Cât de important este CSR-ul într-un business

Detalii

CategoriiEconomie, IT
TaguriRomania, software
Ultima actualizareMiercuri 3 august 2022
Vizualizari429

Voteaza & Distribuie

Descriere

Scopul marilor corporații din industriile de impact precum software development, pharma, energie, mobilitate și altele, a depășit demult doar generarea de profit. Vorbim de o latură a activității acestora, din ce în ce mai importantă și vizibilă – responsabilitatea socială corporativă (CSR). CSR este un concept care-și are rădăcinile în cultura business-ului american din anii ‘40, care s-a propagat ulterior în toată lumea și a devenit nelipsit în orice organizație care se dezvoltă pe principii sănătoase. Prin urmare, indiferent de domeniul de activitate, fintech, automotive, manufacturing - majoritatea companiilor se implică activ în cauze pliate pe valorile lor, participând la acțiuni de strângeri de fonduri, protejarea mediului, educație, sustenabilitate și alte campanii menite să îmbunătățească viața comunității.

Scurt istoric al CSR-ului

Primele inițiative de a oferi suport unor cauze sociale au aparținut lui Andrew Carnegie, urmat de John. D Rockefeller care a donat peste jumătate de miliard de dolari la finalul anilor 1800. Totuși, doar prin anii 1940, business-urile ca entitate au putut contribui la cauze sociale. Howard Bowen, economist american, este adesea citat ca fiind “tatăl CSR-ului”. În 1954 a publicat cartea Social Responsabilities of The Businessman, în care a conectat responsabilitățile corporațiilor cu nevoile societății, militând pentru etici de bază aplicabile în business. Din carte se remarcă trei idei aplicabile și azi:

  • Crearea de locuri de muncă și creștere economică printr-o conduită de business corectă.
  • Conducerea business-ului prin practici corecte față de angajați și clienți.
  • Implicare mai mare în îmbunătățirea condițiilor de mediu și din comunitatea în care operează business-ul.

CSR-ul în 2022

Deși e un concept născut din nevoia de a crea un sistem prin care organizațiile oferă comunității din care fac parte suport în diverse cauze sociale, în zilele noastre a devenit un element cu impact asupra business-ului, nu doar ca o completare a lui. Aici vorbim specific de transformarea CSR în element de employer branding, o parte esențială din comunicarea unei companii orientate spre angajați și potențiali angajați. Azi un candidat pentru un job nu caută doar un loc de muncă. Caută un loc unde își regăsește valorile personale și care-l va ajuta să-și aducă propria contribuție la comunitate.

Topul celor mai bune programe de CSR din România

Community Idex este cel mai complex ranking anual al proiectelor de investiții în comunități, ce cuprinde 19 categorii. Proiectele implementate sunt trecute printr-un score card ce cuprinde 46 de întrebări pentru a stabili relevanța și impactul proiectelor.

Ultimele date adunate de compania fondatoare a index-ului arată că piața de investiții în sprijinul comunităților a crescut în ultimii ani, valorând peste 80 de milioane de euro anul. Cauzele principale către care organizațiile își canalizează fondurile fiind educația, sănătatea sau mediile defavorizate.

AROBS Transilvania Software a reușit clasarea în top trei companii la categoria Employee Engagement, prin obținerea Silver Recognition cu programul Fight For Your Green Cause 2022. Program care nu doar a angrenat angajații în căutarea unor cauze orientate spre mediu, dar a și susținut proiectele câștigătoare în implementarea imediată în comunitate.

Compania care activează în domeniul software development-ului se implică anual în activități dedicate comunității, de la acțiuni sportive, sustenabile, la educație.

Citește mai multe despre acestea pe site-ul lor oficial.