horoscop chinezesc
Horoscop chinezesc
Fiecarui an dintr-un ciclu simplu de 12 ani ii este atribuit numele unui animal care il patroneaza. Legenda spune ca aceste 12 animale au fost cele care au raspuns chemarii lui Buddha in momentul plecarii sale din aceasta lume si drept recompensa numele lor au fost atribuite, in ordinea sosirii, celor 12 ani ai Zodiacului. Acestea sunt in ordine: Sobolanul, Bivolul, Tigrul, Pisica, Dragonul, Sarpele, Calul, Capra, Maimuta, Cocosul, Cainele, Porcul.
Animalul guvernator al anului in care ne incarnam exercita o mare influenta asupra vietii noastre fizice, reprezentand, asa cum spun chinezii, animalul care se ascunde in inima noastra.
In timpul unui ciclu de 60 de ani, fiecare animal se combina succesiv cu cele 5 elemente primordiale ale existentei, asa cum sunt ele definite in filozofia chineza: Lemnul (dominat de Jupiter), Focul (dominat de Marte), Pamantul (dominat de Saturn), Metalul (dominat de Venus) si Apa (dominata de Mercur).
Metalul aduce o nota aparte in detalierea influentei unui an, el asigurand fermitate, duritate, perseverenta si constanta, inflexibilitate.
Apa denota elasticitate, maleabilitate, intuitie, diplomatie, sensibilitate si o inteligenta deosebita, impletita cu gustul pentru frumos.
Lemnul denota un caracter integru, justitiar, dominat de corectitudine si legalitate, generozitate, bunavointa, dar si tendinte spre lacomie.
Focul indica energie, dinamism, actiune, forta, dar si distrugere, instabilitate si inconstanta, entuziasm, dar si oscilatie, agitatie.
Pamantul aduce o tenta de stabilitate, conservatorism, traditionalism, siguranta, orientare spre lucruri practice, functionale si clare.
Anii ale caror ultime cifre sunt 0 sau 1 sunt anii de Metal, cei ale caror ultime cifre sunt 2 si 3 sunt anii de Apa, cei ale caror ultime cifre sunt 4 sau 5 sunt anii de Lemn, cei ale caror ultime cifre sunt 6 sau 7 sunt anii de Foc, iar cei ale caror ultime cifre sunt 8 sau 9 sunt anii de Pamant.
In unele lucrari de astrologie sunt date si alte variante de numire a anilor; astfel, pentru Pisica se foloseste si termenul de Iepure, pentru Capra, si termenul de Oaie, iar pentru Porc, cel de Mistret. Aceste elemente de interpretare diferita provin din complexitatea traducerii ideogramelor chineze, dar noi consideram ca varianta prezentata aici ilustreaza cel mai corect trasaturile oamenilor din anul respectiv. Este greu sa asociem trasaturile cuiva nascut in anul Pisicii cu trasaturile unui Iepure, si asa mai departe. Asadar, recomandam folosirea acestei variante, care pare a fi cel mai aproape de realitatea astrologica, aplicata in spatiul european. In Zodiacul chinezesc anul incepe si se incheie la data la care are loc conjunctia (suprapunerea) dintre Soare si Luna in intervalul constelatiei Varsatorului. Pentru exemplificare, vom ilustra cazul actual, cand, pe data de 24 ianuarie vom spune adio anului Dragonului de Metal si vom intra in anul Sarpelui de Metal, conjunctia avand loc in constelatia Varsatorului la cel de-al 5-lea grad, eveniment care se va produce la ora 15 si 8 minute, ora Romaniei, in data de 24 ianuarie 2001, data la care se va sarbatori Revelionul anului chinezesc.
Legea Afinitatii grupeaza in triunghiuri de afinitate animalele din Zodiacul chinezesc care sunt compatibile unele cu altele.
Primul triunghi este format din zodiile Sobolan - Maimuta - Dragon si este caracterizat prin dinamism si spirit de initiativa, fiind foarte energic.
Al doilea triunghi este format din zodiile Bivol - Sarpe - Cocos, fiind caracterizat prin stabilitate, simt practic si conservatorism.
Al treilea triunghi este format din zodiile Tigru - Cal - Caine, fiind caracterizat prin agitatie, risipa de energie, forta si impetuozitate.
Al patrulea triunghi este format din Pisica - Capra - Porc un triunghi al sensibilitatii, intuitiei, inteligentei, dar care pacatuieste prin tendinta puternica spre lene si inactivitate.
In cadrul relatiilor umane, ne simtim instinctiv atrasi de persoanele nascute in acelasi triunghi cu anul nostru de incarnare; putem colabora foarte bine si ne intelegem foarte usor cu acestia. In mod normal, ne simtim nelinistiti in prezenta unei persoane nascute la 6 ani diferenta fata de noi, cu care ne aflam in opozitie; este destul de greu sa se inteleaga, de exemplu o Pisica si un Cocos.
Autor: Alexandru Nicolici
© Copyright 2012 - ASTROLOG SRL. Toate drepturile rezervate.
Textele prezentate nu pot fi reproduse decat cu acordul scris al autorului.
Sunt Dragon si este foarte adevarat. Totdeauna am avut afinitati cu Maimuta si cu Sobolanul in mod deosebit, cei din urma chiar ii consider oameni deosebitzi. Iar cu alti Dragoni am simtit mereu ca ceva ne leaga si k avem multe in comun,doar k ne concuram reciproc.
eu cred horoscopul chinezesca ii ca horoscopul international dar orcum e super
am citit aici, spre diferenta de alte site-uri, informatii foarte aproape de adevar.
SUPER
vreau sa stiu si eu ce sunt in zodiacul chinezesc?
sunt nascuta pe 05 martie 1968 la ora 1 noaptea
va multumesc
foarte intersant acest site...sincer multe lucruri ma reprezinta aici si chiar ma infioara mai ales exaccitatea cuvintelor ce-mi reprezinta zodia....(sagetator p 30 noiembri '86)
persoana care face aceste interpretari se pricepe.mie mi se potrivesc
super interpretari
Contact
Facebook
Twitter
RSS



Y! Messenger Delicious Digg StumbleUpon