[Renaissance'91]

Se stie ca doar o parte a comportamentului uman este predictibila, si ca exista desigur si o zona "obscura" caracterizata de o logica diferita, greu de inteles.Asta daca privim comportamentul ca pe o oglinda a personalitatii.

Dupa Freud, personalitatea deriva din jocul dintre tendintele spontane, uneori impulsive ale Sinelui si exigentele Supraeului, tendinte mediate de latura stabila a psihicului, denumita "Eu".Aceasta este si cea adaptata la mediu.

Deci, raportul comportament-personalitate poate fi privit ca fiind unul de intrepatrundere si influentare, insa este interesanta si perspectiva cealalta (abordata in psihoterapie) cum ca raportul dintre ele ar fi de geneza reciproca, si anume personalitatea genereaza comportament, iar modelarea comportamentului genereaza personalitate.

O sa vorbesc aici despre directia cauzala comportament ---> personalitate, in aceasta relatie fiind implicate o sumedenie de cazuri clinice legate de istoricul tipului de personalitate.De exemplu, personajul sadic, antisocial de azi releva aproape intotdeauna victima de ieri in context familial.Copilul brutalizat poate ajunge sa creada ca este cu adevarat "rau" si acest rol si-l va asuma mai tarziu, devenind o personalitate antisociala.
La prima vedere s-ar parea ca personalitatea este generata de comportamentul altora, insa mereu intervine si propriul comportament, adica acceptarea, interiorizarea suferintei, pana la punctul in care ea afecteaza nucleul de baza al vietii psihice.

Erickson, a observat importanta,pentru dezvoltarea normala a personalitatii, a etapelor timpurii din viata, si mai ales a comportamentelor in relatie cu agentii semnificativi de socializare (familia, scoala).Mai mult de jumatate din aceste etape au loc in copilarie si adolescenta.
Acestea sunt etapele dezvoltarii psihosociale (Erickson, 1968) :


1) Faza 0 - 1,5 ani:

Persoana dominanta este mama, iar etapa este caracterizata de incredere - neincredere.In aceasta etapa, copilul, in special in relatia cu mama sa, isi va construi atitudinea de baza fata de lumea inconjuratoare.Daca in acest stadiu, copilul va beneficia de confort psihic si satisfactie, acest lucru il va ajuta sa-si dezvolte o atitudine increzatoare fata de lumea din jur.Daca, din contra, nevoile copilului vor fi absente sau inconsistente, atunci acesta va capata neincredere fata de parinti, si mai apoi fata de lume, in general.


2) Faza 1,5 - 3 ani:

Influenta dominanta o reprezinta parintii.Etapa este caracterizata de conflictul autonomie - indoiala.
Aceasta faza apare atunci cand copilul invata sa mearga si sa-si controleze tot mai mult corpul.In functie de feedback-ul primit de la parinti, noile provocari fizice pe care le infrunta ii pot sustine increderea sau il pot face sa se simta incapabil.


3) Faza 3 - 6 ani:

Tot parintii reprezinta influenta dominanta in acesta etapa, care este caracterizata de conflictul initiativa - vinovatie.Aici el va tinde in mod natural sa exploreze din ce in ce mai mult lumea din jurul sau, sa puna nenumarate intrebari, sa aiba initiativa.Aceasta initiativa poate fi incurajata sau din contra, inhibata de parinti, in acest caz instalandu-se un puternic sentiment de vinovatie, care va afecta dezvoltarea ulterioara a copilului.


4) Faza 6 - 12 ani:

La varste tot mai mari, initiativa se masoara in special in indeplinirea/depasirea unor standarde de performanta scolara.Se raporteaza din ce in ce mai mult la ceilalti copii, care incep sa joace un rol important in constituirea imaginii sale asupra sa, si asupra lumii.La exigentele abstracte ale scolii, copilul, are de depasit conflictul intre sarguinta si inferioritate.In prezenta unor feedback-uri pozitive provenite din partea factorilor dominanti (scoala, parinti), copilul poate dezvolta sentimentul utilitatii eforturilor si actiunilor sale, respectiv in absenta acestora poate dezvolta sentimentul de inferioritate, sentiment care se poate asocia durabil cu incapacitatea.


5) Faza 12 - 18 ani:

Al cincilea stadiu apare la adolescenta, cand adolescentul este confruntat cu conflictul intre identitate si confuzia de rol.Multitudinea de roluri sociale pe care le experimenteaza adolescentul, ca si apartenenta sa la diferite grupuri sociale, presupun integrarea unei game variate si contradictorii de perceptii despre sine si de perceptii ale altora despre propriul sine intr-o structura coerenta, unitara, respectiv propria identitate.Acest proces necesita timp si nu e intotdeauna usor de realizat, de aceea, in mod ideal, ar trebui insotit de tactul si intelegerea celor din jur.Atunci cand acest lucru nu se intampla, spre exemplul unor presiuni exterioare nefiresti, al nesigurantei privind propriul viitor, al neasumarii de responsabilitati, sau al preluarii unor modele antisociale de gandire si comportament, deruta si confuzia adolescentului sporesc, iar edificarea unei personalitati negative sau deviante a acestuia este aproape certa.


6) Faza 20 - 40 ani:

Ca adult tanar, omul se confrunta cu al saselea conflict, cel intre izolare si intimitate.Intimitatea presupune capacitatea de fuzionare libera, fara teama a identitatilor, cu o alta persoana, fara pierderea propriei individualitati, in timp ce izolarea este adesea rezultatul esecului incercarilor repetate de constituire a intimitatii sau al neasumarii riscurilor/responsabilitatilor pe care le presupune intimitatea.La aceasta varsta, persoanele normale isi constituie de obicei familia proprie, acest lucru fiind mult mai greu de realizat mai tarziu.


7) Faza 40 - 65 ani:

La maturitate, individul se confrunta cu conflictul intre generativitate si stagnare.In aceasta etapa, majoritatea oamenilor se straduiesc sa realizeze obiective aflate dincolo de limitele propriului sine si raportate la elemente ca familia, cariera profesionala, sau societatea in ansamblul ei.Lipsa realizarii acestora duce la sentimentul ratarii si plafonarii.


8. Faza 65 ani - deces:

Individul este confruntat cu perspectiva propriei morti, pe care o poate intampina cu sentimentul implinirii personale, respectiv cu cel al disperarii.Implinirea este asociata cu un grad de integritate a Eu-lui persoanei, care poate privi retrospectiv cu satisfactie propria existenta, fiind capabil sa accepte atat propriile realizari, cat si propriile insuccese.Cand situatia aceasta nu apare, constatarea faptului ca nu mai exista timpul disponibil pentru operarea unor schimbari majore, reformularea unor noi obiective sau realizarea acestora duce la disperare si la sentimentul de irosire a propriei vieti.

Au mai fost si alti autori care au studiat tema influentei comportamentului asupra personalitatii, cum ar fi Bowlby, care a fondat teoria atasamentului (1959).Aceasta teorie este bazata pe ideea ca, inca din primul an de viata, este importanta existenta unor figuri protectoare, acest lucru conditionand - in sens pozitiv - dezvoltarea normala a componentelor sociala si emotionala ale personalitatii copilului.
Ainsworth et al.(1978) au dus mai departe aceasta idee.




SURSA : "Stiintele Comportamentului Uman" - Ovidiu Popa Velea, Ed.Trei, 2006


Ce parere aveti despre asta ? Ce este mai important, in ultima instanta, pentru dezvoltarea personalitatii : comportamentul altora asupra individului, sau atitudinea pe care acesta o adopta ca raspuns ?
Ce anume te directioneaza catre una din aceste cai ?
Si inca una:
Ce este de fapt, nihilismul, si ce rol joaca el in procesele astea ?

Aceasta postare a fost editata de haydn91: 28 August 2011 - 01:17 PM

[Lirio]

Parerea mea este ca cei din jurul nostru au/pot avea o maxima influenta asupra personalitatii noastre. Din dorinta de a fi acceptati, ne fixam aceleasi standarde cu ale majoritatii (comportament pe care nu prea il aprob, dar cine sunt eu sa-i judec pe altii?) pentru a ne asigura un loc printre ei.
In felul asta, renuntam la a mai fi noi insine. Perioada in care se petrec, de obicei, lucrurile astea este cuprinsa intre 12 si 18 ani. E adevarat totusi ca avem timp sa ne schimbam (si asa, un om poate sa se schimbe daca vrea, cand vrea...), nu?

Adevarul e ca am cunostinte mediocre in materie de psihologie, dar e imposibil sa nu inveti cate ceva chiar si numai din faptul ca traiesti si ai ocazia sa vezi atatea reactii si personalitati diferite...e un fel de scoala a vietii (ce melodramatic a sunat asta, cu toate ca-i adevarat).

Aceasta postare a fost editata de Ana 1996: 28 August 2011 - 04:17 PM

[Renaissance'91]

Ana 1996, la 28 August 2011 - 04:12 PM, a spus:

Parerea mea este ca cei din jurul nostru au/pot avea o maxima influenta asupra personalitatii noastre. Din dorinta de a fi acceptati, ne fixam aceleasi standarde cu ale majoritatii (comportament pe care nu prea il aprob, dar cine sunt eu sa-i judec pe altii?) pentru a ne asigura un loc printre ei.

Dar ne putem asigura un loc intre ei si fara a renunta la noi insine nu ? In fond esti ceea ce esti, nu ceea ce percep altii.Altii te pot percepe eronat.

[Lirio]

haydn91, la 28 August 2011 - 04:29 PM, a spus:

Dar ne putem asigura un loc intre ei si fara a renunta la noi insine nu ? In fond esti ceea ce esti, nu ceea ce percep altii.

Just!

haydn91, la 28 August 2011 - 04:29 PM, a spus:

Altii te pot percepe eronat.

Dar din ce cauza ne percem altii eronat (asta-i o intrebare la care chiar vreau sa aflu raspunsul)? Exista mai multe variante: prejudecatile, unghiul din care ne percep, strictetea cu care ne percep sau...toate acestea...sau niciuna dintre acestea.

[Renaissance'91]

Ana 1996, la 28 August 2011 - 05:02 PM, a spus:

Dar din ce cauza ne percem altii eronat (asta-i o intrebare la care chiar vreau sa aflu raspunsul)? Exista mai multe variante: prejudecatile, unghiul din care ne percep, strictetea cu care ne percep sau...toate acestea...sau niciuna dintre acestea.

Pot fi mai multe cauze.Depinde de observator.Eu cred ca fiecare vede in celalalt ceea ce vrea el sa vada.Bineinteles, si prejudecatile, proasta cunoastere de sine (daca tu nu te cunosti, atunci cum sa cunosti pe altul?) au rolul lor.De fiecare data cand treci ceva obiectiv, exterior tie, prin filtrul simturilor tale, apar erori si deformari.Nu vedem lucrurile asa cum sunt, de multe ori vedem mai mult proiectii a ceea ce am vrea sa vedem, sau ne asteptam sa vedem.(paranoicul vede calai peste tot, depresivul vede doar partea goala a paharului, etc)

[Lirio]

Personalitatea este ceva cu care te nasti si apoi cizelezi (sau nu ) sau e ceva ce dobandesti si dezvolti pe parcurs?

[Renaissance'91]

Ana 1996, la 29 August 2011 - 12:17 PM, a spus:

Personalitatea este ceva cu care te nasti si apoi cizelezi (sau nu ) sau e ceva ce dobandesti si dezvolti pe parcurs?

Se dezvolta pe parcurs.Te nasti cu anumite tendinte.E greu de spus care.Dar personalitatea, cum arata si teoria lui Erickson de mai sus e ceva ce se modifica pe tot parcursul vietii.Stagnarea inseamna conflict interior.Omul e in continua schimbare.Te nasti cel mult cu un anumit nucleu.Doua mari componente o modeleaza : cea genetica (cu care te nasti) si cea a factorilor de mediu.

[Lirio]

haydn91, la 29 August 2011 - 01:23 PM, a spus:

Se dezvolta pe parcurs.Te nasti cu anumite tendinte.E greu de spus care.Dar personalitatea, cum arata si teoria lui Erickson de mai sus e ceva ce se modifica pe tot parcursul vietii.Stagnarea inseamna conflict interior.Omul e in continua schimbare.Te nasti cel mult cu un anumit nucleu.Doua mari componente o modeleaza : cea genetica (cu care te nasti) si cea a factorilor de mediu.

Dar comportamentul? Parerea mea e ca el depinde si de autocontrol, nu numai de personalitate. De exemplu, poate ai un caracter mai rebel, dar comportamentul tau trebuie sa se supuna standardelor si limitelor societatii.
Deci asta este diferenta dintre personalitate si comportament, din moment ce pe amandoua le dobandim pe parcurs?

Aceasta postare a fost editata de Ana 1996: 29 August 2011 - 01:31 PM

[Renaissance'91]

Ana 1996, la 29 August 2011 - 01:30 PM, a spus:

Dar comportamentul? Parerea mea e ca el depinde si de autocontrol, nu numai de personalitate. De exemplu, poate ai un caracter mai rebel, dar comportamentul tau trebuie sa se supuna standardelor si limitelor societatii.
Deci asta este diferenta dintre personalitate si comportament, din moment ce pe amandoua le dobandim pe parcurs?

Eu privesc comportamentul ca pe manifestarea personalitatii intr-un anumit context.Da, trebui supus standardelor.Comportamentul si personalitea se intrepatrund si se influenteaza reciproc.Psihicul uman, dupa parerea psihanalizei, e constituit din Supraeu (cel responsabil de autocontrol) si Sine (cel spontan, egoist).Suntem o combinatie din acestea.La unii predomina Sinele (cei impulsivi), la altii predomina Supraeul(cei hipercontrolati,reci).

[Lirio]

haydn91, la 29 August 2011 - 02:18 PM, a spus:

La unii predomina Sinele (cei impulsivi), la altii predomina Supraeul(cei hipercontrolati,reci).

Eu prefer echilibrul.

Multumesc mult pentru explicatii! Daca as avea mai mult cunostinte, probabil as fi in stare sa dezvolt mai mult subiectul, care, de altfel, este foarte interesant.

Aceasta postare a fost editata de Ana 1996: 29 August 2011 - 02:35 PM