Contact
Facebook
Twitter
RSS
Acest topic e inchis
"Prin urmare, aş putea spune că aproape toţi aspirăm să întalnim acea fiinţă minunată a cărei prezenţă va putea trezi in noi Magia, Misterul, Iubirea şi Fericirea fără măsură... Şi, cu certitudine, „Ileana Cosanzeana” sau „Făt-Frumos” există. Dar ca să putem atrage iubirea unor astfel de fiinţe extraordinare, trebuie să devenim noi înşine un Făt- Frumos sau o Ileană Cosanzeană.. Nu există altă cale! Altfel vom fantaza mai departe, concentraţi pe o persoană nepotrivită, jonglând cu proiecţii amăgitoare, surse sigure pentru dezamăgiri nesfârşite... Alegerile noastre exprimă ceea ce suntem la un moment dat! O vrabie îşi va alege întotdeauna ca pereche în viaţă o altă vrabie! Poate că vrabia noastră visează la cantecele privighetorii, la călătoriile în ţările calde pe care le face o rândunică sau la forţa imperiala a zborului unui vultur dar, atunci când va veni momentul unei alegeri, ea va alege tot o vrabie ciufulită şi gălăgioasă precum este ea, sperând că universul de pene cenuşii în care îşi va continua existenţa îi va aduce fericirea. O vrabie nu va putea face o altă alegere! Desigur, va fi încântată de trilurile privighetorii, va visa cu ochii deschişi la călătoriile fascinante peste mări şi ţări pe care le-ar putea face alături de o rândunică i-ar plăcea nespus să se bucure de protecţia unui vultur... În scurtele momente de relativă luciditate, mintea îi va spune că o astfel de pasăre va putea cu adevăat să o împlinească dar până la urmă, va simţi să aleagă la fel ca în trecut. Este inevitabil! O vrabie nu se va simţi în largul ei decât în compania unei alte vrăbii. Trilurile privighetorii o vor complexa până la urmă; perspectiva unui zbor de mii de kilometri îi va tăia orice elan; prezenţa unui vultur o va umple de teamă pentru că ea nu este decat o vrabie!... Şi atunci în ce fel va putea o vrabie să-şi împlinească zborul interior? Doar transformându-se! Pentru a se transforma însă e nevoie să devină conştientă, e nevoie ca în ea să pulseze viu elanul către albastrul cerului! Pentru a trăi împlinirea unei relaţii superioare, vrabia va trebui să îşi alchimizeze în aşa fel natura inferioară, prin identificarea cu idealul pe care îl are, încat să devină ea însăşi, încă din această existenţă, o privighetoare, o rândunică, un vultur... Revenind din această alegorie, să ne imaginăm o scară de la unu la zece, în care la unu găsim omul primitiv, la cinci, omul obişnuit, iar la zece, fiinţa care a atins desăvârşirea. Luând în discuţie condiţia omului obişnuit, unul dintre laitmotivele lamentărilor acestuia va fi acela că „nu ştie cum se face”, dar în toate relaţiile pe care le-a avut nu a întâlnit decât femei profitoare sau bărbaţi neserioşi şi mincinoşi. De unde concluzia irefutabilă că toate femeile sunt uşratice, respectiv că toţi băbaţii... s-au născut în coteţ. Desigur, experienţa tristă şi limitatoare a omului neconşient nu poate fi un reper decât pentru adevărul său mic şi inconsistent. Dintr-o perspectivă mai largă putem înţelelege că atâta vreme cât noi rămânem în aceeaşi condiţie existenţială vom face aceleaşi alegeri pe care le-am mai făcut şi acum douăzeci de ani; oricât de diafane vor fi proiecţiile noastre, realitatea ne va lovi frontal şi fără menajamente într-o bună zi, dăramând încă o dată toate castelele de nisip pe care ni le-am construit. Căci cum ar putea omul de la nivelul de conştiinţă al lui, „cinci”, să aleagă cu toată fiinţa, ca pereche de viaţă omul de la nivelul „zece”?! Sunt lumi atât de diferite, cu atât de puţine punţi de trecere!... Prin urmare, indiferent de speranţele sale, el va alege tot omul cu o condiţie asemănăoare – omul de „cinci”, de „şase” sau de „patru”. Şi chiar dacă va avea ocazia să stea în compania omenilor superiori, aflaţ pe treptele cele mai înalte ale acestei scări - singurii care pot oferi suportul real pentru acea împlinire magică a iubirii impărtăşite spre care sufletul fiecăuia aspiră conşient sau nu – fiinţa obişuită nu îi va recunoaşe. Da, îşi va spune, poate: „e om deosebit!” dar, la puţin timp după aceea, se va arunca plin de speranţă tot în braţele unei fiinţe care este după chipul şi asemănarea sa. Iar acest ciclu al dezamăgirilor va continua fără oprire pană în ziua în care, sătulă de suferinţă, fiinţa în cauză va ridica în sfarşit capul din mocirlă şi va privi către cer pentru a găsi singurul reper fix care o poate călăuzi cu adevărat prin această lume iluzorie."
Astept pareri.
. Dar daca nu te placi, asemanarile te cam enerveaza si cauti ceva diferit, care nu iti aduce fericire ci doar nepotrivire.
