E un domeniu pe care il experimentez de curand, pentru ca ma regasesc in el, (ppp) prin prisma personalitatii mele.
Pe scurt, din relativ mica experienta de pana acum, consider ca DA, noi insine reusim sa ne croim destinul. Fie bun, fie rau. Gandurile noastre se transforma in realitate. Universul, Dumnezeu, Buddha sau cum vreti sa-i ziceti, reactioneaza la fiecare gand al nostru, la fiecare actiune. Cand lucrurile nu ies cum vrem noi, nu e din vina soartii, cum suntem tentati sa spunem mereu. Noi ne sabotam, gandurile noastre, indoielile si negativismul. Asta e lucru experimentat de mine. Nu o singura data, de multe ori si facand un bilant al intregii mele vieti, tot la aceasta concluzie am ajuns. Exclud COMPLET din subiect termenul de religie, asa cum este inteles astazi. Credinta, increderea chiar, nu are legatura cu religia imbibata de traditiile si obiceiurile de astazi. Dar poti spune: da! Dumnezeu ma iubeste (in ortodoxism) si Dumnezeu este corect; el imi inapoiaza gandurile transformandu-le in realitate. De mine depinde sa am ganduri bune ca sa am o viata buna. Tot ce gandim sau ce facem se intoarce la noi.
Gandurile bune, iubirea, toleranta, compasiunea, tot asta iti vor aduce, cu atat mai mult daca esti convins de asta. Dar daca tu iti spui: vai ce persoana buna sunt, si oamenii se vor purta urat cu mine pt ca sunt buna, atunci tu atragi rautatea oamenilor. Dar daca te gandesti ca meriti sa ti se intample lucruri bune, pentru ca esti o persoana buna si nu faci rau nimanui, atunci vei avea parte de bunatate. E lucru probat de mine insami de multe ori. Eu, negativista inascuta care intotdeauna ma gandeam, de ce mi se raspunde cu rau la bine? De ce sufar atat? Tocmai pentru ca aveam in minte foarte mult gandul de suferinta si vizualizam practic fiecare lucru rau pe care il va aduce bunatatea mea. Am o mare problema cu empatia. Sufar foarte mult pentru ceea ce li se intampla altora. Evit sa citesc sau sa ascult suferintele altora pentru ca instantaneu ma transpun in locul lor, fara sa vreau. Uneori e ingrozitor de dureros. Dar la un momentdat am incercat sa transform suferinta aceea, dupa cateva clipe de mare intensitate, in compasiune si iubire pt cel care sufera. Si asta imi da o senzatie de liniste sufleteasca in final.
Consider ca fiecare om are nevoie de o introspectie periodica si de educatie emotionala. Desi e destul de greu, majoritatea vor putea ajunge sa-si transforme emotiile si gandurile si sa le mentina intr-o latura pozitiva.
Contact
Facebook
Twitter
RSS















