”Rădăcini Culturale Românești”

Detalii

CategoriiCultura
TaguriRomania
Ultima actualizareJoi 20 ianuarie 2022
Vizualizari496

Voteaza & Distribuie

Descriere

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și Asociația ”Institutul pentru Îmbătrânire Activă”, sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, lansează astăzi primul volum dintr-o serie de 4 volume dedicate promovării unora dintre cele mai importante obiective culturale românești, în cadrul proiectului pilot ”Rădăcini Culturale Românești”. Evenimentul va avea loc pe platforma de video-conferințe Zoom.

”Sucevița Îngerilor” este un volum de colecție care promovează Biserica „Învierea Domnului” a Mănăstirii Suceviţa, una dintre cele 8 Biserici din Moldova înscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Volumul este realizat de Dr. Nicoleta Zagura, ilustația fiin semnată de Sorin Mihai Bărgăoan.

Biserica de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în Lista Patrimoniului UNESCO pe 1 august 2010 și este singura biserică din lume care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Scărarul. Decizia de a include Biserica Mănăstirii Suceviţa între monumentele de importanţă mondială a fost luată datorită zidurilor exterioare acoperite în întregime, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, cu picturi inspirate din arta bizantină.

"În călătoria imaginară, la care vă invit să participați, vom vorbi despre lucruri certe, neschimbate de sute de ani. Vom explora perenitatea frumosului, vom vorbi despre moștenirea noastră culturală și simbolurile sale distinctive. Mă va însoți, în acest drum, un foarte bun prieten, Sorin Mihai Bârgăoan – pictor din Humor, un inspirat ilustrator al călătoriilor noastre. Suceviţa Ingerilor, e o primă invitaţie. Vor urma Labirintul Cunoaşterii- Humor, Albastrul poate fi de Voroneţ, Moldoviţa Împăraţilor”, a declarat Dr. Nicoleta Zagura.

Proiectul ”Rădăcini Culturale Românești” are ca scop promovarea Patrimoniului UNESCO din România, în mod special în rândul copiilor și tinerilor, prin descoperirea moștenirii culturale, protejate de UNESCO, și conștientizarea valorii acesteia.

Prezentările - document cuprind date istorice, registre iconografice și curiozități artistice despre patru situri românești incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

În perioada următoare vor fi lansate încă 3 volume, care prezintă situri românești aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acestea sunt: Biserica „Înălţarea Sfintei Cruci” din Pătrăuţi, Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii Voroneţ și Biserica Mănăstirii Probota, mănăstirea-cetate construită de domnitorul Petru Rareș.