5 lucruri de care să ții cont când cumperi haine pentru copilul tău

5 lucruri de care să ții cont când cumperi haine pentru copilul tău

Detalii

CategoriiShoping
Taguricopii, haine
Ultima actualizareMiercuri 9 decembrie 2020
Vizualizari153

Voteaza & Distribuie

Descriere

Indiferent de vârstă, este o adevărată provocare să cumperi hăinuțe pentru copilul tău. Există atâtea modele și culori, încât te pierzi printre rafturile magazinelor și nu știi ce i s-ar potrivi cel mai bine micuțului?

Avem soluția pentru tine. Îți prezentăm cele mai importante criterii de care trebuie să ții cont atunci când alegi obiectele vestimentare pentru cel mic, astfel încât să-i construiești o garderobă plină de haine confortabile și de calitate. Iată ce trebuie să știi înainte de fiecare achiziție!

Caută mărimea potrivită

Primul lucru pe care trebuie să-l verifici, atunci când cauți îmbrăcăminte pentru copii, este mărimea. Măsura potrivită îți garantează că pruncul nu se va simți incomod în hainele pe care le poartă. Acest lucru presupune achiziționarea articolelor care nu îi sunt mici, astfel încât să-l strângă, dar nici prea mari. Măsura hainelor pentru copii va fi împărțită în două categorii - înălțimea și vârsta. Uită-te atent pe etichetele articolelor vestimentare - vei găsi trecută vârsta în luni, pentru copiii până în 3 ani. Dacă nu ești sigur ce mărime să cumperi pentru hăinuțe, adresează-te direct vânzătoarei, care te poate ajuta să faci o alegere potrivită. În cazul în care daci achiziții online, cere sfatul reprezentanților companiei de la care faci cumpărăturile. În orice situație, păstrează bonul fiscal, pentru a putea returna sau înlocui hainele pentru copii.

Alege materiale de calitate

Asigură-te că juniorul poartă haine confecționate din materiale de calitate, care să nu-l jeneze. Materialele sintetice pot provoca iritații, mai ales dacă micuțul îmbracă un tricou în timp ce aleargă sau se joacă. Alege materiale naturale și rezistente, precum bumbacul. Când vorbim despre sezonul rece, optează pentru haine moi și ușoare, care pot fi îmbrăcate în mai multe straturi. Copilul trebuie să se miște cu ușurință, să nu transpire și să nu simtă că hainele sunt o povară. Nu este de neglijat nici execuția pieselor vestimentare pentru copii! Hainele pe care le cumperi trebuie să poată rezista la purtări repetate, fără teama că se destramă.

Optează pentru îmbrăcăminte comodă

Copiii sunt plini de energie, așa că, îi vei vedea tot timpul în mișcare. Fie că aleargă sau se joacă, au nevoie de haine comode, pentru fiecare anotimp. Pantalonii, tricourile sau puloverele trebuie să-i ofere micuțului explorator șansa să se miște în voie sau să se cațere. Mai mult, pentru copiii mai mari, este important că aceștia să se poată dezbrăca singuri într-un mod rapid și ușor. Poți opta pentru haine călduroase, dar confortabile, plăcute la atingere și potrivite pentru joaca în aer liber.

Ține cont și de design

Vrei să cumperi haine copilului tău? Asigură-te că acestea au și un design plăcut. La fel ca adulții, cei mici vor să fie apreciați și admirați pentru veștmintele pe care le poartă. Pentru acest lucru, nici nu este nevoie să cheltui sume însemnate. Pune accent pe calitate și nu pe cantitate și ai grijă ca hainele pe care copilul le poartă să se potrivească și personalității sale. În acest fel, cel mic își poate defini propriul stil vestimentar.

Evită hainele cu multe accesorii

În final, încearcă să eviți hainele prevăzute cu accesorii periculoase, mai ales, dacă ai un bebeluș. Elasticele îl pot strânge prea tare, în timp ce paietele sau nasturii pot fi ușor înghițite, în momentul în care copilul nu e sub supravegherea ta. Dacă nu dispui de sume mari de bani pentru a schimba garderoba copilului, alege haine copii outlet, o variantă excelentă de a economisi. Găsești o mulțime de magazine de tip outlet, astfel încât, copiii să aibă parte de haine frumoase și de calitate, la prețuri avantajoase.

Sursa foto: pexels.com/photo/shallow-focus-photo-of-baby-wearing-hat-3671111/