Contact
Facebook
Twitter
RSS
Povești de peste Ocean
Autor: Ionela Săvescu
Parcurile de distracții, fast-food-urile și magazinele din Statele Unite se umplu în fiecare vară de studenți români. Plătiți și cu 10 dolari pe oră, unii spun că e cea mai echitabilă afacere pe care-o poți face în vacanță.
Blessing Popoola (prima din stânga) a lucrat trei luni la McDonalds
prevnext1Aproximativ 4.000 de studenţi au plecat vara trecută să muncească pentru câteva luni în Statele Unite, potrivit datelor Biroului de Presă al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti. Dacă unii şi-au pus în cap să strângă dolar după dolar, alţii recunosc cu seninătate că s-au întors cu poveşti, şi nu cu bani. Orişicum, spun ei, experienţa, bună, rea, cum o fi fost, merită drumul epuizant cu avionul.
În birourile firmelor care recrutează forţă de muncă sezonieră pentru americani deja e aglomerat, deşi ultima tură de studenţi s-a întors cam acum o lună jumătate. Au oferte ieftine pentru dosare, dar şi cele mai bine plătite joburi. Cu cât timpul trece, cu atât actele costă mai mult, la fel şi biletele de avion, iar domeniile locurilor de muncă se împuţinează.
Acum găseşti joburi în cazinouri, hoteluri şi restaurante, dar şi în tabere pentru copii. Sunt studenţi care, ca să mai poată pleca o vară, fac mastere după mastere. Pe lângă ei, sunt şi străini care pleacă din România să muncească şi să călătorească în State.
Noiembrie şi decembrie, cele mai aglomerate
Ionuţ Munteanu, manager Work and Travel Club, spune că studenţii ştiu deja că prinzi un loc de muncă bun dacă te înscrii devreme în program. Lunile noiembrie şi decembrie au fost cele mai aglomerate, pentru că e bătaie să apuci un job într-un oraş mare sau pe o plajă faimoasă de lângă Ocean.
"La începutul anului, avem reducere de 50% la taxa de înscriere şi 100 de dolari la taxa de program. E cam singura perioadă din an în care se mai găsesc locuri de muncă plătite bine, cu 9,5 – 10 dolari pe oră", spune Ionuţ Munteanu, care a intermediză de cea vreme lucrurile dintre studenţi şi angajatorii americani. Vara trecută, a avut şi cereri de la studenţii străini care învaţă în România. Pe la sfârşitul lunii iunie, o nigeriancă a venit să-i spună că ea vrea să muncească în State.
Din Nigeria în State
Blessing Adesola Popoola e din Nigeria, are 22 de ani şi e studentă în Bucureşti, la Administrarea Afacerilor. Când a venit în România avea 18 ani şi nu ştia nimic despre ţara asta. Îşi aduce aminte că la început era atât de dezorientată, încât era convinsă că n-o să-i placă vreodată aici.
S-a obişnuit. Are prieteni, stă într-un cămin studenţesc şi vara trecută s-a hotărât să plece în State, să muncească. Acum trage cu ochiul la nişte cursuri xeroxate, pe care nu le lasă din mână. S-a întors din Statele Unite luna trecută şi învaţă să recupereze prima săptămână de şcoală ratată.
În America nu mai fusese niciodată. Şi-a făcut dosarul şi în iulie pleca în Maryland, să lucreze într-un fast-food. Nu muncea mai mult de 35 de ore pe săptămână şi era plătită cu 7,25 dolari pe ceas, suficient cât să cheltuiască în voie şi să-şi facă damblaua de a merge să viziteze New York-ul.
Trei luni a prăjit cartofi
Cât timp a lucrat la McDonalds, Blessing spune că i-a plăcut la nebunie, deşi n-a făcut altceva decât să stea ore în şir lângă o friteuză. În computer păstrează zeci de poze făcute împreună cu colegii de acolo, iar de cartofii prăjiţi s-a săturat de tot. Anul trecut s-a hotărât cam târziu că vrea în State, aşa că a prins un ultim loc de muncă la McDonalds: "Mi-ar fi plăcut să vizitez mai mule locuri, dar acolo, dacă nu ai maşină, nu prea poţi face asta. Duminica nu lucram, de exemplu, pentru că autobuzele nu mergeau, iar eu nu aveam cum altfel să ajung la muncă".
Ruxanda a făcut un credit ca să poată pleca în America. În Florida, a lucrat la cel mai mare magazin de articole sportive
Ruxandra Postolachi are 22 de ani şi e din Republica Moldova. Auzise de la prietenii ei care au fost acolo şi s-a hotărât să plece şi ea. A împrumutat bani de la bancă pentru biletul de avion, taxele consulare şi alte documente, iar în iunie zbura în Florida, să lucreze într-un magazin de articole sportive, cu 7,5 dolari pe oră.
S-a convins că dacă e întrebată de unde vine nimeni n-o să ştie decât de Hagi, Nadia şi Ilie Năstase. "Am mers cu o prietenă într-o seară în oraş şi aşteptam autobuzul într-o parcare. Un poliţist ne-a cerut actele, să ne legitimeze. Şi a întrebat-o pe prietena mea cum o cheamă. I-a spus tot numele şi era dezorientat americanul. S-a uitat pe paşaportul ei şi a întrebat «Bucureşti e numele tău mic?»". Au râs isteric.
Tânăra şi neliniştita Barbara
În Florida, Ruxanda a locuit pe o insuliţă, la marginea Oceanului. Colegii de muncă erau din toată lumea, chinezi, turci, ecuadorieni, mexicani. Ca să se dstreze, organizau seri cu tematică, pentru care găteau mâncăruri tradiţionale din ţara lor. Aşa le-a făcut americanilor sarmale în foi de varză şi checuri pudrate cu zahăr vanilat.
Banii i-a cheltuit pe călătorii, pe distracţii şi "pe multe, multe haine", şi după ce şi-a achitat împrumutul, i-au rămas cam 1.000 de dolari. A reuşit să-i strângă pentru că în ultima luna nu a mai plătit chirie, altfel, spune Ruxanda, "îi transformam şi pe ăia în haine". Dar a găsit o gazdă care le-a primit, pe ea şi prietena ei, fără să le ceară un dolar.
"Am cunoscut acolo un pianist din România, plecat în State de vreo 30 de ani. El ne-a arătat multe locuri şi ne-a făcut cunoştinţă cu multă lume, printre care şi Barbara, americanca la care am stat eu şi prietena mea în ultima lună", spune Ruxandra.
Femeia locuia singură într-o casă de pe malul Oceanului, iar din când în când o vizitau copiii ei: "Au un alt stil de viaţă. Barbara avea 50 şi ceva de ani şi trei iubiţi. Ieşea în oraş mai des decât noi, ba chiar ne întreba dacă vrem să cunoaştem pe cineva, că poate ea să ne aranjeze cumva vieţile". Ruxanda mai spune că insuliţa aia era Raiul pentru bătrânii cu bani care caută o viaţă liniştită.
Românii nemulţumiţi
Când mai mulţi studenţi români au ieşit în stradă, să protesteze faţă de programul obositor de la muncă, Ruxandei i-a zbârnit telefonul toată ziua. Au sunat-o părinţii, prietenii, oamenii de la firma de recrutare.
"Eu chiar nu văzusem la televizor şi am început să râd. Depinde cu ce firmă pleci. Dacă nu-ţi convine locul de muncă, poţi oricând cere să lucrezi în altă parte. Dacă te simţi în stare, îşi poţi lua un al doilea job. Dar se munceşte normal. La serviciu, nimeni nu face diferenţa dintre americani şi restul. Toţi lucrează la fel de mult", povesteşte Ruxandra. Când s-a întors, era octombrie, "pe-nserat".
Se obişnuise acolo, iar prima lună înapoi acasă a grea: "De America devii dependent. Uite, prietena mea, cu care am lucrat acolo, pleacă să-şi continue studiile în Florida. Iar eu îmi doresc să merg şi anul viitor, ca să văd din nou Disneyland-ul din Florida, cel mai mare parc de distracţii din lume. Acolo mi-a plăcut cel mai mult".
O ROMÂNCĂ ÎN OHIO
Maria s-a distrat în Cleveland
Maria Cruceanu a lucrat trei luni în Cleveland, Ohio, şi din banii pe care i-a câştigat i-a investit în călătorii. A bifat Chicago, Niagara, iar la New a stat o săptămână. "Aveam rezervat de acasă o cameră la un motel de lângă aeroport şi ai mei ştiau că trebuie să aterizez la 10, aşa că pe la 10 jumate urmau să mă sune la motel, să le spun cum am ajuns. Dar mi-au trebuit două ore să ies din aeroport, aşa mare era. Şi-a sunat mama la motel, eu nu eram acolo, şi-a intrat în panică".
Timp de trei luni, Maria a vândut îngheţată şi sucuri într-un parc de distracţii. "În Cleveland stăteam cu două americance şi din prima seară m-au acuzat că le-am furat cinci dolari. Am încercat să le explic că nu s-ar face nimeni de râs pentru cinci dolari, dar le-am lăsat în pace şi-am plecat în altă parte".
În parc a cunoscut un grup de români, care într-o zi au întrebat-o dacă nu vrea să pună bani să cumpere împreună un Chevrolet cu şapte locuri, ca să poată călători. L-au luat, au dat 1.400 de dolari pe el, câte 200 de căciulă. Maria povesteşte râzând că maşina mergea perfect, o singură problema avea în schimb: geamul din partea şoferului se deschidea în mers, aşa că cineva trebuia să ţină de volan, iar şoferul să împingă fereastra în sus, cu mâna.
Prima excursie: Niagara
Când aveau zile libere, nu stăteau niciodată în oraş. Se urcau în Chevroletul luat la chetă şi plecau oriunde. Prima călătorie a fost la Niagara. După un drum de opt ore, au ajuns şi au adormit pe-un petec de iarbă, i-a udat cascada din cap până-n picioare şi-au luat-o înapoi alte opt ore pe drum.
Ultimii bani i-au cheltuit la New York, unde au stat o săptămână: "Mai era puţin până să plecăm şi găsisem cumpărător pentru maşină. O dădeam tot cu 1.400 de dolari, ieşeam numai bine. În ultima seară însă a lovit-o cineva rău de tot. Am dat-o până la urmă, dar cu o sumă de zece ori mai mică".
România, un stat din nordul Americii
În parcul de distracţii, Maria nu avea voie să primească bacşişuri. Ca să scape de angajaţii "coprupţi", proprietarul chiar tocmise nişte clienţi falşi, doar – doar să-i prindă pe ăia care nu respectă regulile la locul de muncă. În rest, era simpatic.
De multe ori închidea parcul şi-l punea la dispoziţia angajaţilor, să se distreze. În timpul programului, n-avea însă nimeni voie să stea degeaba.
"Dacă te vedea că stai rezemat de un frigider, de ceva, spuneau: «If you have time to lean, you have time to clean» (Dacă ai timp să te rezemi, ai timp să cureţi), şi-ţi dădeau repede o mătură în mână. Lucram mai mult de opt ore pe zi, pentru că asta îmi propusesem – să strâng ceva. La final, când am tras linia, câştigasem 5.000 de dolari. O mare parte s-au dus pe excursii, dar zău că nu-mi pare rău". Colegii americani care auzeau că e din România o întrebau dacă e cumva un stat din nordul Americii sau unde locuieşte Dracula.
"Am încercat să le explic că acest personaj nu există. După criza mondială, asta e a doua dezamăgire a lor, că Dracula nu există".
Cum a făcut retur un GPS
Un lucru care i-a plăcut la nebunie e că orice cumpăra putea duce înapoi fără probleme. Maria a luat un GPS de vreo 200 de dolari, pe care l-au folosit într-o călătorie şi pentru că la final nu mai aveau nevoie de el, l-au dus înapoi la magazin.
"Acceptă fără să întrebe de ce l-ai adus, ce are. Bine, trebuie să nu fie deteriorat produsul. Odată, mi-am luat un aparat foto şi voiau să-mi dea şi un card de memorie. Dar văzusem un card mai ieftin în altă parte şi le-am spus că din cauza asta vreau doar aparatul Vânzătoarea s-a uitat pe siteul magazinului concurent şi a scăzut preţul. Lucru care la noi nu se întâmplă deocamdată".
Citiţi mai mult: Povești de peste Ocean. Studenții români vor la muncă în America - Reportaj > EVZ.ro http://www.evz.ro/de...l#ixzz1iMgtSUnV
EVZ.ro
