[Tudorxx]

Transformarespaţiutimp
Zimnicea, oraş aparent la marginea lumii, sau poate la limita dintre ele, relativ mic, fosta cetate antică Zimidava, cu străzi rectangulare neasfaltate sau pavate, doar o stradă principală ce traversa oraşul era pavată cu piatră cubică din vremea nemţilor. Oraş în care industria era doar agricultură, industrie care pînă în perioada Ceauşescu era inexistentă, oraş care parcă se sustrage legilor universului, se sustrage transformării în spaţiu şi timp. Ce poate fi această transformare în spaţiu şi timp?.Cum este ea legată de spaţiu sau de timp?. Nu departe de oraş cam la opt kilometri un sat nu mai mare de cîteva sute de case, atît de liniştit că nici timpul nu- l mai băga în seamă, atît de liniştit încît glasurile copiilor erau asurzitoare precum clopotele bisericii de sărbători, ca de altfel toate locurile unde s-au născut români liberi.
Nu am considerat niciodată că fac filozofie în sensul celor cu diploma, ei cred că filozofia este o ştiinţă abstractă din ce în ce mai mult, ca şi ştiinţa sau arta în general, uită că toate acestea sînt pentru om şi spiritul său uman, toţi pierd din vedere că atît filozofia cît şi artele sau ştiinţele sînt doar reflectări ale realităţii şi abia apoi artă sau ştiinţă sau filozofie. Acel copil născut din infinitul de infinit trecut, în începuturile sale convenţionale, făcea filozofie, era însăşi subiectul filozofiei, era filozofia (era o realitatea ce abia aştepta să fie reflectată) cu toate componentele sale de la ştiinţă la religie, de la materie la idée, de la inconştienţă la conştienţă, etc. Din această cauză apare acum mai clară îndepărtarea acestor filozofi de omul simplu care se confundă mai mult cu natura sa şi mai putin cu gîndirea lui conştientă, ei uită sau au uitat că la începuturi şi ei ca şi în timpurile străvechi (sfatul bătrînilor) oamenii făceau filozofie, ştiinţă, vrăjitorie şi altele în acelaşi timp şi că acel sfat al bătrînilor este trecutul nostru al fiecăruia şi al fiecărei ştiinţe, acei oameni nu făceau ştiinţă sau filozofie ei făceau interpretarea realităţii apropiată de simultaneitatea din realitate, trăiau interpretarea realităţii la nivelul capacităţii lor spirituale. Nimeni nu poate spune că spiritul lor era mai bun sau mai rău ca al nostru, sau mai util sau mai puţin util, nimeni nu poate face comparaţia trecutului cu prezentul decît la modul convenţional şi subiectiv al fiecărui interpretator şi noi cînd ne naştem facem filozofie, religie, ştiinţă, vrăjitorie sau magie simultan, abia apoi spiritul nostru le convenţionalizează separat. Eu ca şi ei încerc să interpretez lucruri şi adevăruri sau realităţi simultan pentru simplul motiv că şi lucrurile, realităţile sau tu şi cu mine, sîntem materie şi idée simultan, generalulparticular, realitateiluzie, ş.a.m.d.. Apariţia aceea, din acel colţ al lumii era doar o formă sau cum spuneţi voi o formă de existenţă sau cum voi spune eu în continuare o formăexistenţăspirit, era o idividualitate, un particular care ca particular reprezenta o generalitate. Acel ceva eu îi spun entitate şi are cîteva lucruri esenţiale printre care faptul că este o simultaneitatea de materieidee pe o formă specifică, am spus formă nu din argumente subiective ci obiective pentru că forma (este vorba de forma pe care o voi defini în continuare şi nu de forma clasică sau de forma de existenţă) în noua interpretare este elemental particular al unei entităţi cu valoare generală în evidenţierea unicităţii oricărei entităţi, om sau materie amorfă. Ea cuprinde toate elementele care pot defini unicul unei existenţe, dimensiuni, cîmpuri, forme de existenţă, culori, energii, efecte, (efecte ale formei, ale existenţei şi ale spiritului) etc., aşadar la noţiunea de materieidee care definea generalul oricărei entităţi se adaugă forma de existenţă în contextul definit mai sus şi căreia i-am spus pur şi simplu formă şi care reprezintă particularul ei general, unicitatea acesteia în infinit de infinit. Mai completăm faptul că materia o redefinim ca existenţă pur şi simplu iar idea ca spirit, acest lucru deoarece oricum am face existenţa înseamnă şi existenţa materială care este o existenţă de sine (existenţa în sine) dar şi existenţa materiei ca efect (care este o existenţă pe un suport de materie adică pe un suport existenţă de sine), totodată am redefinit idea deoarece idea nu este interpretată ca fiind toată componenta nematerială a unei entităţi care poate influienţa reflectarea realităţii ci era definită doar de o componentă (din cele şase componente spirituale, memorie, gîndire, simţ, sentimente, instinct şi intuiţie) ale spiritului unei entităţi, ceea ce nu este corect ţinînd cont de complexitatea oricărei entităţi şi a spiritului său. Aşa am ajuns la concluzia că tot ce există în univers este din început o infinitate de entităţi definite prin simultaneitatea de formă, existenţă şi spirit, (atunci în acel sat de lîngă acel oraş şi eu devenisem o entitate, simultaneitate formăexistenţăspirit) această formulă definind generalitateaparticulară a oricărei transformări (în particular tipul de entitate). Veţi constata că nu există entitate care să nu fie definită de această simultaneitate respectiv formăexistenţăspirit, mai mult sau mai puţin, indiferent dacă este om sau materie amorfă sau atom sau sistem planetar sau univers finit sau infinit de infinit, veţi constata că în timp ce forma şi spiritul dau unicitatea nematrială a unei entităţi, general valabilă, existenţa dă generalul ei material.

[Interpus]

Când existenta ocupă un spatiu, atunci spatiul devine proprietate a existentei. In acest sens, unde avem existentă, avem spatiu, unde avem spatiu, avem existentă. Stim denumirea acestei omogenităti ?
Caracteristica omogenitătii este structura unitară (punctul): existenţă si spatiu in acelasi punct. Asta inseamnă că spatiul este constituit din puncte (ale aceleiasi existente) ?
Simultaneitatea: existenţă si spatiu in acelasi timp, cât si un punct in acelasi timp cu alt punct.
Poate fi dat asincronismul: existenţă intr-un timp si spatiu in alt timp ? Dar disocierea: existenţă intr-un punct si spatiu in alt punct ?

[Tudorxx]

Nu existenţa este esenţa universului ci transformarea acestuia ca existenţă materială sau nematerială.În lipsa transformării noţiunile de spaţiu şi de timp îşi pierd sensul lor convenţional.

Interpus, la 18 October 2011 - 08:28 PM, a spus:

Când existenta ocupă un spatiu, atunci spatiul devine proprietate a existentei. In acest sens, unde avem existentă, avem spatiu, unde avem spatiu, avem existentă. Stim denumirea acestei omogenităti ?
Caracteristica omogenitătii este structura unitară (punctul): existenţă si spatiu in acelasi punct. Asta inseamnă că spatiul este constituit din puncte (ale aceleiasi existente) ?
Simultaneitatea: existenţă si spatiu in acelasi timp, cât si un punct in acelasi timp cu alt punct.
Poate fi dat asincronismul: existenţă intr-un timp si spatiu in alt timp ? Dar disocierea: existenţă intr-un punct si spatiu in alt punct ?

[Interpus]

Hai să aflăm dacă si-l pierde.
... Interpretarea mediului inconjurător (a realitătii) nu este deloc relevantă, incât să sustii in baza acesteia, că spatiul si timpul sunt altceva decât ceea ce intelegem in prezent prin ele. Interactiunile de orice fel, dintre oricare două subiecte, confirmă ceva real, adevărat. Iar ca urmare a repetării acestora, apar conventiile, conceptele. Dar, pentru evitarea lor este necesar să nu existe interactiuni, iar fiecare subiect să rămână izolat si pur unitar. Ceea ce este imposibil.
Prin interpretarea mediului, n-ajungi prea departe, dar prin intelegerea lui ajungi foarte departe. Intelegerea provine, pentru unii din transformarea consimtirii in prezenta priceperii (posibil si invers), iar pentru altii, din simpla observare a interactiunilor nemijlocite.

Infinitatea de forme constituie spatiul infinit, si ii conferă proprietatea de formă (imposibil de identificat), comună si materiei (posibil de identificat - de exemplu, quarcul). Tot ce este vizibil are o formă. Orice formă din acea infinitate este reprezentată de materie. Spatiul este material si este existenţă materială.
Spatiul si timpul, ca subiecte ale unei transformări, nu trebuie să existe si să interactioneze ca să poată avea loc transformarea lor ?

Aceasta postare a fost editata de Interpus: 20 October 2011 - 08:43 PM

[LuciaD]

Interpus, la 20 October 2011 - 08:40 PM, a spus:

Hai să aflăm dacă si-l pierde.
... Interpretarea mediului inconjurător (a realitătii) nu este deloc relevantă, incât să sustii in baza acesteia, că spatiul si timpul sunt altceva decât ceea ce intelegem in prezent prin ele. Interactiunile de orice fel, dintre oricare două subiecte, confirmă ceva real, adevărat. Iar ca urmare a repetării acestora, apar conventiile, conceptele. Dar, pentru evitarea lor este necesar să nu existe interactiuni, iar fiecare subiect să rămână izolat si pur unitar. Ceea ce este imposibil.
Prin interpretarea mediului, n-ajungi prea departe, dar prin intelegerea lui ajungi foarte departe. Intelegerea provine, pentru unii din transformarea consimtirii in prezenta priceperii (posibil si invers), iar pentru altii, din simpla observare a interactiunilor nemijlocite.

Infinitatea de forme constituie spatiul infinit, si ii conferă proprietatea de formă (imposibil de identificat), comună si materiei (posibil de identificat - de exemplu, quarcul). Tot ce este vizibil are o formă. Orice formă din acea infinitate este reprezentată de materie. Spatiul este material si este existenţă materială.
Spatiul si timpul, ca subiecte ale unei transformări, nu trebuie să existe si să interactioneze ca să poată avea loc transformarea lor ?

INTELEGEREA informatiei vine odata cu "practica" (Patanjali spunea "practica interioara continua", Sihastrii ii spun "Rugaciunea Inimii"). Necesitatea de-a muncii (la fel de CONSTIINCIOS) cu tine insati/insuti intru INTELEGEREA EXPERIENTEI care-ti aduce INTELEPCIUNEA. Este vorba despre o Intelegere diferita de cea Logica, fiind vorba despre acel SIMT INTERIOR, adica "A INTELEGE CU SUFLETUL", acea intelegere ca Fiinta umana experimenteaza Creatia Dumnezeiasca(a Campului De Iubire) si extinderea Ei, pentru ca apoi sa revina la PUNCTUL CENTRAL, realizand in interiorul nostru "Splendoarea Splendorii", Transformarea Alchimica. Cel care porneste(face primul pas, in intentie) devine transfigurat (adica OMUL NOU TRANSFORMAT, care a "castigat" Profunzime, Intelegere si Armonie) si cu fiecare intentie pe care o si realizeaza, transformarile se acumuleaza si modeleaza atat Interiorul, cat si Exteriorul.
Nu stiu cat de filosofic am scris, sper sa se inteleaga mesajul transmis(ce ma bucura pe mine este ca, am inteles cateva aspecte- marturisesc ca dupa multa practica interioara continua si constanta).

" ...Noi, fiecare, suntem o Memorie de Miscare, o anumita Rostire a Cuvantului Tau, ce se intrupeaza intr-o anume fiinta creata de Cuvantul Tau. Scanteia ce sta ca Arhetip fiintei mele create este aceasta rostire a Cuvantului Tau, in care ma regasesc si, totodata, Te intalnesc pe Tine". (Necesitate Isihasta)

Aceasta postare a fost editata de LuciaD: 20 October 2011 - 09:35 PM

[Tudorxx]

Şi dumnevoastră sesizaţi că realitatea pe care o reflectă spiritul oricărei entităţi este de fapt o iluzie datorată intermediarilor dintre realitate şi spirit, dar de ce nu vă întrebaţi dacă şi spaţiul şi timpul reflectat de dumneavoastră este cel real. Evident că nu tot din cauza entităţilor intermediare.Noi nu ajungem la realitate şi nici la adevăr niciodată dacă vorbim de adevărul real şi nu de cel convenţional al nostru. Ca să vedeţi că transformarea susţine spaţiul şi timpul şi că în lipsa ei nu mai este nimic este simplu toate convenţiile dumnevoastră despre existenţă dispar o dată cu moartea dumnevoastră chiar dacă elementele dumnevoastră nu dispar încă mult timp unele niciodată.(atomi, bozoni sau alte particule)De ce credţi că realitatea este una dar interpretările ei nelimitate? Transformarea, spaţiul şi timpul sînt simultane şi simultaneitatea lor este definiţia universului.(transformarespaţiutimp)Teoria a apărut în librării.

Interpus, la 20 October 2011 - 08:40 PM, a spus:

Hai să aflăm dacă si-l pierde.
... Interpretarea mediului inconjurător (a realitătii) nu este deloc relevantă, incât să sustii in baza acesteia, că spatiul si timpul sunt altceva decât ceea ce intelegem in prezent prin ele. Interactiunile de orice fel, dintre oricare două subiecte, confirmă ceva real, adevărat. Iar ca urmare a repetării acestora, apar conventiile, conceptele. Dar, pentru evitarea lor este necesar să nu existe interactiuni, iar fiecare subiect să rămână izolat si pur unitar. Ceea ce este imposibil.
Prin interpretarea mediului, n-ajungi prea departe, dar prin intelegerea lui ajungi foarte departe. Intelegerea provine, pentru unii din transformarea consimtirii in prezenta priceperii (posibil si invers), iar pentru altii, din simpla observare a interactiunilor nemijlocite.

Infinitatea de forme constituie spatiul infinit, si ii conferă proprietatea de formă (imposibil de identificat), comună si materiei (posibil de identificat - de exemplu, quarcul). Tot ce este vizibil are o formă. Orice formă din acea infinitate este reprezentată de materie. Spatiul este material si este existenţă materială.
Spatiul si timpul, ca subiecte ale unei transformări, nu trebuie să existe si să interactioneze ca să poată avea loc transformarea lor ?

Aceasta postare a fost editata de Tudorxx: 22 October 2011 - 09:41 AM

[Interpus]

Scrie-mi despre transformare in sine, prin cuvintele tale (nu este necesar să faci referire la spatiu si timp).

[Tudorxx]

Transformarea
care în mod obişnuit este
devenire, dezvoltare, evoluție, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoză, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) strămutare, (înv. și pop.) mutare, prefăcătură, schimbătură, (reg.) străformare, (înv.) modificație, preobrajenie, strămutătură, transformație, (fig.) răsturnare. (A suferit o adâncă ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui „l” intervocalic în „r” în elementele românești de origine latină.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.
Transformarea, spaţiul şi timpul ca şi culoarea, spiritul sau alte reflectări sînt convenţii create de diversele entităţi, în realitate aceste convenţii nu există (ca un paradox), realitatea nu ţine cont de ele decît în mod limitat (finitinfinit) realitatea fiind infinit de infinit. Fără existenţa noţiunii de timp nu am putea reliefa variabilul unei transformări, la fel cum în lipsa noţiunii de spaţiu nu am putea stabili constantul unei transformări, ca exemplu dacă nu ar fi timpul nu putem şti că pămîntul se învîrteşte la fel cum nu putem spune că este rotund dacă nu ar fi definit spaţiul sau că distanţa de la pămînt la lună este cît este.(în lipsa spaţiului) Dincolo de infinitulfinit în realitatea infinit de infinită sau nelimitat (neconvenţional) noţiunile (convenţiile) îşi pierd sensul obişnuit astfel că orice culore devine o reflectare a unei frecvenţe, sentimentele devin frecvenţe la nivel ADN şi ARN, etc. Niciodată particula elementară infinit de infinit de mică sau de mare nu poate să fie definită în raport de transformare, de timp sau de spaţiu deoarece neconvenţionalul nu poat reflecta neconvenţionalul, dacă particula devine absolută adică infinit de infinit de mare sau de mică, aceasta nu mai are transformare şi nici timp şi nici spaţiu aceste elemente rămîn în interiorul universului neconvenţional. Desigur aceste interpretări rămîn paradoxuri ca oricare altele, doar interpretarea lor convenţională este diferită în interiorul convenţiei transformarespaţiutimp.
Transformarea este parametrul care defineşte spaţiul şi timpul, timpul este parametrul care defineşte transformarea şi spaţiul, spaţiul este parametrul care defineşte transformarea şi timpul, ceea ce în termeni simpli se poate spune că orice axiomă (axiomă, convenţie, entitateunivers, etc.), se defineşte prin altă axiomă, (sau mai multe) convenţie, entitateunivers, etc., fiecare parametru este o simultaneitate de alţi parametri (de alte simultaneităţi). Orice entitateunivers are un timp al ei convenţional şi un timp neconvenţional, spaţiul este tridimensional convenţional şi infinit dimensional în realitate, transformarea este formă, existenţă şi spirit simultan, ş.a.m.d., în acelaşi timp în care particulele elementare sînt în afara convenţiei entităţilorunivers de transformarespaţiutimp, în acelaşi timp în care spiritul este infinit de infinit dar pe un suport finit, la fel cum arta sau ştiinţa sau cuvintele, literatura, libertateaconstrîngere, sînt infinite dar pe un suport finit, ceea ce le conferă statutul de entităţi de efect, fiecare cu transformarea ei, transformareaspaţiutimp defineşte universul atît neconvenţonal cît şi convenţional în timp ce formaexistenţaspiritul defineşte entitatea atît convenţional cît şi neconvenţional şi amîndouă sînt simultane reprezentînd realitatea, sau iluzia sau amîndouă. În neconvenţional se modifică convenţiile de definiţie sau chiar dispar ca noţiuni.
În contextul demonstraţiei universurilor simultane şi nu paralelele evident, teoriile convenţionale care pleacă de la faptul că două corpuri nu pot ocupa acelaşi spaţiu în acelaşi timp, nu mai sînt valabile în neconvenţional, nici teoria relativităţii convenţionale nu mai este valabilă în absolutul neconvenţional, de aceia cu cît ne apropiem de orizontul neconvenţional cu atît paradoxul îşi face prezenţa. De aceea găurile negre sau Big-Bangul sînt greu de explicat, convenţionalizat cu legile noastre convenţionale. Lupta contrariilor nu este motorul general al transformării cum s-a crezuă de atîta timp, dovada este că gravitaţia care nu are contrariu este generatoare de de transformări fără altă energie, sursa existenţei universului este neconvenţionalul, particule elementară, secvenţa elementară neconvenţională care există prin inexistenţa sa care se transformă avînd o stabilitate nelimitată. Fizica cuantică nu a descoperit contrarii în structura protonului iar în electronii nici atît, cu atît mai mult în lumea neconvenţională unde negativul şi pozitivul devine o aberaţie convenţională.
Din cîte am studiat ştiinţa spune ceva de genul că cea mai stabilă particulă (respectiv atomul, sau protonul sau electronul) este formată din cea mai instabilă particulă (bozonul, particula lui Dumnezeu). Nu vi se pare un paradox? Este ca şi cînd am spune că orice sistem este rezultatul unui haos şi invers. Acelaşi lucru spune şi fizica cuantică în lumile ei paralele şi i se pare de neînţeles, adică paradox.Care este adevărul? În vechile teorii este mai greu, în filozofia neconvenţională singurul vinovat este particula elementară respectiv secvenţa elementară neconvenţională (0 şi 0*) care este şi haos şi sistem simultan. Legea haosului este la fel de bine o lege a sistemelor mai mult sau mai puţin perfect convenţională şi nedemonstrabilă.
Transformarea ca spaţiul şi timpul sînt convenţii şi aşa cum au constatat şi alţii există transformare convenţională ataşată obiectelor şi experienţelor reale şi alta în afara obiectelor şi experienţelor ambele fac parte din cunoaşterea convenţională şi neconvenţionalul cunoaşterii convenţionale, dar există şi transformare care trece de limitele acestora care este transformarea neconvenţională. În cadrul cunoaşterii de orice natură se pot detvolta cunoaşteri ale transformărilor ideale, sau materiale ca modele de cunoaşere convenţională chiar dacă se ituieşte în transcedental ca în cazul lui Kant sau ca o experienţă primară a lui Husserl.
Dacă transformareaspaţiutimp are elementele sale (elementele de echilibru, de comparaţie, sau domeniul de definiţie) finite atunci transformareaspaţiutimp este o entitateunivers convenţională sau univers convenţional, dacă aceste elemente sînt infinite sau infinit de infinit transformareaspaţiutimp este o entitateunivers reală sau un univers real, dacă aceste elemente sînt dincolo de infinit atunci transformareaspaţiutimp este o entitateunivers neconvenţională sau un univers neconvenţional. Evident pot fi infinite convenţii, infinit de infinit realităţi şi nelimitate neconvenţii.
Timpul şi spaţiul rămîn existenţe de efect ale transformării (ale oricărei transformări), în lipsa transformării noţiunea de timp şi spaţiu dispare, devine absurdă ca şi Dumnezeu care este efect al entităţilorunivers cu existenţă de sine de orice natură, în lipsa entităţilorunivers cu existenţă de sine Dumnezeu dispare ca noţiune, ca şi idea sau vidul sau cîmpul care dispar în lipsa entităţilorunivers cu existenţă de sine, chiar dacă toate entităţilorunivers (indiferent dacă au existenţă de sine sau de efect) produc efecte la rîndul lor. Nu vi se pare evident faptul că dacă nu ar fi transformare (dacă nu ar fi nici o formă de existenţă) vidul sau Dumnezeu nu ar avea suport nu ar fi nimeni să-l reflecte (convenţionalizeze, ca şi timpul sau spaţiul)? Mie mi se pare evident. În acest caz este absurd să ceri unui ateu să creadă în Dumnezeu ca şi invers, norocul nostru că nimeni nu este teist 100%, cum nici ateist 100% şi din acest motiv se pot recunoaşte unii pe alţii. Dacă ar fi doar teişti 100% aceştia nu şi-ar putea recunoaşte credinţa comparativ cu necredinţa inexistentă.
Transformarea oricărei entităţiunivers este evident o simultaneitate care cuprinde nu doar entitatea sau universul în sine ci o infinitate de entităţi şi universuri atît în convenţional cît şi în realitate sau neconvenţional simultan, împreună cu timpul şi spaţiul oricărui univers sau entitate. Astfel omul are o transformare care este simultană atît cu transformarea tuturor componentelor sale interioare în parte (atomi, molecule, organe,etc.) cît şi tuturor elementelor din care face parte. (umanitate, planetă, univers, etc.), simultan cu spaţiul şi timpul acestora. Împreună cu spaţiul şi timpul, transformarea devine însăşi universul în toate formele lui convenţionale sau neconvenţionale, în caz particular simultaneitatea transformarespaţiutimp devine entitate (entitatea este şi ea un univers doar că un univers limitat de convenţia individuală a acestuia), un univers limitat de formă, existenţă şi spirit ca şi Dumnezeu sau vidul, sau orice altceva. Niciodată o transformare nu pote defini doar o entitateunivers, ea cuprinde întotdeauna o simultaneitate individgrup. Să nu vă gîndiţi că un sunet sau o literă sau orice unitate de măsură este o entitate, un element unic, ea este o simultaneitate individgrup, astfel un sunet este efectul unui complex de fenomene pe de o parte dar şi o sumă de infinite elemente (sunete), ca sunetul unei orchestre, nu doar un atom sau o moleculă scoate un sunet ci un organ iar un organ are infiniţi atomi şi structuri subatomice. Gravitaţia pămîntului este rezultatul sumei infinite a gravitaţiei atomilor şi moleculelor lui dar şi a structurilor lui subatomice infinit de mici sau structurilor exterioare infinit de mari. Dacă noi nu putem măsura gravitaţia unui atom asta nu înseamnă că nu există şi nu doar gravitaţia atomului dar şi cea a particulei lui Dumnezeu sau a particulei infinit de infinit de mici. Putem spune că protonul faţă de electron are o gravitaţie şi că atracţia sarcinilor electrice este o atracţie a gravitaţiei acestora sau atracţia materiei faţă de antimaterie sau orice atracţie dintre contrarii. Putem specula şi invers în sensul că şi gravitaţia este o atracţie dintre sarcinile electrice pozitive şi negative ale protonilor şi electronilor planetei cu cele umane sau animale sau de altă natură dar ştiinţa spune altceva. Poate şi electronii au gravitaţie (dacă au masă) ca şi protonii, ca orice existenţă cu existenţă de sine, concluzia, orice existenţă de sine are masă şi evident gravitaţie. Nu cumva protonii planetei atrag nu doar electronii proprii ci şi pe cei ai celorlalte entităţiunivers? Ştiinţa poate ne va da răspunsul sau poate nu în viitor.
Aşa cum am mai spus dacă transformarea este materială (convenţional binenţeles) universul este un univers material şi filozofia lui este una materialistă, (Marx, Engels) dacă transformarea este de natură ideală (fenomenologie, sau idee, sau experienţă primară, sau transcedental) universul devine un univers ideal iar filozofia lui ideală (Hegel), sau transcedentală (Kant), sau de altă natură (Husserl sau Schelling, Heidegger). În altă ordine de idei dacă transformarea este infinit de infinit de mică, universul devine particulă infinit de infinit de mică (inexistentă) iar universul ei este universul neconvenţional şi filozofia lui neconvenţională, dacă transformarea este infinit de infinit de mare de asemenea universul este neconvenţional (nelimitat) şi filozofia neconvenţională, dacă însă acestă transformare este finitinfinită ea defineşte un univers finitinfinit adică o entitate, sau o convenţie (atom, moleculă, om, planetă sau universul aşa cum îl reflectă o entitate şi nu doar omul), orice entitateunivers cu limite infinite este o realitate neconvenţională în timp ce imaginea ei în spiritul oricărei entităţi devine convenţie şi iluzierealitate. În altă ordine de idei dacă transformarea este cu existenţă de efect şi de sine entitatea şi univesul sînt materiale în timp ce o transformare cu existenţă doar de efect devine entitate, univers de efect, fără existenţă de sine (cum este Dumnezeu sau cîmpul sau culoarea, sau ideea sau metafizicul, sau experienţa primară a lui Husserl, etc.), nu există univers sau entitate doar cu existenţă de sine. Un univers doar cu existenţă de sine înseamnă de fapt o entitateunivers care nu produce şi nu are nici un efect nici pentru ea nici pentru entităţile din univesul ei exterior, motiv pentru care nici o altă entitateunivers nu poate sesiza nimic, nici chiar ea însăşi. Imaginează-te ca ceva ce nu poate şti că există şi nici că ceilalţi ar putea şti că exişti. Să nu ne lăsăm înşelaţi de aparenţe să credem că un cîmp este cu existenţă de sine pentru că el (inclusiv gravitaţia, sau energiile) dispare o dată cu entitateaunivers suport, entitateaunivers suport are existenţă de sine şi nu cîmpul sau energia sa.Transformarea în neconvenţional reprezintă,
starea simultaneităţii individgrup, starea entităţiiunivers. Forma acesteia de existenţă.
Starea universului, starea entităţilor, convenţionale sau neconvenţionale, pe simultaneitatea spaţiutimp, forma de existenţă a oricărei entităţi sau univers. Transformarea luată ca individ reprezintă entitatea, cea luată ca grup reprezintă universul. Este infinit dimensional ca spaţiu şi ca timp. Pe tot domeniul de definiţie al oricărei entităţiunivers există transformare iar aceasta este suprapusă pe simultaneitatea dintre o constantă (spaţiul) şi o variabilă (timpul). Ca exemple de cazuri particulare ale transformării, atomul, plantele, animalele, orice entitate sau univers, omul, galaxii, etc., orice transformare are variante de la negativ la pozitiv, variante finitinfinite pentru entităţiunivers convenţionale şi infinit de infinit pentru entităţileunivers reale şi nelimitat dincolo de infinit de infinit pentru entităţileunivers elementare, infinit de infinit de mici sau de mari. Dacă transformareaspaţiutimp este limitată în spaţiutimp universul devine entitate care evident este şi un univers în acelaşi timp.
Transformarea de care am vorbit pînă acum trebuie luată simultan cu spaţiul şi timpul ca transformarespaţiutimp şi nu altfel, această simultaneitate este reprezentativă la tot ce există sau nu există şi ca atare afectează în permanenţă şi forma şi existenţa şi spiritul oricărei entităţiunivers indiferent dacă finită sau infinită sau nelimitată. Să nu confundăm entitateaunivers convenţională cu cea neconvenţională între ele diferenţa este clară, în timp ce la entitateaunivers convenţională transformarea este finitinfinită, la entitateaunivers neconvenţională transformarea este dincolo de infinit de infinit, (ca limite) nelimitată. În timp ce transformarea entitateaunivers convenţională este definită ca limitată, cu viaţă sau moarte pentru unele entităţi şi ca transformare pentru entităţile care le reflectă, la entitatea neconvenţională nu se poate vorbi de aşa ceva pentru că nu are limite şi pentru că entitateaunivers neconvenţională nu se poate autoreflecta în neconvenţional. Moartea este o transformare particulară în care pe lîngă transformare se produce pierderea memoriei spiritului entităţiiunivers respective, acesta nu are continuitate de-a lungul transformării în limitele ei infinit de infinit, automat se pierde conştienţa acesteia, este ca un amnezic la care memoria dispare inclusiv la nivelul subconştientului său. Particula elementară (secvenţa elementară) infinit de infinit de mică sau de mare nu-şi pierde memoria propriei entităţiunivers spirituale pentru că paradoxal nu are o astfel de memorie dar o menţine, elementele ei fiind infinit de infinite şi zero în acelaşi timp, toate se transformă simultan cu formarea lor, variaţiile de timp fiind infinit de infinit de mari şi de mici simultan. Din întîmplare filozofiile de pînă acum (de orice natură) nu au considerat transformarea ca esenţă filozofică şi nu au încercat definirea ei în contextul spaţiului şi timpului. Din acest motiv nu pot să vă prezint o comparaţie între noţiunea ei neconvenţională din prezentul context şi cea convenţională din textele filozofiilor anterioare. Transformarea în filozofiile anterioare este echivalentul dialecticii (Hegel) sau mişcării sau lupta contrarilor, ea nu lipseşte din nici o filozofie doar interpretarea ei este alta. Nimeni nu a pus problema rolului general valabil al transformării chiar dacă unii au încercat să o confunde cu dialectică sau lupta contrariilor sau cunoştere, etc. Acum a fost creată noua categorie filozofică transformarea şi simultaneitatea ei transformarespaţiutimp, general valabilă în convenţional ca şi în realitate.
Aşadar orice transformare are la bază particula elementară neconvenţională sau conventionala în timpspaţiu, care ca şi celelalte axiome nu poate fi definită independent de timpspaţiu, cum nici timpul nu poate fi definit fără transformarespaţiu sau spaţiul fără transformaretimp, cele trei axiome sînt simultane şi se definesc reciproc fiind proprietatea de baza a universului conventionalneconvenţional, sînt generale şi particulare în acelaşi timpspaţiu pentru orice entitateunivers. (formăexistenţăspirit) Din punct de vedere neconvenţional transformareaspaţiutimp nu dispare niciodată adică este nelimitată, în timp ce în convenţional dispare o data cu entitateaunivers, (convenţia) mai exact pentru noi sau orice entitateunivers, transformareaspaţiutimp dispare o dată cu noi sau entitatea respectivă, pentru noi dincolo de entitateaunivers a noastră (formăexistenţăspirit) transformarea sau timpul sau spaţiul dispar pentru infinit de infinit, sau nelimitat, ce paradox mai paradox doriţi? Cînd vorbim de convenţional transformarea se referă la transformarea din convenţia respectivă din entitatea respectivă sau din universul entităţii sau convenţiei respective, adică din transformarea noastră în universul nostru uman sau a florilor în universul lor vegetal, sau a planetelor în universul lor planetar, nu putem crea o convenţie dincolo de puterea spiritului nostru de reflectare, sau dincolo de existenţa noastră sau dincolo de forma noastră, clar că nu putem analiza transformarea dincolo de entitatea noastră (formăexistenţăspirit), nici în afara noastră nici în interiorul nostru, a crede că vom atinge neconvenţionalul din noi este o aberaţie, este ca şi cînd am găsi adevărul perfect al nostru sau al umanităţii, sau perfecţiunea existenţei noastre sau măcar a formei care ne defineşte entitatea. Credeţi că infinitul din exterior este mai mare ca cel din interior, vă înşelaţi. Este ca şi cînd a-ţi crede că infinitatea dintre 0 şi 0* este limitată în timp ce infinitatea dintre ∞* şi ∞ este nelimitată, în realitate ambele sînt nelimitate. Este ca şi cînd a-ţi crede că este mai uşor să descoperim marginile universului neconvenţional în afara noastră decît a descoperi clipa infinit de infinit de mică sau particula elementară infinit de infinit de mica, în ambele sensuri perfecţiune, în timp ce transformarea neconvenţională este continuă şi nelimitată, în acelaşi timp transformarea convenţională este discontinuă pentru individ dar continuă în interiorul grupului sau exteriorul acestuia, cît şi ca secvenţe neconvenţionale infinite în nelimitat. Transformarea neconvenţională este definită de proprietăţile sale în timpspaţiu şi are ca elemente ale transformarii clipa neconvenţională (adică infinit de infinit de mică) şi particula neconvenţională (infinit de infinit de mică), ele sînt şi nu sînt în acelaşi timp (paradox), nu depind de spaţiutimp, nu pot fi memorate sau reflectate de entităţiunivers, chiar şi de universul neconvenţional în sine, ele sînt embrionul genetic al universului convenţionalneconvenţional, conţin infinit de infinit gene pentru entităţi, destinul acestora cu toate posibilităţile particulare sau generale ce există în universul convenţional, la nivelul lor totul şi nimicul devin realitate a simultaneităţii, o realitate infinit de infinit dar pe care spiritul infinit de infinit nu o poate reflecta, nu putem realiza o convenţie a acestora, chiar dacă particula şi clipa neconvenţională există în orice entitateunivers sau nonentitateunivers, entitateunivers ca existenţă în sine sau de efect, nu este particulă a lui Dumnezeu ci particulă din care este compus Dumnezeu. În convenţional transformarea conţine aceleaşi particule şi clipe neconvenţionale şi aceleaşi proprietăţi neconvenţionale dar fără posibilitate de reflectare, în schimb există transformareaspaţiutimp convenţională definită pentru orice formă, existenţă şi spirit, al oricărei entităţiunivers, unde se pot stabili convenţii referitoare la transformarea formei, sau transformarea existenţei, sau transformarea spiritului. Deşi toate sînt simultane, se pot convenţionaliza separat şi diferit de la o entitate la alta, există memoria care poate reflecta clipa şi particula elementară, dar nu pe cele neconvenţionale, pentru moment particula lui Dumnezeu, sau genele sau atomii sau moleculele rămîn particule elementare convenţionale, toate sînt însă doar convenţii pentru diferite entităţi sau ale diferitelor entităţi, în limitele spiritului lor sau universului lor. Acestea sînt şi nu sînt în acelaşi timp, unele sînt doar ca efect, altele şi ca efect şi ca existenţă de sine, sînt pentru că le-am convenţionalizat, dar nu sînt pentru ca şi ele ca omul sau ca orice entitateunivers sînt compuse din particule şi mai elementare pe care mai devreme sau mai tîrziu transformarea le elibereaza în alte entităţiunivers, entităţileunivers pot transforma şi se transformă una pe alta, sau dintr-o convenţie în alta, pot să se descopere sau să fie descoperite una de alta, în nici un caz să nu credem că entitateaunivers crează singură ceva, creaţia este dreptul neconventionalului şi al transformăriispaţiutimp neconventionale, noi nu sîntem creatori sîntem doar transfomatori şi descoperitori (convenţionalizatori) să nu credem că noi creem particula lui Dumnezeu, (doar o descoperim, o convenţionalizăm) este ca şi evoluţia noastră, ca destinul care este conţinut în genele noastre şi pe care îl urmăm fără posibilitate de modificare, dacă nu-l cunoastem sau nu cunoastem infinitatea de parametrii care acţionează asupra lui, nu înseamnă că nu există, sau că-l facem noi, un infinit de infinit de particuleclipe în spaţiutimp infinit de infinit defineşte o entitateunivers, pare un paradox, este un paradox, o realitate şi o convenţie în acelaşi timp, ca sensul infinitului care este ca şi entitateaunivers o convenţie a neconvenţionalului, ca şi Dumnezeu ca şi totul şi nimic, ca şi relativulabsolut, acolo unde spunem nimic există spaţiu şi timp chiar transformare dacă nu proprie cel puţin ale altei entităţiunivers. În convenţionalul nostru, pentru noi, transformarea individului este echivalentă cu viaţamoarte în timp ce transformarea în afara lui este doar transformare. De ce entitateaunivers umană se naşte şi moare în timp ce pentru ceilalţi doar se transformă, simplu pentru că ea intuieşte universul neconvenţional al său dar nu poate să-l convenţionalizeze, îl reflectă, intuieşte, simte dar nu-l poate convenţionaliza, dacă nu ar exista transformarea totul ar fi un stop cadru într-un stop cadru fără spaţiutimp, clipe sau particule, n-ar mai exista trecut şi viitor ci doar prezent fără memorie, de unde putem trage concluzia ca în convenţional nu există trecut sau viitor, există doar prezent şi doar prezent al trecutului sau al viitorului pe care îl datorăm memoriei propriei entităţiunivers sau memoriei celorlalte entităţiunivera cît şi simultaneităţii spiritului, respectiv memorie/gîndire/simţ/sentimente/intuiţie/instinct, spaţiul nu se poate automăsura, timpul nu se poate automăsura, transformarea ca şi timpul sau spaţiul trebuie înteleasă ca un parametru al entităţiiunivers, care dispare în lipsa entităţiiunivers respective, ne referim la transformarea entităţiiunivers, a convenţiei şi nu trebuie să o amestecăm pe cea de grup cu cea de individ şi nici pe cea a unei entităţiunivers cu a alteia. Aşa cum spiritul sau existenţa entităţiiunivers dispare o data cu ea la fel şi transformarea, transformarea entităţiiunivers ca individgrup. Pe lîngă transformarea entităţiiunivers trebuie să discutam de transformarea spiritului, a existenţei şi a formei în convenţional, realitate şi neconvenţional, facem însă acest lucru doar ca o exemplificare a acestor posibilităţi şi nu intrăm în detalii.


ote name='Interpus' timestamp='1319280273' post='1060735276']
Scrie-mi despre transformare in sine, prin cuvintele tale (nu este necesar să faci referire la spatiu si timp).
[/quote]

[Interpus]

Uite ce ar fi interesant, faţă de textul tău:
- stabileste subiectele, apoi obiectele prin care operează;
- stabileste proprietătile si caracteristicile subiectelor si obiectelor;
- intr-o frază scrie cel mult 3 verbe;
- intr-un paragraf scrie doar despre un singur subiect, o singură idee, perspectivă.

Cu răbdare, reformulează-ti-l, tinând cont de cele patru recomandări.

[Tudorxx]

Ai dreptate dar nu am nici un interes, o lucrare de filozofie cu un anumit nivel este densă, matematicile speciale la fel este greu dacă nu imposibil să explici astfel de teorii în mai puţin de cîteva volume, primele au apărut.
dacă scriu doar cum spui şi recunosc că este o normalitate aş menţine convenţiile anerioare şi nu mă supun acestora în mare măsură.

quote name='Interpus' timestamp='1319360207' post='1060735530']
Uite ce ar fi interesant, faţă de textul tău:
- stabileste subiectele, apoi obiectele prin care operează;
- stabileste proprietătile si caracteristicile subiectelor si obiectelor;
- intr-o frază scrie cel mult 3 verbe;
- intr-un paragraf scrie doar despre un singur subiect, o singură idee, perspectivă.

Cu răbdare, reformulează-ti-l, tinând cont de cele patru recomandări.
[/quote]

Aceasta postare a fost editata de Tudorxx: 23 October 2011 - 05:03 PM