5 ocazii la care poți oferi în dar o icoană

Detalii

CategoriiReligie
Taguriicoane
Ultima actualizareLuni 28 martie 2022
Vizualizari540

Voteaza & Distribuie

Descriere

Creștinii ortodocși și catolici sunt apropiați de biserică și sărbătoresc în fiecare an cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Există mai multe ocazii speciale în care poți oferi în dar o icoană, fiindcă, cel mai probabil, vei atinge o latură mai aparte a sufletului și vei aduce multă lumină pe chipul celor cărora te-ai gând să le faci acest frumos cadou. O icoană de argint ar fi benefică pentru mai multe evenimente, fie că sunt ele triste sau fericite. Icoana de argint poate aduce o stare de bine respectivei persoane, deoarece creștinii sunt atașați de lucrurile sfinte. Iată cinci ocazii la care poți oferi în dar o icoană:

Dăruiește o icoană de argint cu ocazia unei zile de nume


Creștinii sunt superstițioși când vine vorba de ziua lor de nume, așa cum este sărbătorită în calendarul ortodox. Poți căuta o icoană de argint care să poarte numele sărbătoritului, iar acesta va aprecia acest gest, fiindcă primirea în dar a unei icoane simbolizează speranța, bucuria și dragostea. Spre exemplu, se pot alege icoane de argint cu chipul Sfinților Mihai și Gavril pentru bărbații care poartă prenumele de Mihai și Gabriel sau femeile cu prenumele de Gabriela sau Mihaela. Pentru doamnele sau domnișoarele cu numele de Maria se poate dărui o icoană de argint care o înfățișează pe Maica Domnului de la Athos sau de la Kazan. Icoana poate fi luată în considerare în acest caz ca idee de cadou, fiind un gest care va fi apreciat de sărbătorit sau sărbătorită.

Oferă o icoană de argint pentru o casă nouă


Cunoști un cuplu care și-a achiziționat o casă nouă și nu știi ce cadou să îi oferi? O idee ar fi să cumperi o icoană de argint, cum ar fi icoana Sporul Casei. Ea le va aduce noroc, prosperitate și îi va feri de certuri și alte necazuri. O icoană de argint dăruită pentru o casă nouă înseamnă un gând bun pentru proaspătul cuplu și vei dovedi prin acest gest că te bucuri din tot sufletul pentru reușita lor. De asemenea, o icoană le va ocroti locuința și le va oferi înțelepciune în momentele mai dificile.

Dăruiește o icoană de argint când este o nuntă

Nunta reprezintă un moment de fericire pentru un cuplu. Doi tineri își vor uni destinele pentru totdeauna și te gândești ce le poți oferi drept cadou. O icoană de argint ar fi soluția ideală, fiindcă în acest mod le vei arăta mirilor că sunt ocrotiți și vor avea parte de mult noroc și prosperitate în lungul lor mariaj. Poți dărui în acest caz o icoană de argint care să Îi înfățișeze pe Maica Domnului și Pruncul său sau poți opta pentru o icoană cu hramul bisericii unde a avut loc cununia religioasă.

Începe anul prin a oferi o icoană de argint

Un alt moment propice pentru a dărui o icoană de argint este de Sfântul Vasile, care este sărbătorit în calendarul ortodox pe 1 ianuarie. Începutul fiecărui an vine cu multe superstiții în rândul creștinilor. Tradițiile în zonele rurale spun că dăruirea unei icoane cu Sfântul Vasile îi va aduce siguranță și îi va feri casa de duhuri rele. De asemenea, în această zi copiii umblă prin sat cu sorcova și le urează cunoscuților viață lungă, sănătate și prosperitate.

Oferă o icoană de argint la o înmormântare

În viață au loc evenimente mai fericite și altele mai puțin fericite. În a doua categorie se încadrează înmormântările, unde este un moment bun pentru a oferi în dar o icoană de argint. Aceasta va fi folosită drept un ghid spiritual și pentru rugăciuni de bine pentru sufletul decedatului. Icoana trebuie păstrată și folosită în mod regulat pentru rugăciuni și venerație.