[Nemo!]

Hiperemotivitatea este predispozitia de a reactiona exagerat la evenimentele din domeniul emotional.
Hiperemotivii poseda intr-un grad ridicat aptitudinea de a se emotiona, de a simti compasiune intensa, tandrete, sentimente estetice.
Hiperemotivul resimte foarte intens orice schimbare de situatie. Cea mai mica stimulare emotionala provoaca reactii emotive (bucurie, manie, tristete etc) sau corporale (roseata, transpiratie, tremuraturi de picioare, lesin, dureri de burta, picioare slabite, etc).
Aceste reactii sunt disproportionate fata de dimensiunea evenimentelor declansatoare.

Nu sunt neaparat pe un fond genetic, pot aparea si din cauza unor socuri afective in copilarie, posibil pe un fond de temperament melancolic.
Credem ca evenimentele ne provoaca emotiile, dar e fals, pt ca acelasi eveniment poate fi perceput diferit in functie de atitudinea noastra in fata lui.

S-au facut experimente cu bebelusi. Li s-au dat jucarii, apoi li s-au retras brusc. Multi au plans, dar repede si-au gasit alta ocupatie. Bebelusii care mai tarziu s-au dovedit a fi hiperemotivi au plans cam 10 minute, ceea ce e mult.

Copiii stresati in copilarie de catre parinti invata sa reactioneze disproportionat emotional, le creste adrenalina. Dar prin autoanaliza, ei isi pot schimba aceste deprinderi, si sa isi controleze reactiile.

Hiperemotivii sunt "gauri negre" de iubire, ei tind sa absoarba iubire, sa o ceara, si asta poate fi de neinteles pentru anturaj.
Ei traiesc in paradox: pe de o parte resimt nevoia extrema de iubire, pe de alta parte sunt respinsi de anturaj, pentru ca nu sunt intelesi.
De aceea, ei risca esecul profesional, familial, social sau in relatiile cu partenerii de gen opus.

Hiperemotivii sunt inteligenti si curiosi de felul lor, creierul lor se dezvolta mai repede decat al altora, de aici intelepciunea unora, profunzimea.
Hiperemotivul are si un caracter exploziv, este calm, dar explodeaza pe moment, si apoi ii pare rau.
Multi oameni se indeparteaza de ei din aceasta cauza.
Viata lor se aseamana unui surfing pe valuri uriase, sus jos, pe cand viata neurotipicilor e ca o mare calma.
Hiperemotivul explodeaza atunci cand se confrunta cu un eveniment pe care nu stie sa il gestioneze, nu stie cum sa faca fata.

Hiperemotivii sunt interiorizati sau exteriorizati. Cei interiorizati acumuleaza emotii, si par cateodata fragili, cateodata taiosi si duri. Ei pot trece prin somatizare (din cauza ca nu exprima toate emotiile, simt dureri corporale). Cei exteriorizati reactioneaza mai mereu.
Hiperemotivul nu e bolnav, nu are tulburare mentala, ci are doar o structura temperamentala mai diferita, care poate fi bine optimizata.
Hiperemotivul poate ajunge sa se stapaneasca, prin autoanaliza, sa inteleaga cum sa isi dezamorseze emotia negativa. In primul rand, sa isi accepte conditia sa, faptul ca e mai usor de perturbat decat altii.
Sa inteleaga care sunt evenimentele ce declanseaza reactii disproportionate (emotii intense pozitive sau emotii intense negative).

Sa isi analize trecutul, pt a intelege cum s-a deprins el in trecut sa reactioneze disproportionat la evenimente la care altii ar fi reactionat foarte usor, fara sa le pese prea mult.
Unii hiperemotivi ajung asa daca sunt traumatizati, fie de oameni, fie de socuri afective in viata.
Hiperemotivul trebuie sa inteleaga ca nu poate controla evenimentele declansatoare, dar isi poate foarte bine stapani reactiile.
Nu evenimentele sunt problema, nici ceilalti, nici el insusi, ci singura problema e deprinderea cu controlarea reactiilor disproportionate.

Hiperemotivul are toleranta redusa la frustrare.
El poate parea capricios, instabil, dar nu este asa, ci problema e ca el resimte prea intens totul, atat emotiile pozitive cat si cele negative.
Hiperemotivul tinde sa fie suparat pe cei din jur, inclusiv pe cei bineintentionati care vor sa il ajute.
E foarte util ca hiperemotivul sa clarifice "contractul" unei relatii, pana cand ajunge sa isi controleze bine reactiile, astfel incat clarificarile sa fie utile pentru toti.
A fi diferit aduce multe avantaje.

Hiperemotivul poate sa dezvolte in timp si alte caracteristici, daca nu e inteles de mic de catre anturaj: timiditate, sociofobie, agorafobie, balbaiala, probleme de vorbire, de control al vocii, atacuri de panica, anxietate, ganduri de sinucidere, sentimente dureroase de inadaptare sociala,de singuratate, esec social si relational, respingere sociala.
El simte ca privirile sunt atintite spre el, simte o presiune.
Adesea fuge de ceilalti, se retrage in singuratatea sa, unde nimic nu-l mai poate ajunge (el nu intelege ca nu se poate feri de evenimente declansatoare, dar poate stapani perfect reactiile sale disproportionate, deci nu va mai suferi deloc).

Cand se arata unui partener de gen opus, unele hiperemotive simt nevoia sa se se fardeze (ca sa isi ascunda roseata, sa capete siguranta de sine).
Ei sunt nesiguri de valoarea lor.
Ei refuza joburi bune, preferand joburi care nu ii solicita relational, desi mai prost platite, fara perspective.
Au mereu impresia ca au ratat ceva important.

Ei tind sa nu atraga atentia, sa fie stersi in societate, chiar daca au multe idei interesante, si lucruri bune de zis.
Se exprima bine pe internet, unde pot sa fie ei insisi fara teama de relationare directa, unde pot fugi imediat in singuratatea lor protectoare, ceea ce in real life nu e posibil.
Pentru ei viata pare un calvar nesfarsit, iar latura emotionala pare un camp minat.

Nu prea au curaj sa infrunte privirea altora, se tem de critica, de respingere.
In special relatiile cu partenerii de gen opus sunt dificile pentru ei, pt ca nu au cum sa acumuleze experienta, daca mereu fug.
Nu vor sa ii deranjeze pe altii
Plang foarte usor, sau le vin lacrimi in ochi usor.
Se nelinistesc usor, se ingrijoreaza usor.

Ce ajuta: terapia rational emotiva, cognitiv-comportamentale, tehnicile de relaxare, terapiile de expunere IN VIVO.
Cei ce reusesc sa isi gestioneze emotiile si reactiile pot sa isi puna emotiile in slujba creativitatii, a relatiilor, sa isi dezvolte talentele fara a mai fi impiedicati de lanturi.
Viata launtrica a unui hiperemotiv este foarte bogata pt ca vede nuante acolo unde neurotipicul nu vede chiar atatea.
Trebuie insa timp, ca sa se autoaccepte si sa se optimizeze prin autoanaliza.

In niciun caz nu trebuie sa se invinovateasca. Sa nu se nege, sa nu se simta rebut, esec, sa nu se raneasca singur. Sa nu se considere prea dificil pentru a fi inteles de altii, prea tarziu pentru a se remedia.
Sa nu se respinga singur, nici sa nu respinga pe cei din jur, care vin cu evenimente declansatoare. Daca hiperemotivul invata sa se gestioneze, atunci va avea relatii bune.

[Equilibrium Girl]

Pffff! parca mi-ai facut biografia emotionala. Sa fii hiperemotiv in lumea pragmatica de astazi e un fel de handicap. Dar nu-i ocoliti pe hiperemotivi pentru ca au un suflet mare si sunt foarte pasionali.

[Nemo!]

dizzy_girl, la 13 November 2011 - 02:25 AM, a spus:

Pffff! parca mi-ai facut biografia emotionala. Sa fii hiperemotiv in lumea pragmatica de astazi e un fel de handicap. Dar nu-i ocoliti pe hiperemotivi pentru ca au un suflet mare si sunt foarte pasionali.

Exista si unii care nu-i ocolesc pe hiperemotivi, si anume profitorii. Acestia se pricep bine la a da impresia ca satisfac nevoile mari de afectiune ale hiperemotivilor, pentru ca sa isi satisfaca ei de fapt nevoile egoiste. Apoi isi dau arama pe fatza.
Asta va fi inca un motiv pentru hiperemotiv ca ulterior, cand se prinde ca a fost folosit tocmai prin emotii, sa se retraga in carapacea sa, dezamagit.

[LikeThisPoppy]

downtempo, la 13 November 2011 - 09:47 AM, a spus:

Asta va fi inca un motiv pentru hiperemotiv ca ulterior, cand se prinde ca a fost folosit tocmai prin emotii, sa se retraga in carapacea sa, dezamagit.

Sau sa invete sa-si controleze/selecteze emotiile. Creiereul poate face multe daca stii cum sa-l folosesti. El singur iti arata regulile de functionare. Tre doar sa fii atent si sa profiti de acestea pentru a te autoeduca. Nimic nu e imposibil!

[Equilibrium Girl]

downtempo, la 13 November 2011 - 09:47 AM, a spus:

Exista si unii care nu-i ocolesc pe hiperemotivi, si anume profitorii.
Asta va fi inca un motiv pentru hiperemotiv ca ulterior, cand se prinde ca a fost folosit tocmai prin emotii, sa se retraga in carapacea sa, dezamagit.

downtempo...incercam sa gasesc o metoda de iesire la liman asa ca niste sfaturi optimiste nu ar strica ; din ce postura ai deschis topicul? te regasesti si tu sau ca simplu observator?

Cred ca hiperemotivii nu pot sa scape de aceasta sensibilitate oricat ar incerca (drept dovada faptul ca sunt asa de cand sunt mici, sau au suferit ceva tot in copilarie care i-a transformat),e adevarat insa ca trebuie sa fie mai precauti cui isi descarca sufletul si sa incerce sa aiba mai multa incredere in ei insisi. Chiar daca pe plan profesional poate nu au asa mari succese, pe plan familial hipersensibilii sunt adorabili, ofera totul si asteapta sa le fie oferit totul (si de aici vine drama cea mai mare cand nu primesc), o alta calitate a hiperemotivilor este ca sunt foarte sinceri.

PS: care e diferenta intre hipersensibilitate si timiditate?

[Renaissance'91]

dizzy_girl, la 13 November 2011 - 02:41 PM, a spus:

PS: care e diferenta intre hipersensibilitate si timiditate?

Nu orice hipersensibil e timid, dar toti timizii sunt hipersensibili.

[Taquito]

Typhon, la 13 November 2011 - 02:56 PM, a spus:

toti timizii sunt hipersensibili.

esti sigur ?

[RTFM]

downtempo, la 12 November 2011 - 05:04 PM, a spus:

Exact asta e aproape unicul subiect pe care l-as fi deschis aici, cand as fi avut suficient... curaj. De fapt am si spus asta chiar pe un topic deschis de tine, daca nu ma insel. Cum spunea cineva mai sus, parca mi-ai fi facut biografia.
Analize am facut; cauze, altele decat genetice, am gasit. Multe si destule. Totusi, eu am impresia ca nu numai factorii externi sunt cei care influenteaza hipersensibilitatea omului, respectiv copilului. Are el ceva acolo in creieras, care se declanseaza mai rapid si mai acut decat la altii; reactioneaza in mod diferit la respectivii factori externi.
Temperamentul cu care ne nastem, poate fi oarecum modelat de un caracter educat, in timp, cu analiza si introspectie. Autocontrolul si educatia emotiilor, nu e un lucru usor de obtinut; si e cu atat mai greu pentru hipersensibili. Eu am ajuns la un momentdat la concluzia ca nu mai vreau s-o controlez. Nici emotiile pozitive, nici cele negative. Nu numai ca nu le reprim, (ceea ce oricum nu e indicat), dar le dau si ''apa la moara'' pana trec singure..
E mai complicat cu furia. In momentele de furie e posibil sa daunez altora, verbal bineinteles; asa ca uneori furia incerc s-o temperez; dar nu atat de mult cat ar trebui.
Emotiile pozitive in schimb, prefer sa le traiesc la intensitate maxima, pntru ca am observat urmatorul lucru: daca incerc sa le moderez, sa le aplanez, sa le percep in alt fel, imi da o senzatie de frustrare interioara peste care e si mai greu sa trec; doar...''lungesc boala''. Daca le traiesc in momentul respectiv, la intensitatea cu care ma obliga sa le simt, se aplaneaza singure, isi descresc intensitatea intr-un timp mult mai scurt, decat daca as incerca sa le controlez prin vointa. In plus, emotiile pozitive intense, nu afecteaza foarte mult pe cei din jur, mai ales daca hipersensibilul e si inchis in sine (si majoritatea sunt).

Aceasta postare a fost editata de Kilya: 19 November 2011 - 01:15 PM