Simfonia iubirii

Detalii

CategoriiCultura
TaguriLiteratura
Ultima actualizareMarti 5 august 2014
Vizualizari6563

Voteaza & Distribuie

Descriere

Dimineata incepuse minunat: alaturi de Maria. Soarele isi trimitea razele prin fereastra, apoi prin perdea, sa creeze forme jucause pe trupurile lor goale, cuprinse doar de cearsaful din matase albastra. Gabriel ii fura un sarut scurt si se ridica. Isi trase un halat de baie pe el si intra in bucatarie, pornind filtrul de cafea. Avea nevoie de magica licoare neagra pentru a se trezi la realitate. Era fericit cum nu mai fusese niciodata pana atunci si, de prea multa fericire, i se parea uneori ca viseaza. Tresari usor cand auzi semnalul care anunta ca licoarea era gata. Turna cafeaua in doua cesti si sorbi cu nesat dintr-a lui. Cealalta ceasca i-o duse iubitei in pat.

Maria adormise intoarsa spre fereastra. Fata ii era cuprinsa intr-o lumina aurie de razele soarelui. Ii descoperi usor umarul, cuprinzandu-l cu sarutari pline de caldura. Simtindu-i buzele pe pielea-i fina, Maria se intoarse spre el. Sanul drept, dezgolit pe jumatate de sub cearsaful albastru, fu imediat revendicat de buzele lui Gabriel.

Ii intinse ceasca din care femeia bau cateva guri mici. Desi era dependenta de cafeaua de dimineata, acum ar fi preferat sa mai ramana pentru cateva ore in aceasta stare aproape melancolica dintre somn si trezire. Ba ar fi preferat chiar sa mai fie noapte si sa mai doarma, stiind ca astfel ar fi putut sa il mai pastreze cateva ore alaturi de ea. Insa miile de picaturi din ceasca pe care o tinea in mana rosteau parca in cor: "Nu!".

Halatul lui Gabriel era intins cu grija pe marginea patului iar peste cateva minute barbatul iesi din baie cu un prosop in jurul taliei.
Se imbraca cu o eleganta asemanatoare celei cu care canta la violoncel. Totul trebuia sa stea perfect. La sfarsit isi trecu mainile prin parul ud care parca imediat se aseza fir cu fir in freza obisnuita. Se misca tot mai repede; era tarziu iar la 10,00 trebuia sa fie in sala de repetitie.

Pentru ca fiecare dintre ei avea programul foarte incarcat nu locuiau inca impreuna. Purtasera deja destul de multe discutii in urma carora hotarasera ca isi doreau sa imparta o singura locuinta, dar ca nu venise inca momentul mutarii. Tot impreuna hotarasera ca Maria avea sa se mute la el pentru ca vecinii lui erau deja obisnuiti cu orele lui de studiu. Acum insa Gabriel o saruta pe iubita lui si pleca. Peste doar cateva secunde Maria auzi deschizandu-se apoi inchizandu-se usa de la intrare.

Gabriel trebuia sa mai treaca pe acasa pentru a lua violoncelul si partiturile. Seara trecuta uitase de ele. Simtea ca pluteste iar drumul cu masina spre Filarmonica ii parea interminabil. Ajuns in sala de repetitie, isi scoase partonul si se aseza pe scaunul din fata pupitrului. Isi deschise violoncelul si ii fixa cuiul in suport. Deschise partitura, isi freca scurt mainile reci si incepu sa cante. Arcusul si degetele sale fine se plimbau cand elegant, cand pasional sau furios pe corzile violoncelului. O muzica aproape divina. Perfecta. Fara nici cea mai mica ezitare de interpretare.

Gabriel studia cu o enorma daruire. Fiecare nota avea in mintea lui de transmis o anume poveste, iar melodia rezulta numai daca fiecare nota, respectiv fiecare poveste era perfect inteleasa si transmisa publicului. Abia cand ridica definitiv arcusul de pe instrument remarca trecerea celor patru ore si jumatate de studiu. Sprijinea violoncelul cu mana stanga. Desi se simtea putin obosit de studiu, si-ar fi dorit sa mai reia inca o data o parte a lucrarii care i se parea mai dificila, insa ratiunea il opri. Seara la ora 19,00 avea concert si era inacceptabil ca prim-violoncelistul sa fie obosit la spectacol. Trebuia sa plece cat se putea de repede acasa. Sa se relaxeze; chiar sa doarma o ora.
Seara, chiar inainte de inceperea concertului, primi un mesaj de la Maria pe telefonul mobil: "Dumnezeu sa te aibe in paza si sa iti ofere momentele de glorie pe care le meriti. Te iubesc. Maria."

Intra in scena zambind. Arata foarte bine in frac, in ciuda parului sau de ceva vreme grizonat. Reusise demult sa ii ignore pe cei care aveau ceva de reprosat la adresa varstei lui. Era de aproape zece ani prim-violoncelist al Filarmonicii, fapt care ii permitea sa nu isi mai faca probleme cu privire la parerile rautacioase ale unor colegi sau ale altor persoane. Dimpotriva, avea toate motivele din lume sa fie mandru de succesele obtinute in cariera lui si, mai ales, de statutul de acum.

Evolutia orchestrei din acea seara fu minunata iar solo-ul lui Gabriel – extraordinar. Aparusera in abordarea muzicii pe care o canta, viziuni noi, interpretari noi. Aveai chiar uneori senzatia ca descoperea abia acum anumite sentimente. Ajuns acasa, dupa concert, puse violoncelul la loc, isi scoase pantofii, fracul, camasa si pantalonii, punandu-le in dulap. Isi puse pijamaua, stinse lumina si se intinse in pat.

Lumina argintie a lunii ii cuprinse corpul ca intr-o imbratisare. Degetele mainii stangi se miscau ca si cand ar canta in continuare. Uneori nu se putea desparti de instrument nici macar dupa un succes ca cel din acea seara. Se intoarse pe o parte si adormi. Intr-un vis foarte scurt se derula, precum intr-o succesiune de imagini, filmul concertului. Se trezi, dar adormi foarte repede la loc. Dimineata, la cafea, singur, in bucatarie, incepu sa isi analizeze sentimenele fata de Maria, acceptand cu greu ca se indragostise mai rau decat un adolescent. De fapt, era mai corect sa spuna ca acum era indragostit pentru prima oara. Ca in fiecare dimineata de duminica porni pe jos spre biserica din cartier. Azi il deranjau, parca mai mult decat oricand, zgomotele de pe sosea. Mergea cu placere la aceasta biserica de cartier pentru ca aici slujea un preot a carui voce ii placea foarte mult. Un tenor in adevaratul sens al cuvantului. Intotdeauna se simtea relaxat dupa ce asista la liturghie, insa astazi nimic nu parea sa fie asa cum trebuie. Iesi din biserica si ii telefona Mariei, spunandu-i ca va trece pe la ea ceva mai tarziu. Acum pleca acasa.

Deschise cutia, scotand violoncelul. Partiturile erau deja pregatite. Degetele lui atingeau corzile precum o adiere calda de mai trupul voluptuos al unei femei rapitor de frumoase. Pasiunea interpretarii crestea de la o nota la alta. Chiar si in jeansi, Gabriel inspira distinctie. Iar miscarile fie rapide, fie surpinzator de lente ale mainii pe corzile violoncelului erau uluitor de elegante. Opri brusc arcusul, punand violoncelul pe jos, langa scaun. Lua cheile de la masina si pleca la Maria. Era atat de fericit sa o revada, incat o cuprinse in brate in secunda in care Maria deschise usa de la intrare. O saruta lung, atingandu-i trupul de sus in jos. Adora cand Maria isi purta parul desfacut. Trecu de mai multe ori cu mana dreapta prin parul ei, iar cu mana stanga deschise nasturii bluzei negre pe care aceasta o purta. Ii cuprinse trupul in sarutari calde si pasionale. O conduse in dormitor si facu dragoste cu ea. Adormira imbratisati.

Maria se trezi inaintea lui si isi puse halatul de casa. Se aseza pe fotoliul de langa pat. Ii placea sa il priveasca dormind. O tenta foarte tare ideea de a-l fotografia; s-ar fi bucurat mai ales sa ii poata fotografia mainile, insa zgomotul aparatului l-ar fi trezit. Stia ca iubitul ei era foarte sensibil la sunete si nu voia sa il trezeasca, asa ca renunta la idee. Il iubea atat de mult incat nu si-ar fi putut niciodata imagina sa ii produca vreun disconfort, oricat de mic ar fi fost aceasta. Cand se trezi, Gabriel fu surprins sa o vada privindu-l. Intinse mainile spre ea, invintand-o langa el. Maria accepta si isi petrecura urmatoarele aproape doua ore in pat.

Se trezira apoi, iar Gabriel o invita pe iubita lui sa mearga cu el la sala de repetitie. Simtea nevoia sa studieze. Dupa o lunga munca de convingere, Gabriel accepta sa ii pozeze Mariei la studiu. Era pentru el o postura complet noua si ii era teama ca isi va pierde naturaletea exercitiului de interpretare. Trecura pe la apartamentul lui Gabriel pentru a lua violoncelul si partiturile. Pentru concertul de marti trebuia sa repete o lucrare de Ceaikovski, compozitorul preferat al Mariei. Odata ajunsi in sala de repetitie, Gabriel isi instala violoncelul si partiturile iar Maria isi pregati aparatul foto si trepiedul. Maria incepu sa fotografieze chiar inainte ca iubitul ei sa inceapa studiul. Stia ca astfel Gabriel avea sa se obisnuiasca cu senzatia de a fi model.

Gabriel se simtea oarecum ciudat, insa incerca sa ignore emotiile create de aparatul de fotografiat si sa se concentreze asupra muzicii. Fu suficient sa se aseze pe scaun si sa atinga violoncelul si totul se schimba: pe fata i se citi concentrarea iar ochii ii fusesera cuprinsi de o stralucire speciala pe care o avea doar atunci cand canta. Intotdeauna ii facuse placere sa cante, insa parca niciodata atat de mult ca acum. Pozandu-l, Maria isi aduse aminte de prima seara cu adevarat speciala pentru ea.

Simfonia numarul 5 de Ceaikovski. Ea in randul intai. El pe scena. Ea fascinata. El, cantand pasional. Ea, privindu-l incantata. El, uitandu-se scurt, cu coada ochiului, spre sala. Spre ea. Privirile li se intalnira. Scurt. Foarte scurt. Fulgerator. Ea, ascultand. El, citind notele de pe partitura. Ea, aplaudand. El, in picioare, multumind. Ea, fotografiind. El, privind-o in ochi prin obiectivul aparatului. A doua intalnire a privirilor. Mult mai intensa decat prima data. Amandoi stiura: se iubeau.

Nu ii spusese niciodata nimic lui Gabriel despre sentimentele pe care le traise in acea prima seara cand intelese ca se indragostise de el. Il remarcase cu foarte mult timp inainte pentru eleganta si felul in care canta, dar nu se gandise nici o clipa ca vor fi unul al celuilalt. Ca se vor iubi atat de intens. Aparatul de fotografiat se opri in acelasi timp cu arcusul. Era foarte fericita sa descopere imagini noi ale aceluiasi violoncelist pe care il admira atat de mult de cativa ani de cand ea insasi descoperise placerea de a lua parte la concertele orchestrei filarmonice din oras. Simtea, instinctiv parca, faptul ca muzica lui avea o alta sonoritate decat pana acum. Altfel decat o stia ea din sala de concert.

In acelasi timp insa incepu sa se simta vinovata pentru ca nu participa niciodata alaturi de el la concerte. Insa experienta recentului divort era inca o trauma pentru ea. Nu era pregatita sa fie vazuta in societate alaturi de un alt barbat, chiar daca avea incredere in el, in promisiunile si discretia lui. Hotari ca de marti sa mearga din nou la concert, cerandu-i lui Gabriel sa promita ca va pastra discretia cu privire la relatia lor. Odata intelegerea incheiata, se sarutara parca in fuga, pregatindu-se sa plece. Gabriel conducea foarte agitat. De parca s-ar fi intamplat ceva sau ar fi intuit ceva cat se poate de teribil. Voia sa ajunga cat mai repede acasa. Nu o mai lasa pe Maria sa plece de la el.

Odata ajunsi acasa, Maria se pregati sa intre in baie. Il saruta pe Gabriel care tresari usor, iar apoi ochii i se luminara.
Nu isi puse violoncelul la loc, ci se aseza pe scaun si incepu sa cante. Piesa pe care o alese era o poveste de dragoste dulce-amaruie. Maria fu cuprinsa de fiori. Iesi foarte repede din baie, cu parul ud, infasurata intr-un prosop al lui. Gabriel, cuprins de muzica, nu o auzi.
Femeia il asculta sprijinita de tocul usii. Era atat de emotionata incat incepu sa planga. Atat de incet cum nu o mai facuse niciodata. Cu seninatate chiar.
La sfarsitul piesei nu isi putu opri aplauzele. I le darui ca pe o ofranda. Din adancul sufletului, pentru o performanta mult mai impunatoare decat vazuse ea vreodata pe scena. Atunci intelese ca acesta era Gabriel al ei: un romantic incurabil.
Gestul Mariei il stanjeni. I se paruse usor exagerat in prima clipa in care auzi aplauzele. Apoi insa intoarse capul, intelegand sinceritatea si profunzimea sentimentelor ei.
Niciodata nu si-ar fi putut imagina ca muzica lui va avea un efect atat de puternic asupra vreunei persoane din public. Si, cu atat mai putin, asupra iubitei sale.
Ii privi trupul atat de gratios, si, pentru intaia oara, se intreba daca o asemenea diferenta de varsta intre ei o putea face fericita. Pentru prima oara in viata lui regreta trecerea anilor peste omul Gabriel Cernea. Nicidecum insa, peste violoncelist. O privea atat de intens, incat femeia din fata lui avea impresia ca ii simte atingerea mainilor pe trupul reviogorat de dusul fierbite si mirosind a parfum barbatesc.
Gabriel puse violoncelul pe jos, iar arcusul pe pupitru. Se indrepta usor spre ea si ii cuprinse capul in mainile atat de puternice. Cu o miscare usoara atinse prosopul care cazu la picioarele lui. Ii saruta fruntea, ochii, buzele, gatul, sanii, mainile. Tot trupul.
Maria se simtea cuprinsa, ca intr-o glastra, de atingerile buzelor lui. Inchise ochii, bucurandu-se de privilegiul de a iubi si de a fi iubita de un barbat ca cel din fata ei. Abia acum, dupa doi ani de casnicie si un divort, intelegea cu adevarat cum trebuie sa se simta o femeie iubita si adorata. Simtea ca fiecare atingere si respiratie a lui Gabriel o duceau mai aproape de cer.
O cuprinse in brate. Cu candoarea unui adolescent. Singura diferenta era faptul ca el stia perfect sa isi coordoneze sentimentele cu gesturile, saruturile cu atingerile. Si, gandi Maria, stia cum sa faca o femeie sa se simta pretuita. Pentru ea, acesta era unul dintre lucrurile cele mai importante.
Cu un gest usor se elibera din imbratisarea lui Gabriel, indreptandu-se cu pasi marunti spre dormitor. Se intinse gratios pe pat si trase cearsaful galben peste ea. Gabriel disparu pentru cateva minute in baie. Reveni in dormitor purtand pijamaua neagra, pe care o primise in dar, de la ea, de ziua lui. Ii statea foarte bine in negru. Se potrivea perfect cu parul, ochii si tenul lui. Gabriel se intinse langa ea in pat, cuprinzand-o in brate. Din teama de a nu tulbura momentul, nici unul nu rosti nici un cuvant. Se priveau. Se sarutau. Se atingeau usor. Adormira cuprinsi parca de o seninatate asemanatoare celei din muzica lui Ceaikovski.
Pentru ei triumfase de mult iubirea. Mai trebuia doar sa adune curajul de a o arata si celorlalti.
Se trezira dimineata urmatoare imbratisati. Parca ar fi dormit nemiscati. Parca doar iubirea mai conta pentru ei. Toate celelalte lucruri isi pierdusera intaietatea in fata sentimentelor.
Camera lor fu cuprinsa de o lumina palida, gri; o atmosfera grea si apasatoare. Ningea cu fulgi mari si pufosi. Asa cum ii placea lui.
O convinse foarte greu pe Maria sa coboare din pat. Femeii i se facea frig doar la gandul ca afara ningea.
Insa faptul ca era luni o motiva, oarecum, sa mearga la redactie. In plus, trebuia sa descarce fotografiile de la studiu si sa aleaga cateva dintre ele pentru publicare.
Maria hotari sa ii faca o surpriza dubla lui Gabriel si sa transforme fotografiile intr-un album pe care sa i-l daruiasca marti seara, dupa concert. Si, in plus, voia sa isi cumpere o rochie noua pentru concert.
Baura impreuna in bucatarie cafeaua, care, facuta de el, era intotdeauna mai buna. Ii facea placere sa stea la masa cu el, chiar daca, uneori, fiecare dintre ei isi urma firul propriilor ganduri. Niciodata nu inceta sa observe si sa admire gesturile si tinuta eleganta ale lui Gabriel. Pentru ea era fascinant nu numai modul in care canta, dar si felul in care se raporta la lucrurile din jurul lui, eleganta cu care ii pozase, eleganta cu care ducea ceasca de cafea la gura.
Era nerabdatoare sa vada fotografiile si sa le aleaga pe cele pentru album.
Tacerea de la masa fu intrerupta de telefonul Mariei care incepu sa sune. Aceasta raspunse pe un ton iritat, furios chiar. Seninatatea ii disparu din ochi, fiind parca inlocuita de o reflectie a norilor de afara. Era fostul ei sot. Se ridica de la masa, mergand la baie. Intra sub dus, plangand, stiind ca aici era singurul loc in care se putea retrage. Avea nevoie sa se linisteasca. Sa fie departe de tot si de toate.
Simtindu-i tulburarea, Gabriel intra in baie. Era prima data cand o vedea plangand. Intra alaturi de ea in cabina de dus. O cuprinse in brate, fara a rosi vreun cuvant. Era mult mai bine sa planga pe umarul lui decat sa se framante singura. Lacrimile ei si picaturile de apa fierbinte erau acum singura legatura dintre ei.
Caldura corpului lui ii crea o senzatie deosebita de confort. O liniste profunda ii cuprinse trupul. Imbratisarea lui o calma din ce in ce. Maria incepu sa se spele, eliberandu-se cu un oarecare regret din imbratisarea lui. Femeia iesi din baie, cuprinsa de acelasi prosop. Trupul ei mirosea a flori de primavara. Isi puse hainele, fiind gata de plecare cand Gabriel iesi din baie. Machiajul discret ii dadea un aer fermecator. Il saruta usor pe obraz si pleca. Fara nici un cuvant. Fara nici o explicatie.
Dupa o dimineata agitata ajunse la redactie si se aseza la birou. Ea raspundea de calitatea tuturor materialelor foto care apareau in revista. O munca destul de dificila, privita uneori cu o oarecare ingaduinta de colegi. Avea de descarcat foarte multe poze de pe aparat pe computer si de ales imaginile pentru revista. Urmarind cu atentie pozele isi spuse in gand ca Gabriel era un model perfect. Nici o umbra de incordare sau emotie nu se puteau citi in privirile lui. Era o placere sa privesti fotografiile care il reprezentau pe Gabriel Cernea.
Gabriel era foarte tulburat de plansul Mariei. Il ravasea suferinta ei si, inainte de toate, imposibilitatea de a o ajuta.
Dezamagit pentru ca nu reusise sa o faca sa se simta mai bine, isi puse hainele si se aseza pe marginea patului. Puse mana pe telefon si incepu sa formeze numarul Mariei. Se opri insa dupa trei cifre, intelegand ca nu asa o va ajuta sa treaca peste un moment pe care le insusi nu il intelese.
La ora 11,00 trebuia sa participe la repetitia generala pentru spectacolul de marti. Isi stranse lucrurile si la 9,30 porni spre Filarmonica. Alese drumul cel mai lung pentru ca, la volan, se simtea mult mai liber decat ar fi reusit in alt mod. De aceasta data nu porni radioul. Simtea nevoia sa se concentreze doar asupra traficului si sofatului.
Ajunse foarte tulburat la serviciu. In cabina de studiu isi scoase paltonul si il puse pe umerasul din cuier. Scoase violoncelul si partiturile pornind spre scena, locul unde avea loc repetitia. Se aseza, sprijinind instrumentul in suport, punand partitura pe pupitru. Mai era o ora pana la repetitie. Incepu sa cante. Cu fiecare nota, cu fiecare miscare a arcusului si a degetelor pe corzi starea lui se schimba. Desi se gandea la Maria, in suflet isi pastra doar senzatia placuta a iubirii ce i-o purta, alungand orice nor de imperfectiune. Stralucirea aparea din nou in ochii lui. Canta cu usurinta anilor de experienta si studiu.
Nici nu simti trecerea orei de studiu cand in scena intrara colegii sai din orchestra. Unii il priveau cu admiratie pentru studiul individual dinaintea repetitiei, altii indiferent. Insa nici unul dintre ei nu spuse nimic.
Dirijorul intra in scena iar repetitia incepu. Fiecare instrumentist stia cerintele, pretentiile si viziunea acestuia asupra lucrarilor care urmau a fi cantate. Totul mergea perfect. Fara nici o intrerupere. Gabriel era foarte multumit de felul in care decurgea repetitia, mai ales ca dirijorul era unul dintre cei cu care el lucra cu placere. Pauza anuntata de dirijor fu de cincisprezece minute. In partea a doua el era solist. Cantase de foarte multe ori ca solist iar aceasta piesa era una dintre preferatele lui. Canta cu o uimitoare usurinta si relaxare. Perfect. La sfarsitul ultimei parti, dirijorul nu isi putu opri o exclamatie de felicitare la adresa deosebitei interpretari a violoncelistului.
Gabriel ajunse dupa-amiaza acasa. Nu era obosit, ci, dimpotriva, foarte nerabdator sa cante in seara urmatoare. Planuise inca o ora de studiu a doua zi dimineata si, in rest, multa odihna pentru o forma excelenta la concert.
Maria pregati fotografiile pentru revista si pe cele pentru album. Mai trebuia doar sa cumpere albumul si sa le lipeasca. Cam doua-trei ore de lucru. Dar, mai important era deocamdata sa isi cumpere o rochie pentru concert. Albumul il putea face si seara acasa. Porni, asadar, in cautarea unei tinute despre care nu isi facuse nici o idee. Voia sa se lase uimita si incantata de ea in momentul in care avea sa o vada.
Colinda toata dupa-amiaza o serie de magazine in care ar fi putut gasi, eventual, o rochie pentru concert. Insa nu gasi nimic. Era mai mult decat dezamagita cand auzi telefonul sunand in poseta. Raspunse fara a se uita la numar, fiind placut surprinsa de vocea lui Gabriel. Foarte greu reusi sa se stapaneasca sa nu ii spuna ce face. Intra, vorbind la telefon, intr-un magazin in vitrina caruia vazuse o rochie pe placul ei. Intrerupse conversatia cu iubitul ei, promitandu-i ca ii va telefona cand va ajunge acasa. Ii ceru vanzatoarei sa ii arate rochia din vitrina, o proba si o cumpara. Ii venea perfect. Din acelasi magazin isi achizitiona si o pereche de pantofi si o poseta. Tinuta se potrivea foarte bine cu paltonul pe care si-l cumparase cu aproape o luna in urma si pe care inca nu il purtase niciodata.
Porni incantata spre casa unde puse rochia si celelalte pachete in dulap. Desi era tentata sa le mai incerce o data, nu voia sa le vada Gabriel, in eventualitatea ca ar fi trecut pe la ea.
Despacheta albumul si incepu sa lipeasca fotografiile. La un moment dat auzi telefonul. Isi dadu seama ca uitase sa il sune pe iubitul ei. Raspunse la telefon, invitandu-l la ea peste vreo doua ore; astfel avea timp sa termine albumul.
In drum spre apartamentul Mariei, Gabriel se opri la o florarie, cumparand un buchet enorm de trandafiri albi. La usa il tinu la spate. O saruta iar apoi ii darui florile. Maria era incantata de cadoul primit, invitandu-l pe Gabriel in sufragerie. Femeia purta un trening alb. Puse trandafirii in apa, asezand vaza pe masuta de langa fotoliul pe care se asezase iubitul ei. Se aseza pe genunchii lui, cuprinzandu-l in brate. Era foarte fericita. Statura cateva ore de vorba, mergand apoi la dus si in dormitor. Adormira imbratisati. Fericiti.
Ziua urmatoare – martea despre care era constienta ca ii va schimba definitiv viata – incepu destul de alert. Maria primi un telefon de la seful ei inainte de 8,00, prin care era solicitata sa fotografieze repetitia generala a premierei spectacolului "La fanciulla del West", la ora 10,00. Se ridica incet din pat dupa ce mutase usor mana lui Gabriel de pe talia ei. Iubitul ei dormea foarte adanc si nu voia sa il trezeasca. Era seara de spectacol si avea nevoie de foarte multa liniste. Chiar si de o pauza de studiu si, mai ales, avea nevoie de distantare si deconectare de problemele cotidiene. Merse la baie, se imbraca si, inainte de plecare, ii lasa un bilet: "Dragul meu, sunt la fotografiat la repetitia generala de la Opera. Odihneste-te pentru deseara. Te sarut. Maria". Inchise apoi cu grija usa de la intrare, intorcand cheia.
Era foarte curioasa sa vada repetitia pentru ca era un spectacol pe care il vazuse numai la televizor. Ajunse cu zece minute inainte de inceperea repetitiei, timp suficient pentru a-si pregati aparatul de fotografiat. Facu fotografii pe tot parcursul repetitiei. Spectacolul ii placea in mod deosebit. La plecare se opri la casierie si cumpara doua bilete pentru premiera. Era sigura ca spectacolul avea sa ii placa lui Gabriel si ca va fi incantat sa mearga pentru prima data impreuna la Opera. Numai ca el nu stia de surpriza de peste cateva ore. Dupa repetitie merse la redactie sa pregateasca fotografiile si apoi sa le aduca inapoi directorului Operei, asa cum promise.
Ajunse acasa dupa-amiaza. Gabriel plecase deja. Trebuia sa se pregateasca pentru concert. Maria isi puse rochia cea naoua si pleca la coafor. Albumul cu fotografii il luase dimineata si il lasase in masina. Avea emotii cum nu avusese niciodata inainte de a merge la un spectacol, indiferent cat de special s-ar fi anuntat acesta. Isi cumparase bilet in randul al doilea pentru a fi cat mai aproape de el si a-i transmite bucuria ei. Ajunse la Filarmonica, dar astepta in masina pana cu cinci minute inainte de spectacol. Intra emotionata, isi lasa haina la garderoba si se aseza la locul ei. Membrii orchestrei intrau deja in scena. Un intuneric linistitor cuprinse sala de spectacol. Pe scena intra si dirijorul, in aplauzele publicului. Gabriel arata fantastic in frac si parea foarte relaxat. Insa ea stia ca nu era deloc asa. Ori de cate ori cantase o piesa, un concert, avea emotii si era firesc sa fie asa, pentru ca numai astfel putea sa daruiasca publicului sentimentele transmise de partitura. Concertul incepu. Muzica rasuna fascinant in linistea salii. Maria era foarte mandra de el, de faptul ca il iubea, de faptul ca aproape o venera. Muzica o cuprinse ca o dulce imbratisare. Cu fiecare nota pe care o canta Gabriel, Maria se simtea mai legata de el. Unita cu el ca intr-un singur suflet. Femeia intuia fiecare gest al violoncelistului de pe scena. Se regasea total in interpretarea lui. Ii trecusera toate emotiile si nu se mai gandea la nimic. Sufletul ei era purtat in acordurile muzicii pe care Gabriel o canta pe scena, spre cer. Nu se mai gandea la el sau la propria persoana ca la ceva material pentru ca stia ca ii unea ceva mult mai puternic – spiritul. Era fericita cum nu mai fusese niciodata.
La sfarsitul primei parti a spectacolului izbucnira – precum lava dintr-un vulcan – aplauzele. Puternice. Oferite de public drept ofranda protagonistilor de pe scena. Maria aplauda cu placere. Cu forta. Cu lacrimi de emotie si fericire in ochi. Sala se lumina, orchestra era in picioare iar dirijorul multumea. Il simtea epuizat de intensitatea muzicii si fericit pentru propria prestatie, ca si pentru colegii lui de scena. Intelegea din privirea lui ca fusese intr-adevar un concert perfect. Pana atunci.
Pauza paruse foarte scurta. Acum urma pentru Gabriel momentul esential al concertului – era solist. Membrii orchestrei intrara in scena, urmati de dirijor si de solistul Gabriel Cernea. Sufletul Mariei fu cuprins de emotii foarte puternice.
Simtea emotii si in privirea lui Gabriel. In gesturile lui. In felul in care se aseza pe scaun, pregatind instrumentul. Simtea o oarecare neliniste pe care nu o putea explica. Insa toate aceste sentimente se pierdura odata cu inceperea muzicii. Concentrarea si studiul intens isi spuneau cuvantul: Gabriel atingea gratios corzile violoncelului iar arcusul trecea elegant peste ele, transformand fiecare miscare in sunet. Desi concentrat, canta cu calm; cu o deosebita placere. Ca oricarui artist, ii placea ca arta lui sa fie in centrul atentiei. Ii placea ca el insusi sa fie in centrul atentiei.
La sfarsitul concertului se ridica cu eleganta de pe scaun pentru aplauze. Zambea. Fericit. Implinit.
Gabriel o vazu pe Maria aplaudand in picioare. Surpriza ii reusise. Solistul ii adresa un zambet larg. Facu o reverenta de multumire si se retrase in culise, revenind apoi, cu violoncelul in mana stanga, pe scena.
Abia acum intelese promisiunea pe care Maria il rugase sa i-o faca.
Aplauzele furtunoase nu se opreau. Facu o noua reverenta drept multumire pentru aprecierea publicului. Era fericit. Pentru concert. Pentru prezenta Mariei alaturi de el in acea seara.
Maria merse la el in culise. Fara nici un cuvant ii darui albumul, pe care Gabriel il deschise imediat. Era surprins si, in acelesi timp, incantat. O privi cu dragoste pe Maria, rostind in soapta "Multumesc. Pentru ca esti aici. Pentru tot.".
Era superba. Purta o rochie cu corset, din tafta albastra, pantofi si poseta de aceeasi culoare. Parul era prins intr-un coc foarte simplu, dar extrem de elegant. Machiajul discret i se potrivea perfect.
Nu o vazuse niciodata atat de eleganta. Era uluitor de frumoasa.
Femeia parasi cabina lui Gabriel. Urca in masina si porni spre casa. Stia ca iubitul ei avea nevoie de liniste, mai ales dupa un concert ca cel din acea seara. Si, in plus, trebuia sa se odihneasca.
Gabriel isi lua violoncelul in spate si pleca spre masina. Era atat de incarcat de emotiile spectacolului, de bucuria ca totul iesise asa cu trebuia, de aplauzele publicului, incat nu se putea gandi la nimic. Nici macar la Maria, a carei prezenta o simtise alaturi de el in fiecare minut al spectacolului, nestiind, pana la sfarsit, ca ea era de fapt in sala. Simtea si acum apropierea ei, nemaifiind insa capabil sa faca vreun gest in acest sens. Acum simtea doar nevoia sa fie singur. Sa stea linistit, cuprins de intunericul rece al noptii. Porni cu masina spre casa.
Mai intai isi puse instrumentul la loc, apoi isi scoase paltonul, ducandu-l pe cuierul din hol. Isi scoase apoi lucrurile, punandu-le cu grija in dulap. Se aseza pe marginea patului din dormitor. Era obosit. Inchise pentru un moment ochii. In minte ii aparu imaginea Mariei aplaudandu-l. Cat era de frumoasa in acea seara! Deschise apoi larg ochii, cautand-o parca. Isi puse pijamaua si se intinse in pat. Nu adormi imediat. Se simtea mult mai singur decat dupa alte concerte. Incepu sa fredoneze un fragment dintr-o piesa. Instinctiv aproape, mana stanga incepu sa se miste, cantand. Se gandea la concert. La fiecare nota pe care o cantase. Totul fusese foarte bine. Era multumit. Nu adormi pana dupa miezul noptii.
A doua zi se trezi foarte obosit. Nu se simtea bine. Vru sa se ridice in picioare insa ameti atat de tare, incat aproape cazu pe marginea patului. Ii era cald. Reusi, dupa cateva minute, sa mearga la baie sa se spele. Auzi telefonul sunand. Raspunse. Vocea Mariei. Pe fata ii aparu un zambet larg si se intelesera sa se vada seara, la el. Gabriel nu ii spuse nimic despre faptul ca nu se simtea bine. Era, probabil, o simpla raceala.
Barbaul isi schimba pijamaua. Trebuia sa mearga la Filarmonica la studiu. Insa renunta, hotarand sa ramana acasa. Avea o stare de stranie epuizare fizica, mai ales ca nu se mai simtea deloc obosit. Dar, indiferent de felul in care se simtea, trebuia sa ramana activ; trebuia sa studieze!
Se aseza asadar in fata pupitrului, isi instala violoncelul si incepu sa cante. Insa nu reusea sa exprime, sa transmita nici un sentiment. El insusi nu simtea nici o emotie cantand. Pentru prima oara de cand isi aducea aminte nu simtea nimic si canta in virtutea automatismului sutelor de ore de studiu si a bazei tehnice atat de bine insusite.
Se opri la un moment dat pentru a-si sterge micile picaturi de sudoare de pe fata. Incepu sa tuseasca. Isi puse singur diagnosticul de raceala sau gripa. Dar, pentru ca in continuare ii era foarte cald, isi puse termometrul, care arata 39°C. Enorm! Nicioadta nu avusese o asemenea temperatura. Si, mai ales la mijlocul zilei. Isi facu un ceai fierbinte si se intinse in pat. Adormi inainte sa termine ceaiul. Nu peste mult timp se trezi tusind.
Seara, cand ajunse Maria la el, era rosu in obraji, transpirat pe fata, tusea si avea temperatura 39,9°C. Maria ii facu un ceai, ii dadu un medicament, ii scoase o alta pijama din dulap si ii pregati comprese cu alcool sanitar.
Maria se aseza in fund in pat, sprijinita cu spatele de o perna la capul patului si il cuprinse pe Gabriel cu picioarele. Barbatul statea sprijinit de trupul iubitei. Altfel nu ar fi putut dormi. Tusea din ce in ce mai tare, adormind pentru cateva minute. Era epuizat. Isi sprijinea capul de umarul Mariei, cautand parca putin confort. Maria ii mangaia usor parul, fata, pieptul. I se rupea sufletul, vazandu-l suferind astfel si neputandu-l ajuta.
Dupa miezul noptii femeia hotari sa sune la ambulanta. Ii era teama sa nu se intample ceva si mai grav cu el. Dupa investigatii, diagnosticul pus era pneumonie. Medicul recomanda internarea, insa Gabiel refuza. Vazand insistenta refuzului, medicul accepta situatia si ii scrise reteta de antibiotice injectabile.
Maria le cumpara de la cea mai apropiata farmacie si isi asuma raspunderea de a le administra pacientului. Invatase cu multi ani in urma sa faca orice tip de injectie.
Ajunsi acasa, Maria il instala pe iubitul ei confortabil in pat, urmand apoi sa il ia in brate. Insa, inainte de aceasta trebuia sa pregateasca injectia pentru Gabriel. Ii lua mana dreapta intr-a ei, intepand cu fermitate. Ii puse cateterul in dosul palmei. Cu siguranta si forta unui medic. Incepu sa impinga apoi solutia. Durerea din palma lui Gabriel crestea din ce in ce. Simtea nevoia sa traga mana, constient fiind ca acest lucru nu il va ajuta. Suporta asadar durerea intr-o aparenta liniste. Maria inchise cateterul si ii mangaie usor mana. Isi dorea sa faca mai mult spre a-i alina durerea. Insa nu putea.
Se aseza din nou in pat cuprinzand-ul in brate, pentru a putea dormi. Gabriel adormi cu capul pe umarul ei. Mainile ei se sprijineau pe pieptul lui. Isi dorea sa ii poata lua suferinta asupra ei. Desi alaturi de el, se simtea neputicioasa. Adormi abia spre dimineata, epuizata de suferinta lui.
Dimineata urma o a doua injectie. Maria pregati totul, trezindu-l apoi pe Gabriel. Se simtea foarte rau ; nu isi aducea aminte sa ii fi fost vreodata atat de rau.
Maria nu isi putea imagina sa il lase singur cand avea atata nevoie de odihna si suport pentru a trece peste suferinta. Gabriel se simtea complet neajutorat. Il irita starea in care era; il irita permanenta epuizare fizica; il irita faptul ca nu putea dormi. Si simtea o nevoie aproape obsesiva sa studieze, desi era perfect constient ca nu va reusi. Totusi, hotari sa incerce. Avea nevoie sa simta muzica; sa cante.
Cu greu reusi sa se concentreze. Insa, pe masura ce canta, avea senzatia ca se simte mai bine. Si chiar se simtea mai bine. Ochii ii straluceau cuprinsi de lumina muzicii din suflet. Nu mai simtea nici o durere.
Ascultandu-l din usa, Maria il regasi pe puternicul violoncelist de care se indragostise cu ceva vreme in urma. Parca toata suferinta lui disparu odata cu primele miscari ale degetelor si arcusului. Canta. Iar in muzica lui se simtea o deosebita pofta de viata. Il admira enorm pentru vointa si pasiunea pe care le investise in acel studiu. Desi fusese una dintre cele mai dificile ore de studiu din intreaga sa cariera, era fericit ca reusise sa cante. Simtea ca inviase. Maria se apropie de scaunul lui si ii lua violoncelul din mana, punandu-l pe jos. Il cuprinse in brate si il saruta. Apoi il trimise in pat. Desi nu ii placea in mod deosebit ideea de a sta numai in pat, Gabriel accepta. Adormi aproape instantaneu. Ii era bine odihnindu-se.
Maria ramase la el pe toata perioada convalescentei, aducandu-si laptop-ul. Mergea doar la sedintele foto. In rest, lucra acasa. Ce-i drept, toata ziua. Dar era multumita ca ii poate fi alaturi iubitului ei. Reusise sa incheie un compromis cu el sa studieze o data la doua zile pentru a se proteja.
Abia dupa patru saptamani Gabriel reveni in sala de repetitie de la Filarmonica. Medicul ii recomandase inca o saptamana de convalescenta insa, rebel cum era, Gabriel spuse ferm "Nu!".
Acum trebuia sa se pregateasca intens. Mai avea doar patru zile pana la concert si foarte mult de studiat. Se cantau, pentru prima oara in stagiune, doua lucrari destul de dificile. Ii era oarecum teama ca nu va face fata cerintelor. Pentru prima data in cariera trecea prin asemenea sentimente.
Maria era fericita pentru ca, dupa atata timp, il vedea studiind din nou la Filarmonica, cu pasiunea regasita dupa o atat de lunga suferinta. Il incuraja ori de cate ori simtea ca iubitul ei are nevoie.
Seara primului concert dupa boala. Plecara impreuna, de la el. La volan – Maria. El avea emotii mult prea mari. Aceeasi eleganta in frac. Maria – la locul ei in sala. Gabriel, incalzindu-se intr-una din salile de studiu. Emotionat. Mana stanga tremurand usor. Puls accelerat.
Orchestra intra in scena. Prim-violoncelistul Gabriel Cernea parea intr-o stare excelenta. Aplauze de inceput. Intra si dirijorul. Muzica incepu. Concentrarea cu care canta se transforma, dupa numai cateva acorduri, in siguranta. Un concert foarte bun. O seara minunata.
O duse pe Maria acasa. Simtea nevoia sa fie singur. Sa rememoreze concertul. Sa isi dea seama ce ar fi putut face mai bine. Isi puse hainele de scena in dulap si se imbraca in pijama. Isi facu un ceai si se intinse in pat. Savura fiecare gura de lichid aromat, incercand sa isi potoleasca starea de agitatie care il cuprinse. Lasa cateva guri de ceai pe fundul canii si stinse lumina. In sfarsit putea dormi, de cateva nopti, fara nici un fel de teama, in pozitie normala. Inchise ochii, rememorand fiecare nota cantata. Nu era complet multumit. Desi nu simtea sa fi gresit, spectacolul nu fusese perfect...
Totusi nu putea dormi. Ii era dor de Maria. La un moment dat se ridica din pat, imbracandu-se. Lua cheile de la apartamentul iubitei si porni cu masina spre ea. Avea senzatia ca, orice ar fi, trebuie sa o vada. Indeferent daca mai era sau nu treaza.
Deschise asadar usa de la intrare in bloc cu cartela de la interfon iar apoi, cu foarte multa grija usa de la apartament. Toate luminile erau stinse; se auzea muzica. Isi scoase paltonul si pantofii, mergand apoi spre dormitor.
Maria statea ghemuita in pat, cu fata spre fereastra. Privea intunericul, ascultand opera. Fata ii era usor crispata de o inexplicabila agitatie. Auzi pasi si se intoarse spre usa. Ochii i se luminara cand, in intuneric, intrezari in usa silueta lui Gabriel. Se ridica din pat, alergand in bratele lui. O profunda liniste o cuprinse, simtind caldura corpului lui atat de puternic. Se sarutara lung, intinzandu-se apoi in pat. Respirau in acelasi timp. Se priveau in intuneric. Se simteau. Se intuiau. Se iubeau mai presus de cuvinte.
Se trezira linistiti. Zabovira mult timp in pat. Era sambata iar Gabriel avea repetitie abia dupa-amiaza. Iar ea era libera. Isi vorbeau soptit, de frica sa nu tulbure momentele de fericire pe care le traiau atat de intens.
Se despartira dupa masa de pranz. Gabriel trebuia sa se pregateasca pentru repetitie. Saptamana urmatoare trebuia sa faca un concert mai bun. Nu era obisnuit sa fie nemultumit de activitatea sa de pe scena si nici nu voia sa accepte compromisul. Trebuia sa fie asa cum fusese intotdeauna: foarte bun. Stralucitor.
Dintotdeauna fusese foarte sever cu el insusi, lucru care ii adusese succesele de acum.
Isi regasea usor usor forta si pofta de studiu dinaintea bolii. De fapt, nu le pierduse niciodata.
Acum insa ii era bine. Lucrurile incepeau sa revina la normal. Intensitatea studiului, implicarea si emotiile. Se simtea din nou in forma.
Repetitia se desfasura foarte bine. Mult mai bine decat se asteptase dupa dezamagirea din seara de dinainte. Nu reusea nici acum sa inteleaga ce se intamplase cu el.
Ochii ii straluceau. Sufletul ii vibra. Arcusul aluneca cu gratie pe corzi. Era fericit sa poata canta.
Impachetandu-si instrumentul si partiturile, cazu pe ganduri. Nu la cantat. La Maria. La faptul ca, fara ea, si-ar pierde echilibrul din ultimul timp. Era nerabdator sa o revada. Porni cu masina inspre apartamentul ei.
Instinctiv parca, Maria il astepta. Scria. Pregatea, fara stirea lui Gabriel sau a vreunei alte persoane, un roman, in care iubitul ei era, oarecum, personaj principal. Gabriel nici nu stia macar ca ea avea pasiunea de a scrie. Nu citisse niciodata vreun text scris de ea. Iar pentru moment, Maria prefera ca situatia sa ramana asa. Oricum, nu mai publicase nici un text de aproape un an, dinaintea relatiei cu Gabriel.
Auzi interfonul si se opri din scris, punand caietul in care scria la loc in sertar. Voia ca romanul sa ramana o surpriza pentru iubitul ei. Merse la bucatarie sa pregateasca un ceai. Cina urmau sa o serveasca ceva mai tarziu. Gabriel intra in casa, strigand-o pe iubita lui. Maria ii raspunse iar acesta veni sa o cuprinda in brate. Femeia se intoarse spre el, il saruta scurt si turna ceaiul in doua cani.
Cei doi se asezara la masa, indulcindu-si ceaiul. Privindu-l, Maria intelese imediat ca repetitia fusese foarte buna. Era linistit iar acest lucru o bucura foarte mult. Stia. Concertul de saptamana viitoare avea sa fie mult mai bun decat cel de aseara.
Maria nu spuse nimic, lasandu-l pe iubitul ei sa inceapa conversatia. Ii privea mainile, ochii. Il simtea oarecum fastacit. Isi dorea sa ii povesteasca despre repetitie, insa ii era teama sa nu o plictiseasca.
In final, Gabriel isi aduna curajul si incepu sa ii vorbeasca nu atat despre repetitia in sine, cat mai mult, despre ciudatul sentiment de teama care il incerca. Orele trecura foarte repede.
Dimineata urmatoare se trezi foarte devreme. Isi puse hainele si se aseza la masa din bucatarie. Se bucura de linistea orasului. Se gandea la concertul de saptamana urmatoare: Ceaikovski, Prokofiev, Musorgski. Muzica sublima; partituri destul de dificile. Inchise ochii, lasandu-si mana sa se miste in ritmul muzicii din mintea lui.
Ii lasa Mariei un bilet "Sunt acasa. Studiez." iar apoi pleca.
Se aseza pe scaun in fata pupitrului si isi deschise partitura. Incepu sa cante cu pasiune. Toate cele trei lucrari pentru concert. Era multumit.
Isi puse violoncelul la o parte si pleca la biserica. Simtea nevoia sa se reculeaga; sa ii multumeasca lui Dumnezeu pentru tot ce avea.
Zilele urmatoare trecura in zbor, intre multele ore de studiu, nereusind sa isi mai incadreze in program decat doua intalniri cu iubita lui. Chiar joi seara Maria ii telefona. Avea o veste excelenta pentru el: seara urmatoare urma sa fotografieze, pentru revista, spectacolul.
A doua zi, inainte de spectacol, Gabriel studie doar o ora, mai mult pentru a se incalzi, decat pentru a relua partiturile. Era foarte bine dispus.
Cu cateva minute inainte de spectacol, Gabriel primi un telefon. Raspunse cu seninatate, stiind ca va auzi vocea Mariei.
-Domnule Cernea, intreba un barbat.
-Da.
-Cunoasteti o doamna Maria Matei?
-Da, e iubita mea.
-Vreau sa va comunic ceva. Doamna Matei a fost implicata intr-un foarte grav accident de masina. Nu a mai putut fi salvata.
-Dumnezeule! Maria!...
-Imi pare rau... Am gasit cartea dumneavoastra de vizita impreuna cu actele doamnei. Puteti veni la politie?
-Nu... Nu pot acum... Am concert... La Filarmonica...Voi veni dupa...
-Multumesc.
Ochii lui Gabriel erau tulburati de lacrimile, pe care stia ca trebuia sa le stapaneasca. Fiecare fibra din corpul lui tremura. Nu putea intelege. Nu putea accepta.
Colegii din orchestra intrau in scena in aplauzele publicului. Inspira adanc si pasi pe scena. Intra si dirijorul.
Prima lucrare: Ceikovski. Una din preferatele Mariei. O canta cu un calm aparent. Sufletul ii era zdrobit de vestea pierderii femeii iubite iar in minte ii reveneau imagini ale momentelor petrecute impreuna. Dar totusi, intensitatea muzicii depasea oarecum toate sentimentele si subjuga toate gandurile.
La un moment dat, cantand a doua lucrare a serii, isi gasise puterea sa nu se mai gandeasca decat la munca lui. La partiturile pe care le mai avea de cantat.
Pauza ii aduse eliberarea de care avusese atata nevoie. Se retrase intr-un colt in care stia ca nu il vede nimeni, dorindu-si sa planga. Sa planga pierderea iubitei. Incordarea spectacolului si obisnuinta de a transmite publicului emotiile partiturilor il oprira. Automatismul orelor de studiu ii impunea o conduita emotionala pe care Gabriel o acceptase dintotdeauna. Nu reusi sa planga dar nici nu isi mai dorea.
Acum, in a doua parte a spectacolului se gandea doar la faptul ca trebuie sa cante. Sa transmita publicului sentimentele muzicii. Nimic mai mult. Sa nu isi lase gandurile sa zboare.
La final – aplauze. Furtunoase. Pentru spectacolul perfect. Si pentru el. Pentru distinctia si eleganta lui.
Un spectacol care, cu siguranta, i-ar fi placut Mariei. Ar fi incantat-o chiar.
Desi i se rupea sufletul si isi dorea aproape cu disperare sa planga, nu putea. Incarcatura spectacolului il tinea inca prizonier. Nu se putea elibera de emotiile muzicii!
Si cata nevoie avea acum sa se elibereze! De arta! Chiar de el insusi!
Dar nu simtea nimic, decat, poate, furie!