[Anna84]

Am ceva istoric in ceea ce priveste obsesiile, pare sa fie un demon care ma urmareste de copil. In ultimii cativa ani s-au centrat pe partenerii de viata, insa in mod special in ultimele luni am ajuns sa nu mai suport genul de ganduri care se perinda prin mintea mea fara voia mea. Mi se pare ca am inceput sa pierd contactul cu realitatea si efectiv sa nu mai stiu sa discern din marea de idei din mintea mea.

Sunt intr-o relatie de cateva luni. Si mi se pare ca demonii devin mai mari si mai chinuitori cu cat lucrurile merg mai bine. Plec de la el plutind, insa doar cateva ore mai tarziu ii verific cu disperare conturile din diverse retele de socializare ca sa vad daca si-a mai schimbat pozele de profil, daca le mai are pe cele cu mine acolo, daca nu cumva a dat add vreunei tipe care ar putea sa arate bine. Intru pe mess la orele la care stiu ca este si el, si uneori refuz iesiri in oras cu grupul de prieteni pur si simplu ca sa fiu online cand este el.

Nu mi-a dat motive de neincredere si nici motive sa cred ca nu ma place suficient, chiar dimpotriva. Insa undeva parca se produce o scindare intre ce stiu rational si ce gandesc mai departe, oricat de lipsit de logica ar fi. Am anumite impulsuri la care pur si simplu nu ma pot opune, pentru ca emotiile care le insotesc sunt coplesitoare si nu fac fata.
Am citit recent pe net despre o forma a tulburarii obsesiv compulsive care se manifesta numai in relatii. Am si in rest anumite ritualuri, pana sa citesc despre OCD nu mi le luasem in seama, cred ca sunt la un nivel normal, e vorba de obiceiuri minuscule, sa calc intr-un anume mod pe un anumit tip de pavaj, verifc de doua trei ori daca am incuiat, si cateva superstitii proprii.

Ar trebui sa mentionez ca ma trag dintr-o familie destramata, si ca taica-miu a fost mai mult absent pana pe la 15 ani. Am o teama de abandon grozava cand e vorba de relatii si in mod cert asta accentueaza tot restul.
Am ajuns la capatul puterilor. As merge la psihlog chiar de maine insa nu imi permit inca. De asta scriu aici. Va rog, ajutati-ma

[Athmy]

Nu sunt psiholog, dar cred ca genul acesta de comportament este des intalnit la inceputul unei relatii si asa a fost mai mereu, in functie de gradul de libertate si de ocupatie al tinerilor. Mie nu mi se pare iesit din comun. Probabil esti mai sensibila si ai putina incredere in tine si automat in ceilalti. Insa increderea se invata si va veni de la sine cand va veti cunoaste mai bine. Probabil te epuizezi psihic in felul asta, si nu poti sa o duci asa la nesfarsit. O sa se intample ceva si o sa iesi din aceste stari, asa cred. Bafta.

Aceasta postare a fost editata de Athmy: 09 June 2011 - 08:40 PM

[_Undying_]

Anna84, la 09 June 2011 - 08:00 PM, a spus:

Ar trebui sa mentionez ca ma trag dintr-o familie destramata, si ca taica-miu a fost mai mult absent pana pe la 15 ani. Am o teama de abandon grozava cand e vorba de relatii si in mod cert asta accentueaza tot restul.
Am ajuns la capatul puterilor. As merge la psihlog chiar de maine insa nu imi permit inca. De asta scriu aici. Va rog, ajutati-ma

Da, asa s-ar explica ceea ce simti. Cu o familie normala la origine poate erai mai stabila. In locul programului "iata cum se iubeste" probabil la tine e un mare gol. Poate ai fost iubita posesiv de maicata, mama ta te-a iubit pentru ea, nu pentru tine, cum e normal. Asa ai invatat si tu ca obiectul asupra caruia iti reversi afectiunea e un obiect si nu o fiinta cu alegeri libere.
Trebuie sa reinveti sa iubesti altruist, altfel vei ajunge la epuizare, marasm fizic si mental. In lumea de astazi cu atat de multe oportunitati de ati gasi noi parteneri, e cu atat mai necesar sa nu ai mari asteptari de la partener.

[no-mind no-thought]

Draga Anna,

Esti codependenta , adica prea centrata pe barbatul din viata ta, pe ceilalti, pe exterior in general. Acorzi mult, mult prea putina atentie propriei persoane, vieti si stari de bine. Citeste cartea "Femei care iubesc prea mult" si cred ca te va ajuta sa intelegi si sa gasesti calea de iesire. Poti descarca cartea de aici.

[Anna84]

Athmy, la 09 June 2011 - 08:38 PM, a spus:

Nu sunt psiholog, dar cred ca genul acesta de comportament este des intalnit la inceputul unei relatii si asa a fost mai mereu, in functie de gradul de libertate si de ocupatie al tinerilor. Mie nu mi se pare iesit din comun. Probabil esti mai sensibila si ai putina incredere in tine si automat in ceilalti. Insa increderea se invata si va veni de la sine cand va veti cunoaste mai bine. Probabil te epuizezi psihic in felul asta, si nu poti sa o duci asa la nesfarsit. O sa se intample ceva si o sa iesi din aceste stari, asa cred. Bafta.

Nu e prima relatie si nici pustoaica nu mai sunt. Si nici nu mai suntem chiar atat de la inceput deja, desi nici nu e relatie veche.Oricum am avut gelozii absurde si dupa 5 ani de relatie, cu cel dinainte, si tendinta asta de a controla totul, tendinta pe care o detest

[Hypathia]

Anna84, la 09 June 2011 - 08:00 PM, a spus:

Va rog, ajutati-ma

interesant ca nu ai pomenit nimic de gelozie.
uite acum mi-am amintit ca am deschis un topic cu Femei care iubesc prea mult: http://www.roportal....besc-prea-mult/

poate si topicul asta te ajuta: Iubire obsesiva> http://www.roportal....ubire-obsesiva/

[Anna84]

Big Lebowski, la 09 June 2011 - 08:56 PM, a spus:

Da, asa s-ar explica ceea ce simti. Cu o familie normala la origine poate erai mai stabila. In locul programului "iata cum se iubeste" probabil la tine e un mare gol. Poate ai fost iubita posesiv de maicata, mama ta te-a iubit pentru ea, nu pentru tine, cum e normal. Asa ai invatat si tu ca obiectul asupra caruia iti reversi afectiunea e un obiect si nu o fiinta cu alegeri libere.

Asa si este, mama a vrut si ar vrea si acum sa traiasca prin mine, sa stie toate detaliile, sa ia deciziile mele

[Athmy]

Gelozia si dorinta de control izvorasc din lipsa increderii. Aici trebuie facut ceva. Si mai ales, gaseste-ti echilibrul interior, cu sau fara un prieten. Si gaseste justificarea faptelor tale, fiindca exista. Cand te vei intelege pe tine vei intelege si ce ti se intampla si de ce, esti inainte de toate o fiinta rationala. Chiar daca esti impulsiva, te poti intelege pe tine in acele momente, daca incerci.

[_Undying_]

Anna84, la 09 June 2011 - 09:37 PM, a spus:

Asa si este, mama a vrut si ar vrea si acum sa traiasca prin mine, sa stie toate detaliile, sa ia deciziile mele

Asa ceva e demonic, trebuie sa te rupi total afectiv de mama ta. Ea sa devina de azi inainte un strain cunoscut pentru tine. Vorbele ei atunci nu vor mai avea efect asupra ta.

Aceasta postare a fost editata de Big Lebowski: 09 June 2011 - 09:44 PM

[Anna84]

Big Lebowski, la 09 June 2011 - 09:44 PM, a spus:

Asa ceva e demonic, trebuie sa te rupi total afectiv de mama ta. Ea sa devina de azi inainte un strain cunoscut pentru tine. Vorbele ei atunci nu vor mai avea efect asupra ta.

Ca toti fostii copii de genul meu, ramane vesnic speranta ca intr-o zi relatia noastra va fi asa cum ar fi trebuit sa fie. Ma intorc intotdeauna la gandul asta, oricat de rau ar ajunge. Desi uneori imi dau seama ca e un cerc vicios si ca niciodata nu se va schimba nimic. Si nici efectele pe care le-a avut asupra mea si care cred ca sunt intretinute si in prezent de faptul ca mai relationam.