Care sunt diferențele dintre Brandy și Coniac?

Detalii

CategoriiDivertisment
TaguriRomania
Ultima actualizareMiercuri 23 februarie 2022
Vizualizari412

Voteaza & Distribuie

Descriere

Victor Hugo numea Coniacul “băutura zeilor”. Acesta a devenit un simbol al luxului franțuzesc, fiind cel mai bun Brandy existent. Și deși Coniacul este un sortiment de Brandy, între ele există câteva diferențe, pe care ți le prezentăm în rândurile de mai jos.

Ce este Brandy-ul?

Termenul “Brandy” denumește o băutură distilată produsă din suc fermentat de fructe. Acest suc poate fi obținut din orice fructe – de exemplu Calvados este făcut din mere și provine din regiunea franceză Normandia. Când fructele din care este obținut sucul pus la fermentat sunt strugurii, atunci sucul acestora este vinul, prin urmare se poate spune că acel Brandy a fost făcut din vin. Acest distilat se poate produce oriunde în lume.

Ce este Coniacul
?

Coniacul este băutură distilată produsă exclusiv în regiunile Charente și Charente-Maritime din sud-vestul Franței. Dacă distilatul nu este originar din aceste regiuni, nu este autentic. Spre deosebire de Brandy, care poate fi obținut din orice suc de fructe, Coniacul trebuie să fie făcut doar din struguri albi din soiurile Ugni Blanc, Colombard, Folle Blanche, Montils, Sémillon sau Folignan. Aceștia provin din zone franceze cunoscute pentru condițiile superioare de climă, sol și topografie, care contribuie la calitatea strugurilor cultivați aici.

Cum se fabrică Brandy-ul?

Brandy-ul este obținut din vaporii răciți rezultați din fierberea sucului obținut de la fructele folosite pentru producerea acestei băuturi. Acești vapori, când devin lichizi, conțin atât alcool, cât și apă. Distilatul se obține prin colectarea alcoolului și îndepărtarea unei părți cât mai mari de apă. În funcție de conținutul de alcool dorit, distilarea Brandy-ului poate fi repetată de mai multe ori.

Cum se obține Coniacul?

După presarea strugurilor atent selecționați, lichidul obținut este pus la fermentat timp de 5 zile, perioadă în care sucul strugurilor se transformă în vin. Următoarea etapă este distilarea care, în cazul Coniac-ului, trebuie realizată de două ori. Acest proces trebuie să urmeze reguli stricte, cum ar fi folosirea unui distilator Charentais din cupru, prevăzut cu un cazan special. În acesta, vinul rezultat se pune la fiert, iar vaporii rezultați sunt răciți până devin lichizi, la fel ca în cazul Brandy-ului. Este interesant de știut că sezonul alocat distilării este cuprins în perioada 1 octombrie – 31 martie. Dacă distilarea se încheie în 31 martie după miezul nopții, Coniac-ul nu este viabil și nu poate fi comercializat.

Care sunt cele mai cunoscute tipuri și mărci de Brandy și Coniac?

Pentru că Brandy-ul se poate produce dintr-o gamă largă de fructe, oriunde în lume, foarte multe țări și-au creat propriile versiuni. Printre cele mai cunoscute se numără Grappa din Italia, Pisco fabricat în Chile și Peru, Applejack din S.U.A. sau Calvados din Franța. În ceea ce privește mărcile de Coniac, Remy Martin, Hennessy, Martell și Courvoisier se află în topul producătorilor.

Indiferent că vrei să savurezi un Coniac rafinat, vechi de 10 ani sau un Brandy cu personalitate făcut din pere, cireșe, căpșune ori orez, pe finebar.ro, magazin de băuturi alcoolice online, găsești un portofoliu generos de băuturi premiate la nivel internațional.