Capusele si bolile pe care le transmit

Capusele si bolile pe care le transmit

Detalii

CategoriiSanatate
TaguriMedicina
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari10318

Voteaza & Distribuie

Descriere

Capusele sunt unii dintre cei mai comuni paraziti ce se hranesc cu sangele vertebratelor. Fac parte din aceeasi clasa cu scorpionii si paianjenii. Aceste insecte artropode se aseaza pe suprafata pielii gazdei si, timp de cateva zile, se hranesc cu sangele acesteia. Muscatura nu produce intotdeauna boli, insa anumite capuse pot transmite unele afectiuni care ameninta serios sanatatea gazdelor.




Muscaturile de capuse


Muscaturile de capuse pot transmite boli periculoase




Atentie primavara si vara!

Cazurile de muscaturi de capuse se inmultesc primavara si vara si se intalnesc de regula in zonele cu vegetatie. Prezenta animalelor creste sansele ca acesti paraziti sa existe in zona si sa-si caute o gazda.


Este foarte usor sa recunoasteti o capusa. Cele tinere au trei perechi de picioare, iar cele mature, patru perechi. Femelele sunt negre cu abdomenul rosu, iar masculii sunt negri in totalitate. Au dimensiuni foarte mici, insa pot fi observate cu ochiul liber fara probleme. Dupa ce se hranesc cu sange, capusele isi maresc dimensiunea si sunt si mai usor de detectat.


Capusele nu zboara si nici nu sar. Cele mai mari sanse de a se atasa de corpul gazdei sunt prin contact fizic simplu. De regula, atunci cand gazda circula prin iarba sau prin apropierea altor animale, capusele se ataseaza pur si simplu de tegument si, timp de cateva zile, se hraneste cu sange.




Causele in iarba


Atentie la capusele care se ascund in iarba




Bolile pe care le transmit capusele

Capusele pot transmite, prin muscaturile lor, anumite boli care ameninta sanatatea gazdelor. Boala Lyme, babesioza sau febra de Colorado sunt doar cateva dintre ele. Pe langa aceste afectiuni, exista si complicatii grave insa foarte rar intalnite, precum paralizia, produsa de neurotoxinele secretate de anumite capuse. Este de ajuns o singura muscatura a unei astfel de capuse, mai ales in zona cervicala sau intr-o zona apropiata coloanei vertebrale, pentru ca paralizia sa se instaureze.


Boala Lyme, cunoscuta si sub numele de borrelioza, este o afectiune bacteriana produsa de Borrelia burgdorferi, Borrelia garinii sau Borrelia afzelii. Se transmite prin muscatura anumitor capuse purtatoare ale acestei bacterii. Este o boala periculoasa prin faptul ca afecteaza intreg organismul si mimeaza simptomele altor boli, putand fi foarte usor confundata si, deci, tratata gresit.




Dureri de cap


Durerile de cap, un posibil simptom al bolilor transmise de muscaturile de capuse




Simptomele bolii Lyme se impart in trei stadii distincte. Primul implica un eritem cronic sau roseata a pielii, caracteristica acestei etape a bolii. Stadiul al doilea se instaureaza dupa cateva zile pana la cateva saptamani, timp in care bacteriile se inmultesc in organism si se raspandesc la restul organelor. In stadiul al treilea, infectia se agraveaza si poate da nastere unor complicatii serioase.


Cu cat este diagnosticata mai devreme, cu atat boala Lyme este mai usor de tratat. Altfel, complicatiile cardiace, oftalmologice, neurologice si cele la nivelul articulatiilor pot afecta serios sanatatea. Boala se trateaza cu antibiotice pe o perioada de patru pana la opt saptamani. Imunitatea se poate intari cu stimulente naturiste, iar aportul de antioxidanti, de vitamine si enzime este binevenit.


Babesioza este o alta boala produsa de muscatura capuselor. Parazitul care cauzeaza aceasta boala, Babesia divergens, a fost descoperit de savantul roman Victor Babes. Desi cazurile de infectie cu Babesia la om sunt mai rare, la animale sunt foarte des intalnite.


De cele mai multe ori, boala nu da simptome sau are simptome foarte vagi, precum stari febrile, slabiciune si frisoane. Nu exista un tratament specific impotriva babesiozei, insa, la nevoie, se administreaza chinina cu azitromicina.




febra


Febra, simptom al tularemiei




Tularemia este produsa de bacteria Francisella tularensis. Afecteaza mamiferele, de regula rozatoarele dar si pasarile si reptilele, cu complicatii pulmonare, dermatologice si oftalmologice. Muscatura de capusa este una dintre caile de transmisie a acestei boli. Contactul direct cu un animal infectat sau muscaturile altor insecte pot, de asemenea, imbolnavi oamenii.


Daca nu este tratata, tularemia poate fi fatala. Descoperita in faze incipiente, boala se trateaza cu tratament antibiotic. Simptomele bolii includ febra, frisoane, dureri de cap, stare de oboseala, ulceratii in jurul muscaturii insectei. Uneori, pot aparea si varsaturi, diaree, tuse si dificultati de respiratie, mai ales in cazul complicatiilor pulmonare.


Muscatura de capuse mai poate transmite febra de Colorado, o boala ale carei simptome se manifesta la aproximativ trei-patru zile de la momentul muscaturii. Produce simptome precum greata, varsaturi, febra, stari de oboseala, dureri de cap, fotofobie si eruptii cutanate.


Ce sa faceti daca sunteti muscat de o capusa?

Daca descoperiti ca ati fost muscat de capuse, trebuie sa indepartati parazitul cu atentie, astfel incat sa aveti grija sa nu ramana capul capusei sub piele. O penseta este cea mai indicata pentru indepartarea insectelor dar, in lipsa acesteia, puteti opera cu manusi, servetele sau o batista curata. Nu strangeti corpul capusei, pentru ca neurotoxinele pe care le secreta se imping inapoi sub piele. Apucati capusa cat mai aproape de partea cu care se agata de tegument.




Indepartarea capusei cu penseta


Indepartarea capusei cu penseta




Dupa indepartarea insectei, dezinfectati zona cu apa si sapun sau cu un antiseptic. Daca medicul considera necesar, atunci va impune si un tratament antibiotic, in cazurile in care cei muscati vin din zone in care au fot semnalate cazuri de infectie cu Lyme.


Daca observati cele mai mici semne de infectie a zone din jurul muscaturii si daca aveti simptomele caracteristice bolilor transmisibile de muscatura capuselor, consultati de urgenta medicul.