călătorie care prezintă locația în care vei ajunge și este foarte probabil să afli în acest mod câteva informații extrem de utile.

Orice ai alege să faci atunci când aștepți la aeroport, fie că te inspiri din propunerile mele, fie că apelezi la propia ta inspirație, important este să faci tot posibilul să-ți păstrezi o stare de spirit pozitivă, iar această așteptare prelungită să nu-ți strice în niciun mod planurile inițiale.