Finnian, la 19 December 2011 - 01:59 AM, a spus:
In niciun cuplu nu exista compatibilitate 100%, in multe cupluri nu exista nici macar 50% compatibilitate, asta nu inseamna ca, in ciuda lipsei unei compatibilitati majore, un cuplu nu poate fi solid, ca nu poate rezista in timp si nu poate functiona armonios. Acest lucru este posibil daca partile cuplului nu au cerinte si pretentii absurde una de la celalalta. A nu avea cerinte si pretentii absurde de la o persoana inseamna a-i accepta unicitatea si a nu incerca sa o schimbi dupa bunul tau plac. A-i cere in numele iubirii, invocand iubirea, persoanei cu care iti imparti viata sa-si indrepte atentia asupra unor lucruri ce ei nu-i trezesc niciun interes, pe care n-are nicio tragere de inima sa le faca, avand pretentia sa le faca cu placere, doar pt. ca tie iti plac, sau/si incercand sa o indepartezi de lucrurile pe care-i plac, inseamna a fi absurd, egoist si manipulant. Ce iubire e accea care pretinde ca propriul confort sufletesc sa fie realizabil in detrimentul confortului sufletesc al partenerului?
De aceea, e necesar ca oamenii sa lase posibilitatea partenilor de cuplu sa creasca si sa se completeze prin intermediul relatiilor cu alti oameni, oameni cu care partenerii isi descopera interese si preocupari comune. A-i priva de o asemenea sansa inseamna a-i multila sufleteste si a le impiedica dezvoltarea spirituala, mai simplu, a-i priva de bucurie.
Exista sanse foarte mari ca in urma unei asemenea relatii sa-si faca aparitia anumite sentimente de afectiune, exista posibilitatea sa apara chiar dragostea, dar in niciun caz nu e o regula ca dragostea sa-si faca aparitia in toate relatiile in care se creeza legaturi, nici chiar in cazul unor legaturi profunde, iar atunci cand se intampla sa apara, nu e regula ca ea sa fie insotita de atractie, atractie ce se cere imperios a fi consumata prin sex.
Eu, personal, intotdeauna am considerat legaturile sufletesti mai puternice, datatoare de satisfactii mai numeroase si mai inaltatoare decat cele sexuale. Din pricina asta, socotesc ca, daca accidental doua persoane implicate intr-o relatie sufleteasca si/sau spirituala frumoasa se intampla sa se indragosteasca, este pacat sa dea satisfactie nevoilor trupesti (tradandu-si astfel si partenerii de cuplu – sot, sotie, iubit, iubita), stergand cu buretele sau micsorand satisfactiile sufletesti si spirituale pe care le-au obtinut de-a lungul timpului de pe urma acestei relatii si privandu-se de viitoarele satisfactii ce le-ar aduce relatia. E pacat sa-i intorci spatele sau sa-i trantesti usa in nas unui om impreuna cu care ai crescut, care ti-a fost sprijin si caruia i-ai fost la randu-ti sprijin, doar pt. ca nu poti avea cu acesta relatii trupesti, e pacat sa nu lupti pt. a transforma atractia fizica in iubire frateasca. Daca renunti la un om pt. ca nu ti s-a oferit fizic o sa te simti ca si cand ti s-ar fi extirpat o parte pretioasa din tine, parte ce n-o vei putea recapata in intregime inapoi niciodata. El nu va putea fi inlocuit de un alt om sau de alti oameni. Surogatele nu se ridica niciodata la nivelul originalului din 3 motive: 1. daca n-ar fi existat originalul n-ar fi existat nici ele; 2. ele nu pot fi evaluate decat prin prisma originalului; 3. daca intamplarea alatura surogatul originalului, acesta isi pierde brusc valoarea.
Contact
Facebook
Twitter
RSS
