Ce mâncăm la birou? Câteva idei pentru un pachețel sănătos și gustos

Detalii

CategoriiAlimentatie
TaguriLivrare mancare, mancare
Ultima actualizareLuni 10 mai 2021
Vizualizari615

Voteaza & Distribuie

Descriere

Aproape o treime din populația globală este supraponderală, iar în ultimii 40 de ani numărul persoanelor care au kilograme în plus a crescut aproape în toate țările, iar în 73 dintre acestea s-a dublat.

Cauzele care stau în spatele acestor cifre alarmante din statistici sunt de mai multe tipuri. Pe de o parte e vorba de un un stil de viață sedentar, de o alimentație necorespunzătoare, de mâncatul emoțional-depresiv (pe fondul plictiselii, supărării sau tristeții), iar pe de altă parte putem include în această listă și extinderea rețelelor de fast-food (cu oferta lor generoasă de junk food), plus consumul de alimente hiperprocesate (cu valori calorice mari sau foarte mari).

În lista cauzelor pot fi indexați și factorii genetici, psiho-sociali și de mediu, precum și anumite boli care reduc rata metabolismului sau care stimulează creșterea apetitului (hipotiroidism, sindromul Cushing, tulburări neurologice, depresie etc.). Unii factori nu pot fi controlați (cei genetici, de exemplu), însă acest lucru nu înseamnă că nu poți face nimic pentru a te asigura că nu depășești greutatea normală.

Cea mai simplă modalitate de a ține sub control greutatea? Fii mereu atent(ă) la ceea ce mănânci.

3 idei de pachețele pentru serviciu


Probabil ai auzit de multe ori aceste vorbe: dacă faci mișcare și ai grijă să mănânci sănătos, cel mai probabil nu vei ajunge niciodată în situația de a căuta cântare corporale pe net pentru a vedea câte kilograme în plus ai acumulat. Ca fapt divers, un studiu din 2019 arăta că românii își doresc să mănânce sănătos, însă simt că la serviciu nu pot să respecte obiceiurile alimentare sănătoase pe care le-au dobândit cu greu.

Tentațiile sunt la tot pasul, așa că de cele mai multe ori covrigii, pufuleții, dulciurile, burgerii sau pizza ajung pe biroul angajaților români mult mai des decât fructele, legumele și pachețelele sănătoase. Un astfel de pachețel sănătos pentru serviciu e ușor de preparat și, în plus, te va ajuta să faci și economii. De asemenea, un pachețel sănătos te ajută să te concentrezi mai bine și să fii mai productiv, așa că în cele ce urmează îți propunem să trecem în revistă împreună câteva idei de pachețele pe care le poți prepara foarte ușor și care te vor ajuta să ai o alimentație echilibrată.

· Pește la cuptor cu legume

Pentru a prepara acest pachețel pentru birou vei avea nevoie de un pește proaspăt, 4-5 morcovi de mărime medie, 2 cartofi, 2 ardei, sare, piper, un strop de suc de lămâie și o linguriță de ulei de măsline. Peștele se curăță, se spală și se taie bucăți. Ulterior îl vei condimenta cu sare, piper, cu puțin suc de lămâie și cu câteva picături de ulei de măsline.

După ce ai făcut toate aceste lucruri, vei lăsa peștele la marinat aproximativ 15 minute, timp în care poți să cureți și să tai rondele cartofii, morcovii și ardeii. Toate aceste ingrediente se pun în straturi într-un vas termorezistent, iar deasupra lor vei așeza bucățile de pește. Vasul se dă la cuptor (preîncălzit la 180 de grade), timp de o jumătate de oră. Simplu, gustos și sănătos!

· Șnițele din soia și orez brun cu legume și curry

Înainte să trecem în revistă această rețetă trebuie să îți spunem că poți pregăti și o variantă de post – cu condiția să renunuți la oul din amestecul pentru șnițele. Pentru orez vei avea nevoie de 200 de grame de orez brun, 150 ml ulei, o ceapă de mărime medie, un morcov, un ardei roșu, 100 gr. bulion, o linguriță de boia, curry, sare și piper. Pentru șnițele vei avea nevoie de câteva șnițele din soia, de 2 ouă, 3 linguri de făină, ulei, sare, piper și usturoi granulat.

Vei începe prin a mărunți ceapa și ardeiul. Ulterior poți da prin răzătoare morcovul, iar toate legumele le vei trage apoi la tigaie. După ce legumele au căpătat o culoare arămie e timpul să adaugi orezul (pe care în prealabil l-ai spălat bine). Mai apoi va trebui să completezi cu apă în așa fel încât să acoperi toată compoziția și să lași totul să fiarbă la foc mic, fără a uita să amesteci din când în când cu o lingură.

Când observi că orezul a absorbit apa și că începe să se înmoaie poți să adaugi bulionul (sau pasta de tomate, dacă nu îți place bulionul), condimentele și un strop de curry. Amestecă tot și pune deasupra vasului un capac. Șnițelele le vei pune la fiert în apă clocotită (cu sare și condimente, în funcție de gusturi).

În general șnițelele din soia sunt gata în aproximativ 10 minute. După ce le-ai scurs de apă și le-ai lăsat la răcit poți să treci la următoarea etapă: le condimentezi din nou, le dai prin făină și ou și le prăjești pe ambele părți, până devin aurii. Așa cum aminteam undeva mai sus, această rețetă poate fi pregătită și într-o variantă de post, cu condiția să înlături din lista ingredientelor oul destinat pregătirii șnițelelor.

· Wrap cu hummus și legume coapte

Pentru această idee de pachețel pentru serviciu ai nevoie doar de puțină îndemânare și de ingrediente pe care le găsești în orice supermarket. Pentru hummus va trebui să pregătești o conservă de năut, 2 lingurițe de pastă tahina, un cățel mic de usturoi, 2 linguri suc de lămâie, 2 linguri de ulei de măsline, 2 linguri de apă plată, un praf de sare și o jumătate de linguriță de chimion măcinat.

Pentru legumele coapte vei avea nevoie de 2 castraveți, 2 ardei capia, 2 morcovi, 2 lingurițe de amestec za’atar (un fel de cimbru, se găsește în toate lanțurile de supermarketuri), 2 linguri de ulei de măsline, piper și un praf de sare.

Pentru început trebuie să speli legumele, să le cureți și să le tai astfel: castraveții și morcovii îi vei tăia fâșii (pe lungime), iar ardeii capia poți să îi tai oricum îți este mai ușor. Ulterior vei pune cuptorul la încins, iar într-un bol va trebui să amesteci fâșiile de castraveți, ardeiul capia, cele două linguri de ulei de măsline, sarea și piperul. Fâșiile trebuie coapte pe ambele părți.

Între timp poți pregăti hummusul. Procedeul e foarte simplu: toate ingredientele amintite mai sus (conserva de năut, pasta tahina etc.) trebuie puse într-un blender și amestecate până obții o pastă fină. Ulterior vei lua o lipie (le poți cumpăra din orice supermarket), o vei unge cu 2 linguri de hummus, iar deasupra vei alterna fâșii coapte de castraveți și ardei capia, apoi fâșiile crude de morcovi. După ce alternezi toate legumele poți să presari pe deasupra și amestecul za’atar.

Se rulează lipia strâns, se taie în două și se pune la pachet pentru a doua zi! Nimic mai simplu, nu?

Concluzii


Așa cum ai văzut, toate rețetele de mai sus sunt foarte ușor de pregătit și nici măcar nu ai nevoie de ingrediente care sunt greu de găsit în comerț.

Dacă vrei diversitate, atunci îți mai oferim și alte idei la fel de simple și gustoase: ce-ai spune, de exemplu, de niște chifteluțe de năut cu broccoli? Sau de ardei umplut cu quinoa și crochete din cartofi cu migdale? Ori de burgeri vegetali cu ovăz, mentă și spanac?

Toate aceste rețete sunt doar la un click distanță. Orice ai alege să pregătești pentru mâine, noi îți dorim să ai poftă!