[bydy]

Se tot vorbeste despre parinti si vinovatia lor. Ba ca sunt posesivi, ba abuzivi, ba indiferenti. Dar despre copii care se cred proprietari de parinti, ce spuneti?

Ce facem cu acesti copii, care nu mai sunt copii, dar care nu vor sa se maturizeze, sa isi asume deciziile, sa devina responsabili? Care, cred ca, daca esti parinte, trebuie sa-i suporti toanele, sa-l intelegi indiferent ce ar face, sa-i tolerezi iesirile necontrolate, sa`i intretii financiar nevoile etc?

[Aseneth]

mița, la 28 December 2011 - 11:51 PM, a spus:

Sunt putin subiectiva, avand cazuri in familie. Stiu ca pare paradoxal, dar in majoritatea cazurilor cei care isi transforma copiii in proprietari de parinti sunt chiar parintii. M-am gandit mult la asta si din cateva simple observatii am tras aceasta concluzie.
1. Comanda "stai!" "stai locului" "stai cuminte" spusa de zeci de ori pe zi unui baiat energic pana pe la varsta de 12-1 3 anuleaza total imboldul innascut al muncii.
2. Comanda "stai langa mine" "nu te duce departe" "tine-ma de mana" asigura dependenta copilului fata de parinte
3. "Nu fa tu aia ca nu te pricepi, lasa-ma pe mine", "Tu joaca-te afara sau la tine in camera, fac eu toata treaba" sunt exemple de fraze spuse de foarte multe ori , fraze pe care nu mai trebuie sa le comentez, oricine poate trage concluzia potrivita.
4. Criticile repetate fata de orice activitate facuta de copil "asta numesti tu curatenie?" " pana la varsta asta n-ai invatat sa tai o felie de paine" ( desi parintii nu-i aratasera vreodata, pentru ca era gonit din bucatarie de fiecare data cand vroia sa ajute la ceva)

Pot continua cu astfel de exemple. Inca o data, ma refer la fraze repetate pana la imbecilizare, la oprirea din start a oricarei initiative a copilului, a oricarei incercari de a face/crea/munci ceva. Comenzi care nu numai ca submineaza capacitatea de munca a viitorului adult, dar ii fac deservicii si in cadrul eventualelor joburi pe care acesta le-ar obtine, cel mai probabil, pentru putin timp.

Aceasta postare a fost editata de Aseneth: 29 December 2011 - 01:26 AM

[YasmiSL]

Nu cred ca parintii detin toata vina, mai e in joc si firea copilului.
Nu toti reactionam la fel la interdictii, parinti posesivi, panicari etc.

Unor copii le tai orice initiativa si se resemneaza , le va fi dificil sa se maturizeze si sa se descurce singuri, la fel cum altora le dezvolta un spirit rebel si competitiv, ceea ce le va aduce un plus.

Cum ar veni, daca constringi un om puternic, il faci mai ambitios, daca constringi un om delasator, il vei face si mai lenes.

Strict la subiect, cunosc astfel de cazuri, nu fara deplina colaborare a parintelui.
Orice incerci sa-l inveti pe copil, primul pe care testeaza lectia vei fi tu, asa ca....merita mare atentie orice lectie dai.

Daca vrei sa-l inveti sa se fofileze, sa fure pe altii, sa triseze ca sa se descurce, sa fie tupeist, primul cu care va incerca toate astea vei fi tu.

Sa nu crezi vreodata ca esti scutit si le va aplica doar altora.

Invata-l sa aiba dreptul la opinie, sa intrebe intotdeauna de ce, sa gindeasca cu propria minte, sa nu se lase manevrat, si primul fata de care se va impune , vei fi tu. Asta insa n-ar trebui sa supere un parinte destept, caci face parte din maturizarea lui si succesul tau .

Aceasta postare a fost editata de YasmiSL: 29 December 2011 - 09:01 AM

[samsara]

Aseneth da ai dreptate cand zici ca parintii sunt cei care-i transforma asa pe copii, dar nu musai din exemplele tale. Eu zic ca prea mult suflat in fund si la propriu si la figurat ii face pe copii sa li se urce la cap.

[_Undying_]

Ce vrea Miţa sa insinueze ar fi valabil in cazul in care copiii si-ar educa parintii, lucru care e imposibil. In cazul unei educatii gresite, copilul devine purtatorul simptomului iar parintele autorul moral al simptomului. Problema e ca putini parinti isi asuma responsabilitatea greselilor de aducatie, iar copiii fac la fel, ducand mai departe erorile pana cand intervine boala psihica si dispare neamul in cauza.

Aceasta postare a fost editata de _Undying_: 29 December 2011 - 10:31 AM

[YasmiSL]

samsara, la 29 December 2011 - 10:18 AM, a spus:

Aseneth da ai dreptate cand zici ca parintii sunt cei care-i transforma asa pe copii, dar nu musai din exemplele tale. Eu zic ca prea mult suflat in fund si la propriu si la figurat ii face pe copii sa li se urce la cap.

probabil astora care au primit de toate si nu li s-a refuzat nimic, ajung sa tot ceara si sa-si agreseze parintii.

parintii sunt ai lor si trebuie sa le faca toate voile, pina mor.

[Aseneth]

samsara, la 29 December 2011 - 10:18 AM, a spus:

Aseneth da ai dreptate cand zici ca parintii sunt cei care-i transforma asa pe copii, dar nu musai din exemplele tale. Eu zic ca prea mult suflat in fund si la propriu si la figurat ii face pe copii sa li se urce la cap.

Eu am spus acelasi lucru, cu alte cuvinte. Nu ma indoiesc ca parintii fac asta vezi doamne, din iubire, ca sa nu distruga corola de minuni a lumii care e copchilu rasfatat. Dar scriptul si comenzile au acelasi scop, cel mentionat de mine mai sus. Peste douazeci de ani, normal ca vin si cer socoteala, ca eu te-am iubit, ti-am facut toate poftele, etc. Pai atunci, sa spun cum am auzit pe cineva raspunzand : si acum nu ma mai iubesti? Intrebare logica, raspuns logic.

@ Yasmi : Da, mai exista o categorie, copiii care nu devin proprietari de parinti cu toate ca au parte de o atare educatie, reusesc sa fie pe picioarele lor, sa se integreze in societate , sa lucreze, sa aibe familie, sa nu depinda de parinti. Am cunoscut oameni de genul. Sunt oameni care sunt atat de frustrati ca ei muncesc 8 ore la servici, incat trebuie sa se razbune pe familie sau apropiati, devenind astfel proprietari de copii, sotie, subalterni. Munca, pentru ei, este un cadou facut de ei omenirii, ceva sacru care nu este niciodata apreciat la adevarata valoare. Devin multi din ei schizofrenogeni, in balansul permanent intre script si felul lor de a fi.

Aceasta postare a fost editata de Aseneth: 29 December 2011 - 12:31 PM

[YasmiSL]

Aseneth, la 29 December 2011 - 12:30 PM, a spus:

@ Yasmi : Da, mai exista o categorie, copiii care nu devin proprietari de parinti cu toate ca au parte de o atare educatie, reusesc sa fie pe picioarele lor, sa se integreze in societate , sa lucreze, sa aibe familie, sa nu depinda de parinti. Am cunoscut oameni de genul. Sunt oameni care sunt atat de frustrati ca ei muncesc 8 ore la servici, incat trebuie sa se razbune pe familie sau apropiati, devenind astfel proprietari de copii, sotie, subalterni. Munca, pentru ei, este un cadou facut de ei omenirii, ceva sacru care nu este niciodata apreciat la adevarata valoare. Devin multi din ei schizofrenogeni, in balansul permanent intre script si felul lor de a fi.

si care e acel balans, intre ce si ce ?
care e felul lor de-a fi ?

are o mare importanta amprenta parintilor, fiecare dintre noi gresim fara sa vrem in relatia cu altii, raminem cu niste tipicarii, obiceiuri proaste cel putin ,daca nu traume.

refuz insa sa cred in dezvoltarea noastra implacabila spre ceva negativ, doar pt ca odata cineva ne-a lezat.

sigur, daca problemele au fost grave sunt traume greu de trecut, in rest, depinde de puterea fiecaruia de a invata si din alta parte, de a se autoeduca , de dorinta de a evolua ca persoana.

cred cu tarie in autocontrol si automodelare, care poate depasi niste tare.

Aceasta postare a fost editata de YasmiSL: 29 December 2011 - 01:09 PM

[Aseneth]

YasmiSL, la 29 December 2011 - 01:08 PM, a spus:

si care e acel balans, intre ce si ce ?

Intre scriptul genetic si cel dobandit prin educatie.

[YasmiSL]

Pai daca asa mult conteaza comportamentul parintilor, atunci nu e nici un balans.
Asa-i scriptul, asa te si educa.