[Ruaraidh]

Salut, va sacai iar cu nedumeririle mele. Poate nu ar trebui, dar sunt prea multe intrebari fara raspuns, sau cu un raspuns dat pe jumatate. Ma chinuie treaba asta de ani de zile si am impresia ca nimeni nu imi spune adevarul.

Scuzati-ma daca pare un caz de telenovela; nu este. E un caz real.

Cand aveam 18-19 ani, am primit un dosar cu toate actele legate de achizitionarea unui apartament pe numele meu, de catre bunicul meu (omul care a crescut-o pe mama mea, fara a o adopta legal vreodata). Povestea cu apartamentul e lunga si cam irelevanta; pe scurt a fost cumparat pe bani foarte putini (4 milioane de lei vechi) in 1995, cred, de la o femeie batrana. A fost un contract cum se obisnuieste in zona, cine e din sud stie, ca femeia sa ramana acolo pana moare. Bunicului meu i-a ramas tot ce era inauntru, insumat depasind cu mult valoarea apartamentului, deci si-a scos parleala, cum e vorba in popor, cu profit. Pe langa asta, taica-miu il redecorase de la 0 cu banii proprii, forta de munca angajata de el samd. Intr-o perioada dificila pentru familie si de asemenea favorabila plecarii mele in strainatate, am vandut acel apartament. Asa am ajuns sa dau, in dosarul legat de el, de un act anume.

Actul se referea la faptul ca parintii mei au pierdut custodia mea si a surorii mele mai mari, in favoarea bunicului. Era scris acolo ca ar fi avut loc o ancheta si ca ei ar fi fost decazuti din drepturile parintesti (cea mai grava sanctiune prevazuta de codul civil, daca imi aduc bine aminte,din putinul timp petrecut la facultatea de drept).

Bunicul meu ar fi spus (chipurile) parintilor ca face niste manevre legale pt a cumpara niste terenuri pt mine si sora mea (ulterior le-a vandut si se lauda cu cat a luat pe ele, deci nici vorba de asa ceva).

Imi amintesc actul respectiv, mentiona ancheta cu pricina (care niciodata nu a avut loc!), si jos era o stampila se semnatura primarului de atunci. Ce legatura sa aiba primarul cu asa ceva? Acum ca ma gandesc mi se pare o tampenie, dar stiu ce am vazut acolo. Trebuie sa mentionez ca bunicul meu avea/are influenta in tot orasul. Si totusi nu imi explic ce cauta acolo, pe un asemenea act, semnatura primarului .

Actul acela, intocmit fals si cu rea credinta, insemna practic ca parintii mei nu mai aveau nici un drept asupra mea, nu ?

Mama mea imi spune ca nu a stiut nimic la vremea respectiva si ca tata a aflat doar prin intermediul acelui dosar, de respectivul act fals, cand aveam 18/19 ani, si s-a infuriat la culme. Taica-miu, inginer constructor de meserie si un om foarte inteligent, nu e genul de om care sa poata fi prostit. Eu imi aduc aminte franturi din copilarie, cum ar fi faptul ca bunicul imi cerea sa trec pe caiete (in clasa a 2-a sau a 3-a) numele lui de familie, in sensul ca ma va adopta, sau ceva de genul. A spus de multe ori pai ce, nu sunt tutorele ei? de fata cu taica-miu, el nezicand nimic. Eu pe vremea aia nu stiam ce inseamna. Dar oare nici taica-miu sa nu fi stiut ce inseamna aceasta institutie a tutelei?

Eu am locuit cu bunicul meu si nevasta-sa de la varsta de 3 sau 4 ani, nu tin bine minte, pana la 9 ani si jumatate, aproape 10. Am scapat de acolo la insistentele mele repetate (fugeam de acolo si ma duceam acasa). Toate hotararile legate de viata mea, in acel interval, au fost luate de el, pana si scoala primara la care am mers. Cand el era in Germania timp de cateva saptamani si eu trebuia sa incep scoala,parintii ma dadusera la o scoala de muzica, la care se intra cu o proba; o trecusem si fusesem admisa. As fi invatat macar un instrument. Cand s-a intors, el m-a mutat imediat la alta scoala, unde cunostea invatatoarea (o femeie nefericita catre mi-a mancat sufletul 4 ani). Pana si azi am draci pe tema asta, ca nu am fost lasata la scoala de muzica. De unde atata influenta, atata putere de decizie a lui asupra mea? De ce sa il lase parintii sa ia orice hotatrare, daca nu ar fi fost constienti ca legal numai el avea dreptul?

Maica-mea mi-a jurat ca nu a stiut nimic despre acel act. Dar undeva in mintea mea exista o indoiala. Stiu ca se fac magarii la nivel legal, pe la spatele celor indreptatiti stie - si totusi. TOTUSI. Cum e posibil ca cineva sa fi avut tutela mea timp de atatia ani fara ca parintii sa stie, el in acelasi timp locuind cu mine si luand toate hotararile privitoare la persoana mea?

Omul asta a incercat multi ani sa ma desparta de parinti, dar prin manipulare psihologica. De fapt de un atu legal nici nu avea nevoie; il avea deja, numai ca nu stiam eu cat era de semnificativ. Daca ar fi hotarat sa nu ma mai lase sa imi vad parintii, asa ar fi fost.

Stiu ca e un caz ciudat.
De fapt nici nu stiu ce intreb.

Intreb, probabil ... chiar e posibil ca ei sa nu fi stiut ca altcineva era tutorele meu si ce insemna asta? Cum se poate asa ceva?

Multumesc anticipat pentru orice raspuns alcuiva ce are cunostinte juridice. Sau pentru orice alt raspuns.

Aceasta postare a fost editata de Finnian: 09 October 2011 - 07:17 AM

[bydy]

Cred ca parintii tai au stiut de de acel act, dar cred ca cel mai greu le`a fost [si inca le este] sa iti explice cum de s-a ajuns intr-o asemenea sintuatie.
Si azi, Autoritatea Tutelera tine tot de primarie. Deci.. cu o pila la primar [ nu cred ca se faceau mari anchete sociale atunci], si cu ceva doza de orgoliu sau dementa [ scuze pt cuvantul dur, dar un om sanatos la cap, nu ar dori sa rupa un copil de parintii lui fara un motiv concret]se puteau face multe.

Personal, nici nu cred ca este important cine, ce, si de ce a facut asta. Important este daca tu te-ai simtit iubita si protejata de parintii tai. Atat! Cine era tutorele tau pe un act... e irelevant!
Cred ca a fost ' razboiul adultilor'. Razboi declansat de un om care s-a gandit doar la el.


Cazuri de genul, inca exista. Daca vrei, iti povestesc.

[Ruaraidh]

mița, la 09 October 2011 - 09:32 AM, a spus:

Cazuri de genul, inca exista. Daca vrei, iti povestesc.

Da. Multumesc pt timpul dumneavoastra.

mița, la 09 October 2011 - 09:32 AM, a spus:

Personal, nici nu cred ca este important cine, ce, si de ce a facut asta. Important este daca tu te-ai simtit iubita si protejata de parintii tai. Atat! Cine era tutorele tau pe un act... e irelevant!
Cred ca a fost ' razboiul adultilor'. Razboi declansat de un om care s-a gandit doar la el.

Pai asta e si problema, ca initial am trait cu impresia ca bunicul incerca sa ma separe fortat de parinti, iar cu trecerea anilor am ajuns sa simt ca nu le pasa de asta. Cand am aflat cu multi ani mai tarziu ca si dpdv legal eu fusesem in grija altcuiva, ceea ce doar transpunea situatia reala intr-un act, am simtit ca renuntasera de tot la mine, doar ca eu, ca un catar, refuzam sa inteleg, si ca daca eu nu as fi insistat atat, nu m-ar fi luat de acolo niciodata.

M-au luat la ei acasa (bunicii) pentru a se revansa pentru o tampenie imensa. Initial am crescut la tara, cu bunica din partea tatalui. Intr-o zi m-am imbolnavit extrem de rau si era sa dau coltul. O femeie din sat m-a dus la dispensar pentru o injectie si a sunat bunicii de la oras sa vina sa ma ia, ca aveau masina, si sa ma duca la spital. Ei tocmai se pregateau sa plece la mare cu o nepoata si o chemasera pe maica-mea sa le faca chiftele. Au considerat ca nu e ceva serios, si ca sa nu ii strice mamei cheful de facut chiftele, nu i-au zis nimic. Au primit mai tarziu un telefon ca fusesem dusa la Bucuresti cu salvarea. Cica s-au simtit foarte vinovati dupa aceea. Daca femeia respectiva nu reusea sa cheme salvarea, azi nu eram pe aici.

Scopul lor a fost sa investeasca intr-o persoana care sa ii ia locul mamei mele, care plecase din casa lor din cauza unui trai insuportabil. Si probabil si sa o pedepseasca pentru asta. Am crescut auzind ca am doua optiuni, sa fac facultatea de drept, el fiind avocat, sau de farmacie, ea fiind farmacista. Mi-au controlat fiecare aspect al vietii, mi-au luat in deradere orice aspiratii care sa contrvina drumului ales de ei pentru mine. Dar cel mai grav e ca imi impuiau capul ca parintii mei nu ma iubesc, ma puneau sa promit ca nu ma mai duc niciodata acasa samd. Parintii ii vedeam destul de rar, desi locuiau foarte aproape, 10 minute de mers cu autobuzul. Erau ocupati. Acasa mai mergeam cateodata pt un weekend, desi foarte rar stateam si peste noapte. Cateodata mai veneau parintii sa imi aduca vreun cadou si de fata cu mine bunicul le spunea sa il ia inapoi ca nu am nevoie de nimic din partea lor. Nu reusesc sa inteleg de unde atata rautate. Financiar m-au ajutat multi ani, eu acceptand din nevoie, comoditate, slabiciune. Dar pretul a fost sa imi arunce mereu in ochi ca ei m-au crescut, fara ei unde eram samd, de parca am fost responsabila ca m-au crescut ei, impotriva vointei mele.

Mi-au facut un deservicu imens in privinta relatiei cu sora mea, pentru ca amandoua am crescut singure, desi locuiam atat de aproape una de alta. Am fi vrut sa ne vedem mult mai des decat de 2-3 ori pe luna. Cand am ajuns in sfarsit acasa m-a acceptat foarte greu, era la o varsta dificila si multa vreme nu ne-am inteles. Au umplut orasul ca sunt copilul lor, ca se ocupa ei de educatia mea, ca si cand nu as fi avut parinti. Bunicul meu se ducea la toate sedintele cu parintii de la scoala, se ocupa de tot. Practic nu am facut parte din familia mea reala multi ani; ei aveau viata lor si eu pe a mea, separat. Nu reusesc sa inteleg asta, cum au putut parintii mei sa lase lucrurile asa atata vreme.

Ce m-a deranjat cel mai mult a fost faptul ca le ceream parintilor sa ma ia acasa si nu ma bagau in seama. A durat ani de zile asta. Le spuneam ca bunicii ma tin incuiata in casa de una singura toata ziua - dupa scoala, asta era programul, pentru ca lucrau amandoi. Ma tineau acolo din ambitie, ca pe un trofeu, oricum nu aveau timp de un copil.Plecau si incuiau usa, in fiecare zi, intorcandu-se seara. Fiecare dupa-amiaza incepea cu cautatul unei chei. La un moment dat am inceput sa sar pe geam, singurul care nu avea grilaj, era foarte sus si era periculos. In ultima perioada fugeam atat de des incat s-au vazut constransi sa ma ia acasa. Era periculos pentru ca negasind pe nimeni acasa cateodata, stateam pe strazi sau in parc cu orele, asteptand sa vina cineva. S-au saturat sa ma caute pe toate strazile.

Scuze ca am scris atat. Nu reusesc sa inteleg ce a fost in capul lor, al tutror celor implicati. Oricine vedea de departe ca asta era o situatie complet anormala. Cand am gasit si actul ala, m-am gandit ca poate parintii au stiut mereu si poate ca asta era programul, ca eu sa nu ma intorc acasa niciodata. Nu reusesc sa inteleg nici de ce acel primar, cu atata usurinta, a facut ceva de o asemenea gravitate unei familii care nu ii facuse nimic. Si asta s-a intamplat tarziu, pe la 9 ani, cand parintii mei deja cunosteau intentiile si comportamentul acestor oameni. Nu imi aduc aminte sa se fi revoltat vreodata cand era adusa in discutie aceasta tutela sau chiar adoptia.

[nu vreau]

Foarte trist ce povestesti. Istoria asta e atat de incredibila... Chiar par a lipsi cateva piese din puzzle; s-ar putea sa mai afli in timp detalii, fapt care o sa te ajute sa intelegi mai bine ce a fost cu adevarat acolo.

[Kahila]

Imi pare rau..sora ta a avut parte de acelasi tratament,sau numai tu?

[Ruaraidh]

nu vreau, la 09 October 2011 - 04:59 PM, a spus:

E posibil sa mai fie si alte lucruri de aflat pe parcurs.

Kahila, la 09 October 2011 - 06:38 PM, a spus:

Imi pare rau..sora ta a avut parte de acelasi tratament,sau numai tu?

Ea a crescut la tara pana a inceput scoala, apoi a stat acasa cu parintii. Evident a avut o viata cu bune si cu rele, dar macar avea o stabilitate, era langa parinti. Eu eram pe dinafara, eram ca in pom, vesnic asteptand sa se intample ceva ca sa pot pleca de acolo. Ma gandeam la asta intruna, iar ei isi vedeau de viata de zi cu zi. Mi se pare absurd. Prefer sa nu ma gandesc des la asta pentru ca ma enervez.

Chiar si cand m-am dus acasa ne-a luat o vreme sa ne obisnuim unii cu altii, cu locuitul impreuna. Nu a fost nicidecum situatia idilica pe care mi-o imaginasem ani de zile. Din pacate a fost prea tarziu pentru a forma legaturi emotionale cu parintii; astea au venit abia la maturitate. E ca atunci cand alergi extrem de mult sa ajungi undeva. Parca mai mult decat fericit, esti obosit. De asta mi se pare atat de iresponsabil ce au facut, pentru ca ne-a pus pe toti intr-o situatie dificila. Am crezut ca o sa am puterea sa nu reprosez nimanui nimic dupa aceea dar nu am avut-o. Evident ca pe timpul adolescentei le-am reprosat de multe ori asta si ne-am inteles prost.

Nu inteleg asta cu am crezut ca iti era mai bine, cand le spuneam mereu ca nu imi era bine deloc, dar nu aveau urechi sa auda.
Unii parinti au impresia ca siguranta materiala este cel mai important lucru din lume. Au motivat alegerea de a ma lasa acolo prin faptul ca oamenii aceia erau plini de bani si puteau sa imi ofere mai multe. In realitate, pe langa lucrurile materiale de baza, un copil are in primul rand nevoie de un mediu stabil si sanatos in care sa se dezvolte psihic.

Aceasta postare a fost editata de Finnian: 09 October 2011 - 08:25 PM

[Two]

In nici un caz acel act nu era unul fals. Sanctiunea de decadere din drepturile parintesti se stabileste numai de instanta civila.

Asadar,cu toate relatiile bunicului tau la primarie, sa stii ca, acel act, nu era un fals.
Autoritatea Tutelara este serviciu public si s-a aflat si se afla in subordinea primariei,si are scopul de a reprezenta si proteja interesele minorului, in lipsa partiala sau totala a parintiilor minorului.

Dar ca sa se ajunga la "sanctiunea" de decadere din drepturile parintesti, trebuie sa aiba loc un proces in instanta in care se administreaza probe pro si contra. In cadrul cat si in urma acestui proces civil, se stabileste domiciliul minorului si cine ii va fi tutore.
Chiar si in aceea vreme, acest lucru nu se putea rezolva cu pile. Este o sanctiune extrem de dura, iar faptele parintilor trebuiesc a fi extrem de grave pentru a se ajunge la asa ceva.

Ce este cert,este ca parintii tai cat si bunicul ti-au ascuns foarte multe lucruri.

Aceasta postare a fost editata de Two: 10 October 2011 - 01:28 AM

[Ruaraidh]

Two, la 10 October 2011 - 01:27 AM, a spus:

Sanctiunea de decadere din drepturile parintesti se stabileste numai de instanta civila.

Asa stiam si eu, ca e ceva extrem de grav, ca in mod normal nu se poate face una-doua, doar cu semnatura si stampila unui primar. Desi in Romania se poate orice. Era o singura foaie de hartie, cateva paragrafe.

Two, la 10 October 2011 - 01:27 AM, a spus:

Dar ca sa se ajunga la "sanctiunea" de decadere din drepturile parintesti, trebuie sa aiba loc un proces in instanta in care se administreaza probe pro si contra. In cadrul cat si in urma acestui proces civil, se stabileste domiciliul minorului si cine ii va fi tutore.
Chiar si in aceea vreme, acest lucru nu se putea rezolva cu pile. Este o sanctiune extrem de dura, iar faptele parintilor trebuiesc a fi extrem de grave pentru a se ajunge la asa ceva.

Pai asta e si problema - procesul nu a avut luc niciodata, ancheta nici atat.
Ambele nume, al meu si al surorii mele, erau trecute acolo, desi numai eu am locuit la bunici, cu sora mea nu au avut nici o treaba, decat pentru foarte scurta vreme. Actul asta a fost facut cand aveam 9 ani, poate 8, nu mai stiu; la putin timp am plecat si eu de acolo si m-am dus acasa. Ca intentiile bunicului meu fusesera altele, asta e partea a doua.

Ancheta si procesul nu au avut loc, din mai multe motive. Odata ca eram mari (8-9 si 10-11 ani)si ne-am fi amintit asa ceva. In al doilea rand, relatiile dintre parinti si bunici au ramas cordiale multi ani, in ciuda tuturor lucrurilor. Dar cel mai important este ca nu aveau ce sa gaseasca in neregula, prin orice ancheta, pentru a impune o asemenea masura. Era o familie normala, cu o situatie financiara nu grozava dar fara lipsuri care sa pericliteze dezvoltarea unor copii. Amandoi lucrau, se ocupau de sora mea; nu era un copil neglijat. Abuzul exista, dar pentru ca ne-am nascut intr-o generatie ghinionista din acest punct de vedere, dar asta era situatia pentru toti copiii de varsta noastra (or fi fost si exceptii dar in general asa era, cu bataie, insulte gratuite samd). Pe vremea respectiva nici nu era ilegal sa-ti bati copiii din cate stiu, decat poate daca ajungeau intr-o stare grava. Aceea era ''normalitatea'' vremii, desi atat de absurda. Deci motive sa scoata pe cineva din acea familie nu ar fi fost. Nici in cazul meu nu se putea spune ca au fost complet absenti, ca mai mergeam pe acasa si mai veneau sa ma vada.

[Aseneth]

Two, la 10 October 2011 - 01:27 AM, a spus:

Dar ca sa se ajunga la "sanctiunea" de decadere din drepturile parintesti, trebuie sa aiba loc un proces in instanta in care se administreaza probe pro si contra.

Nu neaparat. Stiu cazuri in care fete nemaritate au nascut si au dat copiii spre adoptie rudelor.Inainte de orice, au trebuit sa semneze actul cum ca sunt de acord cu decaderea lor din drepturile parintesti.

Two, la 10 October 2011 - 01:27 AM, a spus:

In nici un caz acel act nu era unul fals.

Stiu un caz la mine in familie , cu un individ care avand acces la anumite stampile importante, si-a stampilat cateva hartii in alb, pentru a face mai apoi niste acte false cu care sa santajeze niste proaste. Nu spun ca e cazul si aici, dar never say never ....

Aceasta postare a fost editata de Aseneth: 10 October 2011 - 02:04 PM

[bydy]

Finnian, la 09 October 2011 - 04:42 PM, a spus:

Da.

Am o prietena care are 39 de ani. Are doi copii [ 9 si 12 ani ], e medic militar. I-am spus varsta si profesia, ptr a nu crede cineva ca este o copila sau un om iresponsabil.

Din pct meu de vedere, traieste o drama. Are doi parinti care si la varsta asta doresc sa`i controleze viata. Si, oarecum, reusesc!
A fost casatorita pana anul trecut cu tatal copiilor, un barbat pe care l-a luat de sot, pt ca asa a vrut tatal ei. Pt ca parintii nu doreau ca ea sa divorteze [ ptr ca rade lumea de ei- asta motivau], au venit la procesul de divort ca martori impotriva ei. A fost la un pas sa piarda custodia minorilor. Tatal ei a batut`o, mama ei ii striga in fata copiilor ca e curva. mai mult, au montat copii sa ii sune imediat ce vede pe mama lor cu un alt barbat.
Desi divortul s-a terminat de mult iar tatal copiilor nici nu ... de acestia, bunicii parca sunt turbati! Vin la spital sa o controleze daca intradevar este de garda, cauta in frigider sa vada ce le gateste copiilor, anunta politia si spune ca isi neglijeaza copii daca ea intarzie 30 de min de la serviciu! Ii spune sa plece din casa si sa le lase lor copii, amenintand ca o omoara daca ea se recasatoreste! Mai nou, copii [ un baiat si o fata] nu mai vor sa plece cu ea niciunde, spunand ca le este frica, pt ca bunici le-a spus ca ea vrea sa ii omoare!
Fiica ei are 9 ani si o intreaba: "mama, esti curva? bunica asa spune, ca esti curva si ca nu vrei sa ai grija de noi"

Nu este zi sa nu planga, nu este zi sa nu imi spuna ca nu vede nicio iesire din acest infern!
Nu le poate face fata, au dominat-o si manipulat-o de mica. Nu stie ce si cum sa faca sa fie bine, ba imi spune ca ii vine sa isi puna capat zilelor, ba ca ii vine sa isi ia lumea in cap, sa lase copii, casa, cariera... tot!

La inceput, o condamnam ca este slaba in fata lor. ma enervam pe ea ca e atat de supusa, de... nici nu stiu cum sa zic. mai apoi mi-am dat seama: NU stie sa fie altfel! Si nu stie, pt ca a asa a fost crescuta de acesti tirani!
I-am spus " schimba incuietoarea si nu le mai permite sa intre in casa". mi-a raspuns: " nu rezolv nimic... daca fac asta, ori le vor deschide copii, ori sparg usa, ori vine tata la servici si ma face de ras.." Si are 39 de ani!

Nu stiu daca are vreo legatura cu ceea ce ai trait tu... dar ma intreb: oare ce este in sufletul copiilor ei? Pe cine cred? Pe cine iubesc? Pe cine condamna? Acum... sau pe viitor.