luna noua
Martie 2007
Luna noua din 19 martie 2007
Prognozele sunt alcatuite pe baza astrogramei Lunii Noi si sunt valabile pana la urmatoarea Luna Noua. Contin evenimente majore din principalele domenii de activitate.
Tema astrologica alcatuita pentru momentul Lunii Noi din data de 19 martie 2007, are Ascendentul pozitionat la 14 grade in Varsator, iar Uranus, guvernatorul acestei zodii se afla in Pesti in casa a 1-a. Aceasta indica o perioada cu manifestari originale, spectaculoase, care vor viza in special domeniul medical. Este posibil sa apara o epidemie de gripa sau ceva asemanator, care sa afecteze foarte multa lume. In plan general se va resimti o stare de nemultumire si nervozitate excesiva, stare cauzata de lipsurile materiale pe care le va suporta majoritatea populatiei. Sunt posibile schimbari importante in cadrul bisericii. Se vor produce scandaluri neasteptate, originale, lucruri noi, pe care nu le-am mai intalnit in ultimii 17 ani. Prezenta n Ascendent a lui Marte, Neptun, Mercur, Uranus si a conjunctiei Soare-Luna indica o perioada spectaculoasa, bogata in evenimente. Se vor intampla foarte multe lucruri, majoritatea de factura negativa, iar lipsurile si privatiunile materiale vor afecta foarte multa lume. Este posibil sa se produca si inundatii, pe arii restranse, dar care vor produce pagube importante.
Pe varful casei a 2-a se afla Berbecul, iar Marte, guvernatorul acestei zodii este plasat in Varsator in Ascendent. Aceasta indica probleme financiare majore care vor afecta majoritatea populatiei, probleme de factura originala, cu care romanii nu s-au mai intalnit pana acum. Vom avea de platit taxe si impozite mult mai mari si mult mai multe, fapt care va genera o stare de nemultumire generalizata.
Aceasta situatia va genera mari blocaje in domeniul financiar. Foarte multe firme vor avea probleme cu incasarea veniturilor cuvenite.
In domeniul finante-banci vor aparea blocaje si lipsuri importante. Activitatile financiare vor avea o perioada foarte grea.
Evolutia leului in raport cu cursul de schimb al principalelor monede occidentale se va mentine relativ constanta.
Prezenta lui Venus in Taur pe finalul casei a 2-a indica faptul ca spre finalul perioadei lucrurile se vor imbunatati si situatia materiala se va redresa putin. Este posibil ca guvernul sa acorde unele ajutoare pentru persoanele defavorizate.
Prezenta Taurului pe varful casei a 3-a si prezenta lui Venus in Taur in casa a 2-a indica probleme financiare importante care vor afecta invatamantul. Este posibil sa apara intarziewri la plata salariilor, fapt care poate genera miscari sindicale de protest.
Situatia transporturilor se va mentine dificila in special datorita lipsei banilor necesari pentru repararea si construirea de drumuri.
Elementele prezente in casa a 4-a indica starea vremii. In casa a 4-a nu apare nici o planeta. Pe varful casei a 4-a apare zodia Gemenilor, iar Mercur este prezent in Pesti, in casa 1-a. Aceasta va indica o vreme dominata de vant, cu vreme schimbatoare. Precipitatiile vor fi consistente si vor acoperi aproape toata tara. Este posibil sa se produca inundatii importante, pe arii restranse, care vor genera pagube materiale foarte mari. Temperatura se va mentine in limitele normale ale unei luni de primavara.
Prezenta Gemenilor pe varful casei a 5-a si Mercur, guvernatorul acestei zodii, plasat in Pesti in Ascendent indica manifestari de petrecere a timpului liber dominate de interesul pentru domeniul spiritual, pentru paranormal si alte manifestari asemanatoare.
Prezenta Racului pe varful casei a 6-a indica afectiuni care vor afecta aparatul digestiv. Luna, guvernatoarea Racului se afla plasata in Pesti in casa a 1-a ceea ce indica stare de nervozitate generala, depresii si alte manifestari asemanatoare care pot afecta sistemul nervos.
Prezenta lui Saturn retrograd in casa a 7-a, in Leu, indica implicarea Romaniei in conflicte cu organismele internationale. Scandalurile generate de coruptie vor continua si se vor amplifica. Este posibila aparitia unor stari de tensiune maxima in relatiile internationale ale Romaniei.
Pe varful casei a 8-a apare zodia Balantei, iar Venus, guvernatoarea acestei zodii, este plasata in casa a 2-a in Taur. Aceasta indica o crestere a deceselor cauzate de venitul de trai foarte mic. Vor fi mari probleme financiare pentru romani, care se vor confrunta cu o perioada extraordinarde dificila.
Prezenta Lilithului in casa a 8-a accentueza problemele financiare si creste rata mortalitatii.
In casa a 9-a apare zodia Scorpionului, iar Marte este plasat in casa 1-a in Varsator ceea ce indica decizii radicale, originale si surprinzatoare pe care le va lua justitia. Pluto, al doilea guvernator al Scorpionului este plasat in casa a 11-a in Sagetator ceea ce indica probleme si scandaluri in sistemul universitar.
Prezenta lui Jupiter in casa a 10-a indica actiuni importante la nivelul conducerii tarii. Este posibil ca guvernul sa ne ofere mari si cateva surprize placute in acest interval.
In casa a 11-a apare Pluto in Sagetator ceea ce indica schimbari radicale in structura parlamentului si o activitate febrila a partidelor politice.
Prezenta Capricornului pe varful casei a 12-a si Saturn retrograd plasat in Leu in casa a 7-a indica probleme mari si situatii de criza care vor afecta clasa politica. Este posibil sa asistam la disparitia unor personaje importante de pe scena politica. Aceste schimbari vor fi determinate de relatiile internationale ale Romaniei.
Va fi o perioada foarte dinamica, cu manifestari capricioase, ciudate si distructive. Multi oameni vor simti ca lumea s-a schimbat si vor cauta sa se adapteze la noile conditii.

Autor: Alexandru Nicolici
© Copyright 2012 - ASTROLOG SRL. Toate drepturile rezervate.
Textele prezentate nu pot fi reproduse decat cu acordul scris al autorului.
Contact
Facebook
Twitter
RSS

Y! Messenger Delicious Digg StumbleUpon