[Miercuri_]

Eu manipulez materialele foarte bine, am capatat incredere in randul colegilor. Ne intelegem bine.

[Al Micu']

daca si salariile au ajuns sa aiba 9 in coada am ajuns rau

[Miercuri_]

E politica noului guvern.

[Andrei Stinga]

1500 lei net. Provincie.

Prima facultate la care m-am înscris a fost ASE București - finanțe, asigurări, bănci bla, bla... Taxe, chirie și mâncare asigurate de părinți. Totul părea să fie roz, prea roz: Aveam mintea analitică necesară, iq ridicat, pasiunea pentru economie, idealismul obligatoriu... până în anul al doilea de facultate când am avut o criză de identitate colosală în urma căreia am renunțat pe loc la toată povestea - în ciuda sfaturilor colegilor (care acum muncesc pe salarii nerușinat de mari în sectorul privat - pe care nici măcar nu vor să le recunoască față de mine ca să nu mă facă să mă simt prost). Nici măcar nu am vrut să îngheț anul ca să îmi ofer posiblitatea de a recupera ulterior. Nuu... am vrut mă rup complet și definitiv. Cu banii pentru taxa celui de-al patrulea semestru am plătit (fără știrea părinților mei) taxa pentru primul an în cadrul unei facultăți de psihologie private. După un an vestea a ajuns și la părinții mei dar voi sări peste detaliile sângeroase.

Am fost nevoit, apoi, să lucrez în diverse locuri, unele chiar dubioase... urmând ca după terminarea facultății să îmi pot urma visul pe care îl căutam cu ardoare (cu toate că la vremea respectivă nu știam care era acela). Am terminat cu chiu, cu vai și facultatea numai că joburile în domeniul psihologiei nu atârnau chiar pe toate gardurile, ori nu am avut eu noroc sau nu am cunoscut oamenii potriviți, ori destinul avea alte planuri pentru mine. M-am întors acasă și am continuat, fără succes, să caut un loc de muncă în București. În cele din urmă, după 6 luni, am avut neașteptatul noroc de a găsi un job în orașul părinților mei, în cadrul unei firmulițe care a câștigat câteva licitații în județ. Am plecat de la 500 de lei, fără carte de muncă, muncind ca un „sclav pe plantație", pentru ca după un an, schimbând profilul muncii de câteva ori și purtând câteva renegocieri de salariu cu săbii și topoare, să ajung să câștig 1500 de lei, net, cu toate că munca și calitatea dumnezeiască pe care trebuie să le ofer nu pot fi estimate la acest preț. Ca o notă ironică... am ajuns să lucrez tot în „vecinătatea" sectorului financiar.

Muncesc 10-12 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Frecvent muncesc și câte 20 de ore non-stop, sub stres constant și amenințare cu penalizare pentru depășirea termenelor limită și/sau concediere. Am 4 „șefi" care nu se înțeleg între ei (doi sunt soț și soție, unul are grave probleme cu managementul furiei și simte, bănuiesc, o plăcere vecină cu erotismul în a distruge moralul și voința subalternilor - tactică jucată cu bună știință, doi au plăcerea deosebită de a se duela în ordine contradictorii, iar unul este un șmecher fără pereche care mă amuză prin simplul fapt că se află în ecuația asta). Întrucât poziția mea e unică iar „talentele" de care dispun sunt aproape indispensabile... să spunem că subiectul „concediu" este tabu. Pot continua cu un nesfârșit șir de lamentări diverse, dar la sfârșitul zilei sunt recunoscător. Nu mai vorbesc de imensa experiență de viață pe care am acumulat-o într-un timp foarte scurt și oamenii deosebiți pe care i-am cunoscut și cu care am făurit legături de prietenie (lucruri care pentru mine valorează mai mult decât greutatea mea în aur). Colectivul, cum spunea cineva mai sus, face diferența (cu excepția celor câțiva spioni care mișună din loc în loc și despre care nu știi niciodată din ce tabără fac parte).

Rezumând în câteva cuvinte aș spune că am fost muncit ca o târfă într-un port plin de marinari nesatisfăcuț... dar spiritul nu mi l-au putut înfrânge! Acum mă apropii încet dar sigur de ceea ce îmi doresc să fac cu adevărat în viață.

Vă rog să mă iertați pentru expunerea lungă și, poate, ușor pe lângă subiect... dar am simțit nevoia să o fac. Mulțumesc administratorului pentru îngăduință.

Aceasta postare a fost editata de Andrei Stinga: 08 May 2012 - 07:47 PM

[samsara]

Olivier Dzidzi, la 04 May 2012 - 10:57 PM, a spus:

Da' ce-ti lipseste tie fizic, psihic, cat si intelectual, incat sa te multumesti cu munca de jos?

Nimic fratilor, dar nimic si am facut-o si eu pe mai putin pana am vazut ca ce dau pe mere dau pe pere.

[Dzidzean]

Nici eu nu ma feresc de munca de jos, mai ales daca se ia in calcul si posibilitatea de a umbla cu casa dupa mine.

[Dzidzean]

Am o saptamana de cand lucrez, impozitul pe care-l platesc la stat e de vreo 120 de lei, iar salariul in mana e de vreo 0 lei.

[Naeema]

Am facut odata la inceputul acestui topic, calculul de schimb valutar ca sa vad echivalentul salariului meu anual net, in RON, dinainte sa intru in temporary leave. Nici nu am avut tupeul sa public asa ceva, ca as fi dat dovada de nesimtire crasa.

Aceasta postare a fost editata de Naeema: 25 May 2012 - 11:45 PM

[Fiero]

Mic, dar in crestere.

[Lucast]

Eu sunt curioasa de ce lunar mi se opresc bani pentru sanatate si cand ajung prin spitale, sunt tratata precum ultimul gunoi.
Am fost cu fiul meu si i-am platit absolut TOT.