[Naeema]

Citat (tradus) dintr-un articol gasit pe internet:

"Mă număr printre oamenii care adăpostesc o dragoste profundă şi simultan o dezamăgire-chinuitoare in legatura cu patria mea. Nu pot spune că-mi urăsc ţara, pentru că ador oamenii, locurile şi evenimentele care mi-au modelat identitatea, dar să sugerez că am un patriotism deosebit ar fi necinstit. Îmi place neamul meu, dar ii văd defectele şi neajunsurile. Nu-mi urăsc ţara mea, dar urasc unele aspecte ale ei si sunt gelos pe maretia de care dau dovada altele. Mă văd în primul rând ca un cetăţean al lumii, viaţa mea şi povestea mea sunt reflectate în ochii oamenilor din întreaga lume. Nu sunt de credinta ca frontierele stabilite de om fac locul in care m-am nascut,mai special, mai sacru, mai merituos. Nu pot fi orbit de viziuni de glorie trecuta care sa-mi distragă atenţia de la realităţile dure ale acestei ţări şi nedreptăţile prezente. Nu pot, în conştiinţă bună, da iubirea mea necondiţionată acestei unei naţiuni, dar totodata fara ea nu exist iar sufletul meu e incomplet."

Se regaseste careva in aceste sentimente fata de propria lui/ei tara ?

Aceasta postare a fost editata de Despicable Me: 14 September 2011 - 02:34 AM

[nu vreau]

Am fost / m-am razgandit. Am descoperit in timp ca nici altii nu sunt mai breji, ca fiecare cu pacatele lui, ca au si strainii poamele lor. Ce ipocriti si spalati pe creier pot fi unii, sau nationalisti si intoleranti, sau belicosi, sau lipstiti de simtul umorului... Nu... nu cred ca suntem o tara sau un popor de rahat. Am cunoscut oameni extraordinari aici, chiar multi. Dar scriu la subiect! I-am urat cu adevarat pe romani. Asa mult incat am vrut sa aflu adevarul.

[**Alex**]

Romania, te iubesc! maxim 4 zile pe an cand te vizitez.