[Lovedealer]

Buna,ma numesc Aura si am 17 ani.Se poate spune ca sunt depresiva.Mai degraba o persoana cu mai multe personalitati (hai ca tocmai v-am dat un motiv sa ma judecati...nu va condamn); tin sa va anunt ca acum va scriu si va cer sfatul din partea intregului EU,nu numai unuia singur.O scurta perioada de timp am fost depresiva (probabil ca inca sunt pentru ca mai am unele faze) dar,ceea ce e mai important este ca am reusit sa scap de aceasta stare in mare parte.E un semn bun dar ar fii si mai bine daca as scapa complet.Am realizat ca in toata depresia asta sunt si avantaje:mai mult timp pentru mine,am libertatea de a face ceva pentru mine ca persoana,imi place spre exemplu sa studiez lumea din jurul meu atunci cand ies in oras.Gesturi,reactii...Dar lasam asta la o parte.Am inceput sa ies mai des.Sa comunic mai mult cu lumea din jurul meu.Cred ca incep sa ma integrez.Aici lucrurile stau cum nu se poate mei bine si asa sper sa ramana.Dar,pe cealalta parte,intervine familia.Mai exact mama.Cu iesirile mele mai dese,a devenit foarte suspicioasa si nu ma mai crede deloc.Adevarul e ca ii dadusem si motiv (atunci cand ma suna nu ii raspundeam deloc si uneori ajungeam acasa destule de tarziu).Este o fire mai grijulie si se gandeste ca o sa patesc ceva.Stiu si sunt constienta de asta,dar nu are de ce sa isi faca griji pentru ca stiu cu ce fel de persoane umblu si nu ma las asa usor influentata.Pot spune ca sunt destul de matura psihic incat sa-mi dau seama si singura cand ceva nu e in regula.Aici intervin miile de intamplari si experiente.Vreau sa o fac sa inteleaga ca sunt bine si ca nu patesc nimic.Sunt sigura de chestia asta si ma pot opri atunci cand trebuie si bineineteles,cand am motive negative.Mama crede ca am scapat de sub control si ca ii ascund ceva.Sunt unele chestii care vreau sa le tin numai pentru mine dar nu au nici o legatura cu ceaa ce se intampla in prezent.Acum,ceea ce vreau eu si doresc de la voi un sfat...ce pot face in privinta asta?Tin sa va anunt cand pana acum nu am avut asemena ocazie (prieteni...amici,nici nu prea ieseam) iar acum,cand am ocazia asta,nu vreau sa renunt la tot.Vreau sa gasesc o cale de mijloc.Va multumesc

[Athmy]

Incepe prin a-i raspunde la telefon.

[Lovedealer]

Athmy, la 02 January 2012 - 03:53 PM, a spus:

Incepe prin a-i raspunde la telefon.

pasul asta e deja facut

[Athmy]

Daca vrei sa gasesti o cale de mijloc, sa nu faci compromisuri, la varsta ta e usor. Bineinteles ca esti supusa la presiuni, din partea familiei si a prietenilor, insa tine minte ca nici unii nu-i pot inlocui pe ceilalti, si sunt momente in viata cand e bine sa ii ai pe amandoi, si familie si prieteni.

Ai o mare incredere ca nu poti sa gresesti, ba se poate fiindca esti tanara si nu le stii pe toate in lumea asta, tocmai de aceea ai nevoie de familie si de prieteni, pentru sprijin si indrumare. Cand viata ne ia prin surprindere, e bine daca putem apela la cineva apropiat si de incredere.

Nu stiu ce sa te sfatuiesc, trebuie sa iti castigi increderea prin felul tau de a fi si nu sa ii jonglezi/fentezi. Comunicarea e cheia, dar iti poti pastra si micile tale secrete, e dreptul tau.

[Lovedealer]

Athmy, la 02 January 2012 - 04:25 PM, a spus:

Daca vrei sa gasesti o cale de mijloc, sa nu faci compromisuri, la varsta ta e usor. Bineinteles ca esti supusa la presiuni, din partea familiei si a prietenilor, insa tine minte ca nici unii nu-i pot inlocui pe ceilalti, si sunt momente in viata cand e bine sa ii ai pe amandoi, si familie si prieteni.

Ai o mare incredere ca nu poti sa gresesti, ba se poate fiindca esti tanara si nu le stii pe toate in lumea asta, tocmai de aceea ai nevoie de familie si de prieteni, pentru sprijin si indrumare. Cand viata ne ia prin surprindere, e bine daca putem apela la cineva apropiat si de incredere.

Nu stiu ce sa te sfatuiesc, trebuie sa iti castigi increderea prin felul tau de a fi si nu sa ii jonglezi/fentezi. Comunicarea e cheia, dar iti poti pastra si micile tale secrete, e dreptul tau.

Multumesc mult pentru sfat.ce faci cand increderea e pierduta?cum o recastigi?mama si-a pierdut increderea in mine si acesta este si motivul pentru care a devenit si suspicioasa (neavand ce ce)

[nu vreau]

Lovedealer, as spune sa ai in vedere sa devii incet-incet independenta. Ai 17 ani, peste un an vei fi majora, si e timpul sa te pregatesti sa iti asumi responsabilitati si sa actionezi. Nu vreau sa iti spun sa ii dai laoparte pe ai tai; sigur ca familia e importanta. Dar nu te mai "uita" atata la voia pe care o ai. Negociaza situatia, si fa ceea ce consideri ca e bine, in mod responsabil. Ceva m-a frapat din ceea ce mi-ai spus, pe de o parte ca tu ai trecut cu greu de o depresie (sau inca nu de tot) si pe de alta, ca mama ta "nu are incredere" si "nu te lasa". Intre cele doua este o legatura. Nu vreau sa spun, din nou, ca ai tai au cauzat aceasta depresie a ta, pe de-a-ntregul, dar nici ca nu au nici un aport. E foarte usor sa spui intr-una cuiva care depinde de tine, ca nu ai incredere, e un santaj destul de josnic. Nu mai astepta, deci, increderea cui nu vrea sa ti-o dea! Ai tai trebuie sa invete sa aiba incredere si sa iti dea curaj sa traiesti si sa actionezi. Ei poate nu vor sa invete aceasta lectie, deci ceea ce eu te sfatuiesc pe tine, e sa iti aduni tu insati curaj sa traiesti si sa actionezi! Asta e un lucru foarte important, care tine de maturizare. Nu am sa tot repet, binenteles, sa faci lucrurile in mod respunsabil. Tu ii cunosti pe ai tai, noi nu, tu esti cea care trebuie sa gasesti calea optima de a comunica cu ei. Sa ii minti in totul, nu e o salutie. Sa le spui totul, nu este nici asta, se pare; trebuie sa gasesti un compromis. Si trebuie sa le spui si sa le arati ca vrei sa capeti autonomie. Nu o sa traiesti inlantuita o viata.

Ceea ce ti-am spus, nu e o cale usoara, dar nu e ceva imposibil de facut. E totusi cea mai corecta atitudine fata de tine. E esential sa ai incredere in tine, dar in situatia in care esti tu, aceasta iti este putin subminata.

Aceasta postare a fost editata de nu vreau: 02 January 2012 - 07:17 PM

[Athmy]

O sa aiba incredere in tine atunci cand ceea ce spui si faci. De obicei aici survine neincrederea, cel putin cea care este aruncata in joc: "ai zis ca... dar ai facut pe dos". Alta sursa a neincrederii este ceea ce in mod obiectiv se poate observa: rezultate scolare, 'calitatea' prietenilor, felul in care ii tratezi pe parinti de fata cu prietenii tai, preocuparile tale (cam cat timp petreci acasa si in afara casei - ar trebui sa fie proportional, echilibarat), activitatile casnice si extrascolare, etc.

Si da, uneori trebuie sa fortezi putin nota si sa te impui, fiindca altfel parintii sunt de moda veche si intarzie sa te aprecieze chiar daca meriti, ei tot au dubiile lor si dreptatea lor.

[Naeema]

Lovedealer, la 02 January 2012 - 02:09 PM, a spus:

Buna,ma numesc Aura si am 17 ani.Se poate spune ca sunt depresiva.Mai degraba o persoana cu mai multe personalitati (hai ca tocmai v-am dat un motiv sa ma judecati...nu va condamn)

Stai linistita ca nu ai personalitati multiple. Cazurile de personalitati multiple documentate sunt extrem de rare si chiar si atunci este vorba de dubla personalitate, nu mai multe.

Citeaza

mama.Cu iesirile mele mai dese,a devenit foarte suspicioasa si nu ma mai crede deloc.Adevarul e ca ii dadusem si motiv (atunci cand ma suna nu ii raspundeam deloc si uneori ajungeam acasa destule de tarziu).Este o fire mai grijulie si se gandeste ca o sa patesc ceva.Stiu si sunt constienta de asta,dar nu are de ce sa isi faca griji pentru ca stiu cu ce fel de persoane umblu si nu ma las asa usor influentata.Pot spune ca sunt destul de matura psihic incat sa-mi dau seama si singura cand ceva nu e in regula.Aici intervin miile de intamplari si experiente.Vreau sa o fac sa inteleaga ca sunt bine si ca nu patesc nimic.Sunt sigura de chestia asta

E imposibil ca tu la cei 17 ani ai tai sa ai mai multa experienta si cunoastere a vietii si a oamenilor in general, decat mama ta. Ma indoiesc oarecum ca experientele alea sunt deja de pe acum de ordinul miilor.
Orice mama normala ar sta cu grija daca fata ei de 17 ani umbla pe afara si nu-i raspunde la tel cand o suna si vine acasa la ore tarzii.
Nu ai cum sa o asiguri pe mama ta ca nu vei pati nimic, pentru simplu fapt ca nici tu insuti nu ai de unde sti ce se poate intampla oricand oriunde. Nimeni nu stie ce poate aduce ceasul urmator sau ziua de maine. Mama ta stie lucrul asta. Tu esti tanara si vezi lucrururile altfel. Asa e la varsta aia, ai impresia ca stii mai multe decat stii si ca nimic nu ti se poate intampla.
Nu mai fi tu asa sigura, sa nu regreti amarnic intr-o buna zi.

Iar faza prin care treci tu acum cu mama sau ambii parinti este ceva comun tuturor adolescentilor. Esti la varsta rebela, la care apar ciocnirile cu parintii in modul de gandire si actiuni. Ei fac parte din alta generatie, au vazut si trait atatea la viata lor, iar tu abia incepi. Dupa cum ti sa spus, fa compromisuri. Primul ar trebui sa fie orele alea tarzii la care ajungi tu acasa.

Aceasta postare a fost editata de Naeema: 02 January 2012 - 09:05 PM

[Lovedealer]

Nu sunt chiar asa tarzii...la 10 jumate sunt in casa,fie ca mi se spune fie ca nu.Mici exceptii atunci cand dorm la o prietena.Atunci clar stau mai mult afara (imi dau seama ca e si ea constienta de chestia asta pt ca uneori,asta e si ideea).Si inca un lucru pe care nu il pot intelege niciodata(sau probabil nu mi-a explicat nimeni sau,nu mi s-au dat suficiente motive)de ce naiba aia care au numai probleme la scoala si nu numai,si parintii lor stiu de asta,ii lasa sa faca ce vor ei?! Adica...fumeaza,note proaste,betii.Si va dau un exemplu :am un coleg in clasa care se duce la jocuri de noroc si are numai noate proaste.Odata, a venit mama lui la scoala (el fiind absent dar mama lui stia ca este la scoala) colegii l-au sunat sa vina la scoala de unde este.A venit...mama lui ii daduse o palma de fata cu noi si il mai si certase.A2a zii,acelasi coleg,vine la scoala cu zambetul pe buze.Il intreb: Ce e cu tine asa vesel? el: si-a cerut mama scuze ca mi-a dat palma aia ieri..si mi-a mai si luat un LCD! am ramas : POKER FACE
si situatia mea este:am medii peste 8,nu am nici o problema la scoala,nu lipsesc decat atunci cand am o problema,nu fumez si nici nu beau ca sparta prin cine stie ce bar! in concluzie...cer prea mult oameni buni?))

[Renaissance'91]

Genul ala de parinti ii mananca copti pe copii. Le arata ca pot face ce vor ei, ca sunt buricul pamantului...si mirare...realitatea arata nu ca-i asa. Fii mandra ca ai parinti de bun augur, le vei multumi mai tarziu.